AMĂGIRE - Silvia Urlih

Sunt o stea,

îți caut ochii,

două puncte de albastru,

rătăcesc prin cer de iris,

vraja

în abis mă duce,

poate ești doar amăgire,

poate ești încă un astru,

dar adorm sub cerul tău,

mi-e amar,

dar mi-e a dulce. 

Feeria nopții albe

mi se pare azi

un hău,

freamăt a floare-ofilită,

mă-nvelesc în neiubire,

îmi fac trepte din privire,

cad

și urc

în visul tău,

scriu dorința în scrisoare ce va fi doar…

amintire.

Sunt doar stea

pe cerul tău,

brațele încă te cheamă,

ochii-mi plâng,

gura oftează,

trupul freamătă a dor,

poate ești doar amăgire,

poate ne-om vedea în vamă

rătăciți printre altare,

să ne naștem iar

izvor.

Silvia Urlih 25.11.2017

VĂ IERT ! Silvia Urlih

Îmi ascund rănile

în nevăzutul sufletului,

mă ridic iar…

iar mă ridic

mă ridic cu forța râului

care știe

să urce muntele…

durerii.

Am renăscut,

nu mai simt

frustarea

și durerea

neîmplinirilor,

am ochi la aripi

văd !

Îmi șterg lacrimile,

mă spăl de răul lumii,

mă ridic ,

renasc din cenușă,

precum Pasărea Pheonix,

din cenușa în care

tu, lume,

m-ai aruncat.

Închid iar ferestrele și ușa sufletului.

Să nu vă mirați dacă nu vă mai deschid.

Nu sunt acasă.

Vă iert !

Te iert !

Te iert lume !

Silvia Urlih 24.11.2017

NU IUBI IUBIREA MOARTĂ - Silvia Urlih

Sărut gura visului,

pe cărarea gândului,

m-adăp

din magia nopţii,

noaptea să îmi fie leagăn,

leagănul să-mi fie brațe,

braț

de lună și de soare

sărut buzele celeste,

universul

să-l dezbrac

Pleopa vântului,

pe lacuri,

se închide-a adormire,

valul mărilor albastre

se îngemănează-n somn,

freamătă cuvântu-n mine,

îmi e dor

de nedormire,

curge sângele alene,

somnu-n vis,

îmi e nesomn.

Dimineața

se trezește,

roua,

genele îi spală,

diafan

se țese vremea,

mă despoaie

de trăiri,

vârf din arborele vieții

mă trezește c-o zicală:

nu iubi iubirea moartă, nu trăi în amăgiri.

Silvia Urlih 24.11.2017

MI-S TĂLPILE ROASE - Silvia Urlih

Mi-s tălpile roase

de-atât pribegit,

mi-e trupul

câmpie cu spini,

copilă pierdută,

de timp

am fugit,

dar ruptă am fost

de ciulini.

Alunecă

gândul pe văi

și pe dealuri,

pe șesuri

și munți fără pată,

ma spijin o clipă

de apa din maluri,

să-mi aflu

tăcerea uitată.

Haotic

rostesc

cuvinte-n altar,

mă rog

la o floare uscată,

omidă am fost,

sunt fluture iar,

mi-s tălpile roase

de iarba ghimpată.

Silvia Urlih 22.11.2017

A FOST… Silvia Urlih

Rădăcina stâncii dure,

e un trup în goliciune,

își sfarmă zilele

în grohotiș.

Ani clădiţi de veacuri

fug grăbiţi

ca pietrele-n cădere

spre imperiul cu lumină.

Cade frunza-nrourată

dintr-un pom rămas

singur

pe stâncă…

Pomul

ce năştea lumina

se împrăştie ca norii

printre

frunzele durerii…

rămân crengile golaşe,

s-a uscat din rădăcină,

 afost sămânță

a fost lăstar

a fost copac,

A fost…

Silvia Urlih 21.11.2017

CURCUBEUL E AL MEU - Silvia Urlih

Te-am văzut,

iar mi s-a părut

că te-am văzut,

pierdut prin mulțime,

dar nu erai tu.

Împrăștiai în lume

același curcubeu

care m-a învăluit

cu paleta lui de culori.

Nu știam că

atunci când te voi accepta,

îmi vei amesteca culorile,

culorile curcubeului

meu,

nu știam că,

acceptându-te

aș putea

să-mi pierd lumina

din curcubeul meu.

Mă întreb:

îmi e mai bine cu tine,

sau fără tine ?

Ți-ai dorit să mă faci dependentă

de curcubeul tău.

Sunt liber,

sunt un fluture

care învață să înoate

în ape tulburi,

curcubeul meu e doar al meu.

Silvia Urlih 21.11. 2017

MĂ DOR TĂCERILE - Silvia Urlih

Mă dor tăcerile

și uitările

tale,

mă dor nespusele mele,

mă dor vorbele

pe care le-aș pune în cântec,

dar nu am cui,

mă dor pleoapele

care plâng

și liniștea

care îmi urlă în urechi,

mă doare absența,

mă doare tăcerea,

mă doare dorul,

mă doare cărarea

pe care pașii noștri

a mângâiat-o,

mă doare…

mi-aș trimite durerea în exil,

aș scoate gratiile de la fereastra sufletului,

dar,

cum mă voi mai apăra de gând ?

Uneori tăcerea doare

alteori alegi să taci, pentru a nu mai simți durere.

Silvia Urlih 21.11.2017

NOSTALGIE - Silvia Urlih

Mi se strivește

gându-n palmă,

iar lacrima

se-nchină printre gene,

mi-e inima

plecată-n toamnă

iar sufletul

se-ascunde

de hiene.

S-au dus cocorii,

zboară-n cerc,

plecată e

iubirea-n nori de fum,

mă strânge-n palmă gândul,

dar încerc

să nu mă las

crucificată

de taifun.

Un dor

de nemurire

mă străbate,

aș vrea

cu infinitul să mă-ntrec,

aș vrea

să-mi număr viețile plecate,

să le adun

și-apoi să mă petrec.

Silvia Urlih 20.11.2017

A IUBI, IUBIRE - Silvia Urlih

Nu mai port nici o mască,

sunt eu,

doar eu, așa cum poate

tu nu accepți,

lăcrimez,

chiar plâng cu vorbe,

nu-ți place să fiu cum sunt,

îți dorești minciuni,

vrei să auzi cuvinte

cu care să te îmbeți,

mustul nu îmbată, dragul meu

dar nici palinca.

Am vrut să-ți împrumut aripile mele,

te-ai speriat,

e prea mult pentru tine

și

ai fugit,

tu nu știi să zbori,

nici o altă iubire nu te-a învățat zborul.

Te-ai îmbătat cu vinuri proaste

și acum crezi că asta e viață.

Să plâng de mila ta ?!

Nu,

nu-ți plâng de milă,

ai ales să trăiești

într-un vis iluzoriu,

viața,

adevărata viață,

te sperie.

Ți-e frică să iubești,

ți-e frică să te lași iubit..

Ți-am citi gândurile,

să nu te mire,

ți le-am citit.

Încă porți masca fricii,

frica de a fi iubit,

dar,

eu te-am recunoscut,

ești gol în fața mea,

nici o mască,

nici o oglindă

nu te poate ascunde.

Dă-ți voie să fii tu însuți,

dă-ți voie să iubești

și să fii iubit,

aruncă fricile

la ghena universului,

nu te mulțumi

cu o iubire scrisă

pe un colț de șervețel.

Silvia Urlih 19.11.2017