A trăi-trăre-32- Silvia Urlih

Astăzi, în zi de sfântă duminică, vreau să vă transmit un gând….un gând ce mă urmărește încă de la începutul perceperilor mele. Se referă la copil, la copilărie, chiar și la copilăria mea.

Și părinții mei uitau de mine, în sensul că „uitau” că alergam pe uliță, dar nu știau pe vremea aceea să-mi cumpere liniștea lor cu bani. Mă băteau de-mi săreau capacele dacă nu ajungeam în casă la ora somnului din pricină că mă jucam pe maidan.

În zilele pe care le trăim acum, în anii de după 2000, din nefericire, se întâmplă cu totul altceva. Părinții își cumpăpră linștea și libertatea cu telefoane, laptopuri, etc.
            Dragii mei părinți ! Nu-i uitați pe copii în așteptare, nu–i uitați în fața televizorului, al calculatorului, sau al telefonului mobil. Acordați-le timp din timpul vostru. Dragostea lui, al copilului, nu se cumpără cu bani, cadouri, laptop sau desene animate. Nu îi recompensați pe copiii care stau cuminți acasă și vă așteaptă cu bani din care să-și cumpere șaorma, stiksuri sau alte alimente care îi determină să devină obezi.

Scoateți-vă din mintea voastră conceptual că : „Nu am timp”, „Vreau să-i asigur copilului meu o viață ușoară”,„Nu vreau ca fiul sau fiica mea să crească așa cum am crescut eu”, „Vreau să-i asigur copilului meu tot ceea ce mie mi-a lipsit”

Copiii voștri vor dragostea, timpul și atenția voastră. Copiii voștri nu-și doresc să le stați la dispozitie o zi întragă. Ei sunt bucuroși dacă le oferiți una, două sau trei ore pe zi, dar să fie de calitate, să le fie dedicate doar lor.

            Va veni o vreme când veți fi aspru judecați și răsplătiți de el, de copil, exact cu aceeași monedă. Vă vor trata cu aceeași indiferență, lipsă de timp și neiubire. Poatde că vă vor trimite bani pentru subzistență, dar… dar vă vo fi suficienți banii ? Vă veți simți iubiți, respectați ? Iubirea și dăruirea nu pot fi cumpărate cu absolute NIMIC, decât cu iubire.

Cel mai grav este că va porni în viață cu un mare handicap–SINGURĂTATE- singurătatea sufletului său…. Singurătate, lipsă de afecțiune, lipsă de iubire, lipsă de încredere în NIMENI și NIMIC. Ce-i mai grav, boală sufletească, care, din nefericire nu se vindecă aproape niciodată.

P.S. Când eram copil, nu existau televizoare, telefoane, tablete, sau laptopuri. Părinții mei însă, aveau o altă educație, alte priorități și alte „preocupări” , pe care eu, ca și copil, nu le-am înțeles, dar care m-au marcat toată viața. Și ei m-au „uitat” în … neiubire, deși ei credeau că mă iubesc și credeau că mi-o arată. Respectau cu strictețe zicerea „Copilul trebuie pupat doar în somn, altfel și-o ia în cap, iar bătaia-i ruptă din rai ”

Fragment din cartea „Printre infinituri ”  Silvia Urlih