Iubite,
tu-mi
ești lăstarul
ce-mi
înflorește
întomnirea,
îmi
ești albastrul
de
pe cerul necuprins,
îmi
ești aripa
ce
mă ajută să îmi găsesc găsirea,
îmi
ești pecetea
ce
îmi era de veacuri
scrisă-n
vis.
Iubite,
zâmbetul
tău
mă
însorește-n înserare,
mă
pierd în neguri și în raze
când
m-alinți,
sub
palma ta
pare
c-aș fi alee
sau
cărare,
cărare
fără urme ,
căci
au pășit pe ea
doar
sfinți.
Iubite,
verdele
tău mă-mpodobește
cu
narcise,
pare
c-aș fi
un
câmp cu maci
ce
nu mai mor,
pare
c-ai fi nescrisul
din
cărțile nescrise,
pare
c-aș fi oceanul
ce-și
află renăscarea
din
izvor.
Silvia Urlih - 21.10.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu