MĂ DOR DURERILE, DOAMNE ! - Silvia Urlih

Și iar sunt singură cu Tine,

și iar sunt singură cu cerul meu,

și iar sunt singură cu mine,

cu noaptea și cu Dumnezeu.

Cum plouă stropi de rouă

din pleoapele înmugurite,

cum plouă cerul

din genele înrourate,

cum plouă razele

prin pletele-mi cernite

și cum se lasă noaptea

printre pădurile

uitate.

Mă dor durerile

ce se sugrumă-n mine,

mă doare soarele

ce  nu mai vrea ca să răsară,

mă doare raza

ce-n palma sa nu mă mai ține,

mă doare iarna

ce nu mai vrea

să-mi fie primăvară.

Mă doare lumea

ce-n răzvrătirea ei

se răzvrătește,

mă doare pomul

ce îmi zâmbește prin fefeastră,

mă doare neiubirea

ce-ți strigă că iubește,

și iar sunt singură….

floare ce crește-n glastră.

Mă dor durerile, Doamne,

mă doare durerea ce doare,

ridică-ne Doamne din toamne,

trimite-le iubire din soare !

Silvia Urlih - 25.03.2020

ȘI DE-AR FI SĂ NE FIM - Silvia Urlih

Și de-ar fi să ne fim

în inel logodiți,

și de-ar fi să ne fim

un întreg

din întreg,

și de-ar fi să ne fim

doi aleși dintre sfinți,

noi ne-am fi univers

ce din muguri

se-aleg.

Și de-ar fi să ne fim

două ierburi alese,

și de-ar fi să ne fim

două lacrimi

din nor,

și de-ar fi să ne fim

două flori neculese,

noi ne-am fi în alean,

dorul strâns

din mult dor.

Și de-ar fi să ne fim

doi luceferi pierduți,

și de-ar fi să ne fim

două sfere pierdute,

și de-ar fi să ne fim

prin păduri

rătăciți,

noi ne-am fi iar întreg

și averi

neavute.

Silvia Urlih 24.03.2020

A trăi-trăire- 37 - Silvia Urlih

Parcă ieri era când mama mi-a spus : ZBORI ! Nu aveam decât câțiva anișori când mi-a spus asta. Atât mi-a spus : zbori. Cum să zbor? Ce înseamnă asta? De unde să încep ? Cum se deschid aripile? Ce-i acela zbor ?

Apoi, de una singură, mi-am dat voie să învăț zborul spre viața și prin viață.

Uneori pluteam fără nici o greutate, fără să-mi dau seama că zbor, alteori mă mai împiedicam de câte un ciot. În câteva rânduri, mi s-a freacturat o aripă, apoi cealaltă, apoi amândouă.

Doamne ce greu mi-a fost atunci când, datorită unor factori care nu depindeau de mine,  a trebuit să-mi ascund aripile în mine și cu toate aste să-mi continui zborul !

Mi-am ascuns aripile, dar am refuzat să mă târăsc ca o râmă, sau să merg în genunchi.

            Astăzi, după zeci de ani de zbor intens, (uneori împotriva vântului sau al furtunii) am ales să mă opresc puțin din plutire. Mi-am strâns o clipă aripile la piept, să se odihnească.

Astăzi vreau să savurez liniștea, împăcarea cu mine însămi…. vreau doar să simt cum vine primăvara.

NU, aripile mele nu sunt frânte.  De data asta chiar nu. Mi-am luat doar o clipă de răgaz. Mâine?! Mâine îmi voi deschide iar aripile spre zborul luminos al vieții. Vor fi mai puternice și mai pline de elan.

Aleg să cred în miracolul şi frumuseţea vieţii, în puterea mea de a face lucruri minunate.

Am înțeles că nu trebuie să-mi acuz soarta, căci eu mi-am fost cauza acesteia.

Nu te uita în urmă, ci priveşte cu curaj la tot ce ţi-a hărăzit destinul și urmează-l.

Soarta ți-o alegi, destinul ți-e scris în frunte.

Mergi înainte cu fruntea sus, înoată în oceanul cu rechini, învață să te ferești de ei, dar nu deveni rechin.

Urmează-ți destinul și ai mare grijă cum îți faci soarta !

Să fiți iubiți și respectați ! Viața e frumoasă !!

Fragment din cartea „Printre infinituri ”  Silvia Urlih 

A trăi-trăire- 36 - Silvia Urlih

Dragii mei, TOTUL VA FI BINE !

Mă adresez tuturor celor care au ales să nu plece din Rămânia și au rămas să împartă și binele și răul aici, la noi acasă.

România, până acum ne-a fost mama care ne-a crescut și educat. De azi, ea, Românica noastră ne va fi copil. Ce înțelegem din asta ? Dacă ne va fi copil, hai să o iubim și să o ferim de ceea ce e mai rău.

Vă invit și pe voi, dragii mei concetățeni care reveniți din diaspora, să o iubiți pe Românica ( pe care a-ți hulit-o și unde acum, în vreme de criză vă refugiați, iar ea, ca o mamă bună ce este vă primește cu sufletul deschis), Iubiți-vă țara care v-a fost cândva mamă- mamă care v-a născut și care v-a crescut , ca pe propriul vostru copil.

Dragii mei, ajunge cât ați urât-o , bârfit-o și judecat-o pe Românica, mama voastră ! Poate că nu ați știut să o iubiți ca pe o mamă. Încercați să o iubiți ca pe un copil .

IUBIȚI-O CA PE COPILUL VOSTRU !!!

TOTUL SE VA TERMINA CU BINE, DACĂ VĂ VEȚI IUBI ȚARA ÎN CARE V-AȚI NĂSCUT !

Coronavirusul va trece, noi, cei care nu am părăsit-o, vom rămâne aici, ceilalți, care au ales să-și ducă viața dincolo de granițele ei, vor pleca iar. Fiecare cu alegerile lor în viață.

Repet și repet și repet : IUBIȚI, IERTAȚI și iar IUBIȚI și IERTAȚI ! Aduceți-vă aminte de DUMNEZEU !

fragment din cartea „A trăi-trăire”- Silvia Urlih

A trăi-trăire- 35 - Silvia Urlih

Probabil că și tu, ca și mine, te întrebi, de ce am ajuns să trăim aceste timpuri ale coronavirusului, unde pe întreg globul s-au înregistrat  sute de mii de bolnavi,  zeci de mii de morți, cu restricții, cu izolare, cu granițe închise.

Suntem determinați de această situație să ne urâm între noi românii ( cei din Romnânia cu cei din străinătate), să ne temem unii de alții,  să ne ferim unii de alții, să ne suspectăm unii pe alții.

Eu cred că am găsit răspunsul. Planeta a obosit, oamenii au obosit, plantele ( de la firul de iarbă și până la arborii seculari) au obosit. Planeta a obosit de atâta ură și a ales să se retragă puțin în boală… vrea să ia o pauză.

Dragii mei dragi ! Înțelegeți că pământul a obosit să ne găzduiască pe noi, cei care urâm, care ucidem,care jinduim la bunul altuia, care bârfim, care judecăm.

Tinerii îi urăsc pe bătrâni pentru că trebuie să muncească pentru a le plăti pensile, uitând că și ei, bătrânii, la rândul lor, au muncit pentru pensile părinților lor.

Angajații îi urăsc pe angajatori că se îmbogățesc de pe urma muncii lor, uitând că dacă nu ar exista ei, angajatorii care-și riscă banii, timpul liber și familia, nu ar avea nici ei din ce trăi.

Oamenii muncii, îi urăsc pe cei care din nefericire au ajuns să se îmbolnăvească și să trăiască din pensie de boală.

Îi urâm pe cei care trăiesc din ajutoare sociale.

Care e numitorul comun? URĂ ! Nu mai urâți, oameni buni, pentru că planeta nu mai poate suporta atâta ură. Iubiți-i și acceptați-i pe cei de lângă voi. Rugați-vă să le fie bine tuturor sau lăsați-i să le meargă bine tuturor, pentru că doar așa vă va merge bine și vouă.

Învățați LECȚIA IUBIRII și poate că și planeta ne va ierta, ne va iubi și se va vindeca.

Fragment din cartea „Printre infinituri ”  Silvia Urlih 

A trăi-trăire-34- Silvia Urlih

O nouă zi, un nou început, o nouă provocare la care ne supune viața, sau alegerile noastre.

Nu cred că ai uitat sau că nu știi că trăiesc printre noi oameni deosebiți, care se luptă cu moartea, sau se  luptă cu boala, pentru a mai vedea încă o dată lumina zilei,  care îi mulțumesc lui Dumnezeu că le-a mai dat o zi de viață.

Trăiesc  printre noi oameni care, cu sau fără voia lor, își împart singurătatea cu zidurile casei în care locuiesc, dar nu s-au plâns niciodată... poate e alegerea lor, sau poate că așa le-a fost să fie.

Trăiesc oameni care au crescut la orfelinat și nu și-au  văzut sau cunoscut niciodată părinții.

Trăiesc oameni care nu au văzut niciodată lumina pentru că s-au născut vără văz.

Trăiesc oameni car nu au auzit vocea mamei, sau susurul apei, sau tunetul, pentru că s-au născut fără auz.

Trăiesc oameni care nu-și pot duce lingura la gură, pentru că s-au născut cu probleme neurologice, sau, au supraviețuit unui accident.

Trăiesc oameni care nu au ce pune pe masă sau nu au un acoperiș deasupra capului, deoarece le-a luat foc casa.

Trăiți și voi, cei foarte mulți, care nu realizați la ce miracol asistăm zi de zi. Trăiți miracolul că încă existați, că sunteți sănătoși, cu bune și rele, dar trăiți. Sunteți sănătoși, sunteți alături de cei dragi.

Eu am fost persoană cu handicap locomotor, deci, am simțit „gustul” neputinței și am învățat să mă bucur că sunt sănătoasă, că pod duce lingura la gură, că pot merge.

Să-i mulțumim Domnului pentru tot ce ne oferă zilnic. Să ne raportăm mereu la nenorocirea aproapelui nostru.

Mă întrebam adeseori ce este fericirea. Cu timpul am înțeles că fericirea este armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci. Am înteles că-ți trebuie atât de puțin pentru a te face fericit !

Când ți se pare că te năpădesc toate ghinioanele lumii, privește puțin în jurul tău. Sunt atât de mulți oameni mai nefericiți decât tine...

Spune-ți cât mai des rugăciunea de MULȚUMIRE : Mulțumesc Doamne pentru ceea ce mi-ai dat, pentru ceea ce-mi dai și pentru ceea ce-mi vei da ! SUNT FERICIT Doamne că am sănătate!

Spunându-ți zilnic această rugăciune, îți vei aduce fericirea, de fapt, ceea ce înțelegi tu prin fericire.

Eu, am ajuns la performanța de a mă ferici, dacă tu, omule de lângă mine, ești fericit !

Dacă tu ești bine și ești fericit, nu vei avea timp să mă judeci pe mine .

LUMINA VIE A IUBIRII FIE CU TINE PRIETEN DRAG !

Fragment din cartea „Printre infinituri ”  Silvia Urlih 

A trăi-trăire-33 - Silvia Urlih

În ultima perioadă, multe persoane, în special cele pasionate și interesate de dezvoltarea personală, participă la cât mai multe cursuri, forumuri și evenimente pe această temă. Frecventând aceste cursuri, au devenit din ce în ce mai conştiente de existenţa propriilor „răni” (și mă refer la rănile  dobândite în copilărie, din relaţiile cu părinţii, din relaţia cu partenerul, la cele referitoare la intimitate, la sexualitatea, la rănirile sociale).

Cu cât înaintăm în „aventura” prin care ne descoperim emoțiile, durerile, furiile, frustrările, tristețile sau suferinţele, cu atât mai mult  ies la suprafață noi și noi răni care cer și ele să fie acceptate și vindecate. Deşi simţim că înaintăm în procesul de vindecare sau de autovindecare , ne este din ce în ce mai greu când descoperim alte și alte  părți întunecate sau neplăcute despre noi, dar ascunse bine în străfundul sufletului.

Astfel, mulți dintre ei se sperie și trag concluzia că au atât de multe de vindecat, de „corectat" sau de „reparat", încât îi apucă regretele că au început procesul de regăsire. Îi sperie ce pot descoperi dacă merg mai departe spre vindecare. Însă, o dată deschisă cutia Pandorei trebuie să acceptăm că trebuie să continuăm şi să acceptăm cele mai adânci traume care ies la suprafaţă...

Din nefericire, unii aleg să se adâncească tot mai mult în durerea lor şi chiar reușesc să se înconjoare de persoane asemeni lor, cu care să-și împărtăşească mai degrabă suferinţele decât bucuriile și evoluția. Împărtășesc mai degrabă deziluziile că nu reușesc să înainteze în cercetarea de a se cunoaște, decât să-și împărtășească realizările pe care le-au făcut cu pași mici, dar siguri.

Dragii mei ! Plângându-bă unul pe umărul celuilalt, nu faceți altceva decât să nu mai vedeți şi lumina dinăuntrul vostru. Nu mai vedeți calea spre vindecare, deci , rămâneți ancorați în trecut.

Deveniți din ce în ce mai pesimiști și sceptici, nu mai aveți încredere în complimentele ce vi se fac, nu credeți pe cuvânt o vorbă bună care vă este adresată, nu vă dăți voie să vă acceptăm sau să vă iubiți şi nu-i lăsați nici pe alţii să o facă - toate acestea pe motiv că „mai avem de lucrat cu noi".

Multe dintre aceste persoane pesimiste, vor ajunge să creadă că nu vor fi niciodată persoanele acelea echilibrate, sigure pe ele, încrezătoare în forţele proprii la care visau.

Cea mai mare greşeală pe care o poţi face este să renunți la a te bucura de propria-ți renaștere, la propria vindecare, să crezi că rămâi în ÎNTUNERIC și nu mai poţi să-ți fii şi LUMINĂ ; că fiind Slăbiciune, nu mai poţi fi şi Putere; că fiind Furie, nu mai poţi fi şi Iertare.

NU ABANDONA  lupta cu tine însuți, pentru că POȚI !

Participă la cât mai multe evenimente și cursuri de „Cunoaștere personală”, dar, găsește-ți singur echilibrul.

Ascultă-i pe mulți și pe toți, dar alege doar ceea ce se pliază sufletului tău, pentru că sufletul și personalitatea ta sunt unice .

Fragment din cartea „Printre infinituri ”  Silvia Urlih 

A trăi-trăre-32- Silvia Urlih

Astăzi, în zi de sfântă duminică, vreau să vă transmit un gând….un gând ce mă urmărește încă de la începutul perceperilor mele. Se referă la copil, la copilărie, chiar și la copilăria mea.

Și părinții mei uitau de mine, în sensul că „uitau” că alergam pe uliță, dar nu știau pe vremea aceea să-mi cumpere liniștea lor cu bani. Mă băteau de-mi săreau capacele dacă nu ajungeam în casă la ora somnului din pricină că mă jucam pe maidan.

În zilele pe care le trăim acum, în anii de după 2000, din nefericire, se întâmplă cu totul altceva. Părinții își cumpăpră linștea și libertatea cu telefoane, laptopuri, etc.
            Dragii mei părinți ! Nu-i uitați pe copii în așteptare, nu–i uitați în fața televizorului, al calculatorului, sau al telefonului mobil. Acordați-le timp din timpul vostru. Dragostea lui, al copilului, nu se cumpără cu bani, cadouri, laptop sau desene animate. Nu îi recompensați pe copiii care stau cuminți acasă și vă așteaptă cu bani din care să-și cumpere șaorma, stiksuri sau alte alimente care îi determină să devină obezi.

Scoateți-vă din mintea voastră conceptual că : „Nu am timp”, „Vreau să-i asigur copilului meu o viață ușoară”,„Nu vreau ca fiul sau fiica mea să crească așa cum am crescut eu”, „Vreau să-i asigur copilului meu tot ceea ce mie mi-a lipsit”

Copiii voștri vor dragostea, timpul și atenția voastră. Copiii voștri nu-și doresc să le stați la dispozitie o zi întragă. Ei sunt bucuroși dacă le oferiți una, două sau trei ore pe zi, dar să fie de calitate, să le fie dedicate doar lor.

            Va veni o vreme când veți fi aspru judecați și răsplătiți de el, de copil, exact cu aceeași monedă. Vă vor trata cu aceeași indiferență, lipsă de timp și neiubire. Poatde că vă vor trimite bani pentru subzistență, dar… dar vă vo fi suficienți banii ? Vă veți simți iubiți, respectați ? Iubirea și dăruirea nu pot fi cumpărate cu absolute NIMIC, decât cu iubire.

Cel mai grav este că va porni în viață cu un mare handicap–SINGURĂTATE- singurătatea sufletului său…. Singurătate, lipsă de afecțiune, lipsă de iubire, lipsă de încredere în NIMENI și NIMIC. Ce-i mai grav, boală sufletească, care, din nefericire nu se vindecă aproape niciodată.

P.S. Când eram copil, nu existau televizoare, telefoane, tablete, sau laptopuri. Părinții mei însă, aveau o altă educație, alte priorități și alte „preocupări” , pe care eu, ca și copil, nu le-am înțeles, dar care m-au marcat toată viața. Și ei m-au „uitat” în … neiubire, deși ei credeau că mă iubesc și credeau că mi-o arată. Respectau cu strictețe zicerea „Copilul trebuie pupat doar în somn, altfel și-o ia în cap, iar bătaia-i ruptă din rai ”

Fragment din cartea „Printre infinituri ”  Silvia Urlih 

A trăi-trăire-31- Silvia Urlih

Relaționăm și interacționăm cu fel de fel de oameni. De cele mai multe ori suntem sincere și deschiși față de toți. Educația primită în familie ne determină să facem asta. Părinții ne-au educat: să nu mințim, să nu furăm, să fim corecți cu toată lumea.

Avem impresia că toată lumea cu care interacționăm ne este asemeni nouă. Eeeee uite că de cele mai multe ori nu este chiar așa. Mulți ne rănesc, ne dezamăgesc.  Dezamăgirile dor, rănile sângerează.

De aceea, fii deschis față de tine însuți, nu suferi şi caută să înțelegi lecția pe care ți-o dă fiecare persoană care îți intră în viaţa. Dacă ești atent și analizezi rațional și sufletește, din fiecare relaţionare, vei conștientiza că ai doar de învățat din experiențele trăite, nicidecum de pierdut, așa cum majoritatea tindem să credem.

Reţine faptul că fiecare om care îți intră în viaţă , este un „învățător”, ne este un instrument divin.

Fiecare situaţie de viaţă prin care trecem ne este o LECŢIE, deci, ia-o ca atare. Astfel, vei învăța câte ceva din tot ceea ce ţi se întâmplă şi vei evolua pe plan emoțional și sufletește cu o mai mare uşurinţă.

NU UITA ! Viaţa este o şcoală la care participăm pentru a conştientiza ce ni se întâmplă şi pentru a evolua. Uneori trecem clasa , uneori rămânem corijenți la anumite materii, alteori suntem chiar premianți. 

Aşadar, fii atent şi prezent la lecțiile vieţii tale. Analizează-ți alegerile.

            Apreciează fiecare om şi situaţie apărută în viaţa ta. Observă și analizează cât de mult te-au ajutat în evoluţia ta aşa zisele situaţii negative, precum şi oamenii negativi și toxici pe care i-ai întâlnit până acum.

NU condamna şi NU-i judeca pe cei care te dezamăgesc. Fi-le recunoscător pentru tot, pentru că doar aşa vei putea cu adevărat evolua!

Dacă stai şi te gândeşti puţin, vei constata că cele mai importante LECŢII de viaţă le învăţăm de la oamenii de care ne atașăm și care ne fac aşa zisul „rău”.

Dacă priviţi în urmă şi observaţi cât de mult v-au ajutat situaţiile dificile prin care aţi trecut din aşa zisa cauză a celor care v-au făcut „rău”, veţi înţelege că de fapt acei oameni NU v-au făcut nici un „rău”, ba din contra, v-au făcut un mare bine, deoarece v-au dat LECŢII foarte importante de viaţă, care v-au ajutat să fiţi mai puternici și mai buni, pentru a vă cunoaşte pe sine mai bine şi să evoluaţi.

E adevărat, situaţiile au fost grele şi dureroase, însă datorită lor, azi aţi ajuns ceea ce sunteţi: mult mai puternici şi mai evoluaţi.

Nimic din ceea ce ni se întâmplă NU este în zadar şi nu au scopul de a ne pune la pământ. Totul are un scop măreţ, acela de a ne ÎNVĂŢA câte ceva şi de a ne ajuta să EVOLUĂM.

Aşadar, să fim recunoscători pentru TOT ceea ce ni se întâmplă, să vedem doar partea bună a ceea ce ni se întâmplă, să le mulțumim chiar şi celor care credeam că ne-au făcut „rău” şi să înţelegem că acest „rău” ne-a fost necesar în procesul evoluţiei noastre!

FOARTE IMPORTANT ! Nu da vina pe Dumnezeu dacă nu-ți merge bine, pentru că tu nu ai fost atent și ai făcut alegeri greșite.

Dumnezeu vine tiptil , ne ia de urechi sau de mână și ne ridică din haosul în care ne aruncăm, din prostie.

Fragment din cartea „Printre infinituri ”  Silvia Urlih 

A trăi-trăire-30- Silvia Urlih

Mă întrebam adeseori ce este fericirea. Nu știu încă dacă am ajuns să-mi dau un răspuns categoric. Ceva totuși am înțeles: fericirea este armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui, ceea ce simți și ceea ce faci. Fericirea e atunci când dimineața te dai jos din pat, te uiți pe fereastră și vezi soarele, sau norii, sau ceața, sau zăpada, sau ploaia.

Am înteles că-ți trebuie atât de puțin pentru a te face fericit ! Sunt atât de mulți oameni mai nefericiți decât tine ! Spune-ți cât mai des : Mulțumesc Doamne pentru ceea ce-mi oferi ! SUNT FERICIT ! Sunt feicit dacă tu, omule de lângă mine ești fericit !

Mi-am propus să continui să-i accept, să le transmit iubire și să-i înțeleg pe cei care nu-mi cunosc încă sufletul, inclusiv pe cei care mă văd într-o lumină nefavorabilă. Mulți nu au cum să-mi ajungă la suflet, pentru că așa am decis eu. Ani în șir mi-am pus sufletul pe tava cui nu merită și am ajuns la concluzia că puțini sunt și vor fi cei care îmi pot ajunge la suflet.

O să continui să iubesc oamenii, însă, bineînțeles că o să continui în primul rând, tot cu mine. Eu îmi voi fi prioritate. De ce ? Pentru că dacă eu nu sunt bine cu mine, dacă eu nu mai am nimic să-mi ofer, nici cei de lângă mine vor avea de suferit. Cum să le dăruiesc din nimicul ce-l am ?

O să mă iubesc atât de mult, încât nu o să mă mai las să sufăr pentru persoane, lucruri și evenimente care m-ar putea afecta în mod direct.

            O să-i iubesc pe cei care îmi sunt mereu aproape şi atunci când râd dar şi atunci când plâng, pe cei care îşi găsesc mereu timp pentru mine, pe cei care îmi cunosc sufletul şi mă apreciază pentru ceea ce am reușit să-mi fiu.

            O să-i iubesc, o să le doresc sănătate și o să mă rog să le lumineze Dumnezeu mintea și pe cei care mă rănesc, jignesc, umilesc. O să am puterea să-i iert,(o să ajung să-i ignor) pentru că prin răutatea lor, nu au făcut altceva decât să-mi arate că nu sunt un om slab care poate fi îngenunchiat cu ușurință.

O să iubesc tot ceea ce îmi aduce un zâmbet pe buze și tot ceea ce mă face fericită.

O să iubesc și o să dăruiesc ceea ce Dumnezeu mi-a dăruit ! IUBIRE !

Faceți ca mine și nu vă va părea rău !

Fragment din cartea „Printre infinituri ”  Silvia Urlih