RESCRIE, CE ERA DE SCRIS - Silvia Urlih

E tristă floarea mea de mac,

tristețea-n floare și-o ascunde,

petalele și le mlădie pe câmpul verde,

dar pustiu,

se vede iar

pe cer de mare,

plutește iar

pe-albastre unde,

cu undele setea-și adastă,

să-i fie roșul

coliliu.

Pe câmpul moale-al buzelor,

miroase-a dulce sărutare,

cu trupul ei

deja albit,

timpul,

mai leagă un pariu,

dar ea visează că e val

și

că aleargă iar

pe mare,

visează țărmul că-i dezmiardă

roșul aprins și sidefiu.

Tu,

câmp de miriști și scaieți,

ai vrut să fii

un scenarist,

te-ai înfruptat din macul viu,

i-ai luat culoarea

amanet,

ai vrut să furi petala florii,

dar

ai rămas un zâmbet trist,

doar

o petală i-ai luat,

iar,

viața ta,

azi ți-e pamflet.

E plânsă floarea mea de mac,

dar

plânsul ei,

îi e lumină,

cu lumânarea prinsă-n piept,

îngenunchează-n paraclis,

sădește câmpul

cu iubire,

așteaptă timpul ce-o să vină,

rescrie-n toamnă cartea sorții,

rescrie,

ce era de scris.

Silvia Urlih 07.03.2015