Pare c-aș fi
în valuri învelită,
pare c-aș fi
ascunsă-n scoica mării,
pare c-aș fi
un suflet moale
ca meduza ce se lipește
precum o perlă
de pieptul rece al vieții.
Eu,
îi dau trăiri fierbinți,
ea,
îmi răcorește tălpile
ce-au umblat
pe drum pavat
cu pietre prea ascuțite de
viață.
Pare c-aș fi
o armă
fără gloanțe
ce-a
vânat o viață întreagă
lauri
și acum
stă
atârnată de un cui ruginit,
un cui
obosit
de atâta
viață
trăită în
van.
Pare
c-aș fi
o brumă
a toamnei,
o brumă
ce și-a
ars timpul
ce-a
trecut,
pare
c-aș fi nisipul mării fără de mare,
pare
c-aș fi
o urmă
a nisipului adunat
pe
tălpi prea obosite
de
atâta umblet.
În urma
pașilor mei rămân dâre de sânge,
un
sânge
ce-mi
spală arderea vieții trăite,
pare
c-aș fi sânge
și
nisip
și mare
și val
și
durere
și
visare
și
speranță.
Pare
c-aș fi ce-am fost
și ce
voi fi,
pare
c-aș fi
doar o
boare
a
vieții
ce și-a
trăit viața
în arderea
propriei
lumânări.
Silvia Urlih 08.10.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu