Casa mea
și-a ta
și-a lor,
strigă după înnoire,
zidurile stau
să-i cadă,
anii-s
mulți,
florile-s
floare,
geamurile-s
nespălate,
draperiile-n
doinire,
ușa…
ușa e
deschisă,
să primească-n
ea,
răcoare.
În odaia mea
din casă,
masa-i plină
de bucate,
stau pe ea
merele
coapte
și
cireșe
pârguite,
pe peretele
din spate,
amintiri,
viață,
păcate,
pe peretele
din față,
amintiri
nedefinite.
În odaia lor
e frig,
geamurile-s
aburinde,
crucea plânge
atârnată într-un cui uitat
de lume,
gerul
te
pătrunde-n oase,
masa-i goală
de merinde,
pe
peretele din
spate,
amintirile
n-au nume.
În odaia mea
e soare,
cerul
mi-este
musafir,
geamurile
sunt
deschise,
luna-și
scutură lumina,
curge lună,
curge soare,
curge laur,
curge mir,
așezată pe
un scaun, după mine…
trag cortina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu