Îngerul
iubirii
ne-ncearcă,
ne
cheamă,
ne
atrage,
ne
ademenește,
e
ca și un strigoi al nopții
răstignit
pe zarea albă
ce
s-a frânt din gânduri triste.
Iubirea
se-așează pe cer
ca
flamură
sub
steagul lumii
îmbrăcată
într-un
albastru nedefinit,
dar
trist,
foarte
trist,
al
dimineții
de
după seară.
Îngerul
iubirii
plânge
că
nu-și găsește adevărul,
un
adevăr al iubirii,
un
adevăr al sincerității
și
al
respectului reciproc,
îngerul
iubirii
moare
fără iubire,
se
sinucide
sau
e strâns de gât de neiubire
A
pierit iubirea ?
de
ce preferă unii
să
se ascundă în tăceri
fără
miez ?
de
ce acei„unii”
își
spun oameni ?
unde
sunt oamenii ?
unde
e frumusețea sufletului lăsat la vedere?
unde
ți-ai îngropat IUBIREA,
om
bun ?
Silvia Urlih 15. 10. 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu