Te caut
cu pași
mărunți
printre
morminte,
poate-ai
murit
și ai
uitat că îți sunt floare,
eu încă
te aștept,
dar
nu mai am
cuvinte
să-ți
spun că sufletul îmi plâge
de-atâta
așteptare.
Te caut
pe
ceru-albastru
și
adânc,
poate
că te-ai ascuns
sub
boarea unui nor,
poate
că încă ești
la
pieptul mamei
prunc
și nu
ne vom vedea
în
lumea asta în care toate
mor.
Te caut
printre zile iar nopțile m-apasă,
mă-ntreb
unde-ți sunt pașii, pe unde te acunzi,
aș vrea
să nu-mi mai fiu, dar viața nu mă lasă,
poate că-n
val de ceață cu ceața te confunzi.
Eu încă
te aștept
să-mi
fii pământ
cu rod,
te-aștept
să-mi fii umbrire
când dorul
iar mă
doare,
aștept
să mă găsești
și să
ne fin iar
pod,
un pod
ce ne-a legat
de
stele călătoare.
Silvia Urlih 18.10.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu