CHEIA IERTĂRII - Silvia Urlih

Curg

luminile albastre

peste

lumea mea din gând,

curg

în valuri înnodate,

în buchete fără nume,

se desprind din diademă

și

se-așează pe pământ,

se așează în genunchi

și se roagă

pentru lume.

Curge

gândul meu agale

de la fluviu

spre izvor,

curge lin,

e greu urcușul înotând pe apa minții,

se oprește la cascadă…

o fi greu,

o fi ușor….

e ușor,

căci mână-i este paradisul suferinții.

Curcubeu de gânduri urcă

de la inimă

la suflet,

urcă-ncet să cucerească mintea

și al ei hotar,

se aude doar

un murmur,

este plâns,

e doar un scâncet,

este scâncetul iubirii,

este cheia,

e

iertarea din altar.
Silvia Urlih - 09.03.2015