Mi-s tălpile roase
de-atât pribegit,
mi-e trupul
câmpie cu spini,
copilă pierdută,
de timp
am fugit,
dar ruptă am fost
de ciulini.
Alunecă
gândul pe văi
și pe dealuri,
pe șesuri
și munți fără pată,
ma spijin o clipă
de apa din maluri,
să-mi aflu
tăcerea uitată.
Haotic
rostesc
cuvinte-n altar,
mă rog
la o floare uscată,
omidă am fost,
sunt fluture iar,
mi-s tălpile roase
de iarba ghimpată.
Silvia Urlih 22.11.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu