Pare c-aș fi
un mugure sfios
ce-a spart scoarța timpului,
un timp ce m-a-nvelit atâția ani
sub caldul șoaptelor
venite
din glas de dac.
Pare c-aș fi
cântecul steagurilor
cu lupi albi fluturând
a libertatea legănării
pe fila dorului ce și-a pus rănile
în mine
și m-au țesut sanctuar în Sfinx.
Pare c-aș fi
secunda ce pică din mine
în mine
precum izvorul ce se întoarce
la propria-i născare,
pare c-aș fi glas tăcut de dac,
ce-și strigă libertarea.
Silvia Urlih 08.01.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu