UN SÂMBURE-NFLORIT - Silvia Urlih

Ating timid

un sâmbure-nflorit,

îl șterg

de praful adunat de valuri înspumate,

îl curăț

 precum vinovatul fără vină

de vinovățiile lumii,

mă-nclin umil la vânt

să nu mi-l spulbere

uraganul gândurilor

înnegurate de uri și orgolii.

Dospesc un gând frumos,

rămas uitat

în sufletu-mi curat

și nu mă duc

nici în sus

și nici în jos,

rămân plutind în

Univers ,

dorind

un sâmbure-nflorit

din mine și

din tine !

Silvia Urlih 15.01.2018

UN SIMPLU DACĂ - Silvia Urlih

Dacă ar fi să semeni într-o palmă

un bob de întuneric

și unul de lumină ,

dacă ar fi să semeni

în cealaltă palmă

un bob uscat

și unul roditor,

ce ți-ar șopti

simțirea,

ce livadă ai alege ?

Dacă în palma dreaptă

sufletul mi-ai ține

și în cea stângă

iubirea de mine ,

în care dintre zările

ființei

te-ai urca,

să mă-nțelegi puțin

dar

să mă ştii mai mult ?

Dacă în ambele palme

mi-ai cuprinde trupul,

dacă în ambele palme

mi-ai simți freamătul,

cum mi-ai percepe

plânsul

și râsul laolaltă

când ți-aș spune

simplu

te iubesc ?

Silvia Urlih 14.01.2018

DIN CÂND ÎN CÂND COBOR - Silvia Urlih

În mine,

stau înveliți în mantii rubinii,

munți

și câmpii

și fluvii

și izvoare pietruite.

În mine și-a făcut loc,

lumea,

cu șerpuirile

și labirinturile

vieții ei.

Viețuiesc între marginile trupului

și-n fântâna

gândului meu

cu izvoare de trăire.

Mă adăp când mi-e sete,

mănânc când mi-e foame

și,

din când în când

cobor în lume,

în lumea lor,

rea,

dar,

rămân în lumea mea

cu rădăcini înrădăcinate

în lumina din miez de pământ

cu iz

de viață.

Silvia Urlih 13.01.2018

O FI DOAR GÂND ?! - Silvia Urlih

Când m-ai văzut,

eram în roșu îmbrăcată,

iar zâmbetul

mi-era strivit,

mătasea ce curgea pe mine,

era de fapt sânge-nghețat,

râdeam,

zâmbeam,

dar eram falsă,

căci sufletul mi-era tivit

de mii de spini ce mă-nțepau

și îmi rodeau

trupul uzat.

Eram în roșu îmbrăcată,

eram

un trup ce sângera,

pe chipul meu luceau luceferi,

luceferi

fără de lucire,

disimulam a fericire

și debordam,

însă,

eram,

eram o falsă îmbrăcare,

era doar dorul

de iubire.

Eram în roșu îmbrăcată,

iar roșul

mi-ascundea durerea,

te așteptam ca pe-un altar

la care

să mă rog plângând,

prin plânsul meu

doream s-alung și roșul,

dar

și amăgirea,

voiam să mă dezbraci de mine,

voiam și vreau…

o fi doar gând ??!

 Silvia Urlih 13.01.2018

VIAȚA ÎȚI MAI DĂ O VESTE - Silvia Urlih

Ești aluatul dragostei,

dospit în pântec

ca-n altar,

ești praful ars

de seva dulce

a dulcelui

ce ți-l dorești,

ești frunză verde-ngălbenită

ce ai primit de ieri un dar,

ești strop de lacrimă-mpietrită

în ani

de prebegii cerești.

Ești fir de iarbă

rupt de soartă

în mii de stele căzătoare,

ești însetat de primăvară

și floarea

ei înmiresmată,

ești creanga vremii

ce se-adună

în pumn de dor

ce încă doare,

ești prea flămând de nouă viață,

o viață-n tine înrămată.

Pe creanga vieții prinsă-n tine

mai prinzi o frunză

încă verde,

în inima ce-ți bate-n piept

rescrii cu teamă

o poveste,

te uiți în spate și te temi,

dar, uite,

nimeni nu te vede,

privește-n față și zâmbește,

căci

viața îți mai dă o veste.
Silvia Urlih 08.01.2018

LACRIMA SORȚII - Silvia Urlih

Sunt eu,

vioara care îţi cânta

în pragul înserării,

sunt primăvara

ce-ţi aduce zâmbet,

sunt şi stea

și lumină-n întuneric,

sunt soare-apus în nopţi albastre.

Sunt eu ,

o lacrimă

pe care o sorbeai în palma caldă,

îmi tremurai sfios pe buze,

plouam

cu soare-n tine

când plângeam.

Sunt eu,

vioara,

te-adun în note

pe cântul sufletului

te-adun în gama inimii

și-ți cânt

a iubire.

Sunt eu

în amintirea ta.

Ți-ajunge melodia-n gând,

auzi strigătul arcușului,

te doare depărtarea,

auzi cum te strigă

lacrima sorții

în noaptea albastră ?

Silvia Urlih 08.01.2018

PARE C-AȘ FI GLAS - Silvia Urlih

Pare c-aș fi

un mugure sfios

ce-a spart scoarța timpului,

un timp ce m-a-nvelit atâția ani

sub caldul șoaptelor

venite

din glas de dac.

Pare c-aș fi

cântecul steagurilor

cu lupi albi fluturând

a libertatea legănării

pe fila dorului ce și-a pus rănile

în mine

și m-au țesut sanctuar în Sfinx.

Pare c-aș fi

secunda ce pică din mine

în mine

precum izvorul ce se întoarce

la propria-i născare,

pare c-aș fi glas tăcut de dac,

ce-și strigă libertarea.

 Silvia Urlih 08.01.2018

DE DORUL TĂU - Silvia Urlih

Îmi plânge pleoapa

de dorul tău,

iubite,

parfumul

îți mai dăinuie-n

odaie,

în jurul meu

stau toate

împietrite

iar sufletu-mi

pictează iar

pe foaie.

Izvoare s-au născut

și-au curs

spre nemurire,

fântâni de stele-albastre

s-au contopit

în doi,

ne-am îmbrăcat în lună

și-n soare-a strălucire,

când ne-am trezit

în zori

că suntem iară

noi.

Îmi plânge pleoapa

cu rouă

dulce-amară,

tu

i-ai gustat amarul

și dulcele iubirii,

m-apasă înserarea,

știi,

uite,

iar e seară,

o seară fără tine,

o seară-a întristării.

Silvia Urlih 03.01.2018

TU EȘTI COPACUL - Silvia Urlih

Tu ești copacul

ce lacrima

îmi șterge,

ești ramurul

ce umărul mi-l dărui,

ești întregirea

ce către mine

merge,

îmi ești penelul

ce zidu-n mine

nărui.

Tu ești copacul

ce ramura-mi alină,

ești roua

ce se scurge

din zenit,

tu îmi ești foc

ce-n mine se anină,

îmi ești sămânța

ce a căzut

din infinit.

Tu ești copacul

ce-obrazul mi-l

cuprinzi,

în mine vrei

să semeni

rădăcini,

eu te-am primit

la mine-ntre oglinzi,

oglinda

cu-amintiri arunc-o

între spini.

Silvia Urlih 01.01.2018

NU ȘTIU SĂ SCRIU - Silvia Urlih

Nu știu să scriu

cuvinte erudite,

nu știu să sciu

ce alții au mai scris,

eu scriu cu sufletul

cuvinte înrudite cu sufletul

ce încă mi-este vis.

Nu știu să scriu

cuvinte din povești,

nu știu să sciu

din vorbele știute,

eu scriu

din amintirile trecute,

eu scriu

din viață și

din trăirile avute.

Nu știu să scriu

ce alții au trăit,

nu știu să scriu

cuvinte tălmăcite,

eu scriu cu sufletul,

cu șoaptele șoptite,

eu scriu cuvinte din cartea mea

citite.

Nu știu să scriu

ce îmi dictează gândul,

nu scriu

ce mintea îmi ordonă-a scrie,

eu scriu

cu pana sângelui din vene,

scriu cu pădurea

ce toamna mi-o adie.

Nu știu să scriu

poeme de iubire,

iubire ce-n mințire

se ascunde,

eu scriu

despre iubirea ce-o visez

și mi-o doresc

în suflet a-mi pătrunde.

Scriu spovedanii

către Dumnezeu,

scriu să îmi scutur ploaia

din petale,

eu scriu

să-mi plângă sufletul pe ceruri,

scriu

să m-audă iarba

de pe vale.

Silvia Urlih 01.01.2018