Sunt
pelerin pe drum cu pietre
și calc în vîrfuri
de
picioare,
răsar petunii nesădite pe văi și munți
răsar petunii nesădite pe văi și munți
din
talpă moale,
din când
în când mă mai lovesc,
durerea-n
suflet,
rău mă
doare,
merg când
spre sud,
când
înspre nord,
dar știu
că-s
puncte cardinale.
Sunt pelerin
pe drum cu dune
care
coboară-n val de mare,
mă reîntorc
la țărmul mării
cu
tălpi murdare
de
nisipuri,
aș vrea
ca marea
să îmi spele
durerea
care-n talpă doare,
aș vrea
să nu
mai simt căderea
ce mă
va duce
în
adâncuri.
Mă simt
de valuri învelită,
un pelerin
în
scoica vieții,
simt c-am
trăit o viață-ntreagă de vieți
în
viață
ambalată,
simt că
albastrul ce mă spală
mă va
spăla
de bruma
ceții,
mă simt
copilul care-mi sunt,
copil
cu
viață nepătată.
Silvia Urlih 04.10.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu