Nu e firesc să împarți singurătatea în doi. - Silvia Urlih

Uneori, ne simţim singuri, pentru că ne lipsește ceva din viaţă (afecțiune, iubire, înţelegere, armonie).

Uneori, ne simţim singuri pentru că cineva ne  lipseşte din viaţa noastră (un iubit/iubită, un suflet drag care a plecat dintre noi, un părinte de al cărui umăr am avea atâta nevoie, un copil care e mult prea departe, un prieten bun cu care ne vedem tot mai rar).

Cu toate că învăţăm de-a lungul experienţelor trăite  că unul dintre cele mai importante lucruri este să ne fim ÎNTREGI şi să găsim în noi înşine resursele de care avem nevoie, este uman să acceptăm, că singurătatea face parte din viaţă și că durerea lacrimilor, de multe ori, este binevenită.

Crezi că este firesc să ne simţim singuri, chiar dacă suntem înconjuraţi de mulţi oameni minunaţi ? RRăspuns : nu nu este firesc.

Trebuie să acceptăm că este firesc să ne fie dor şi să tânjim după cineva alături de care ne-am putea trăi viaţa așa cum ne-am dori ? Răspuns ? Da, este firesc să suferim de dorul cuiva drag.

Trebuie să acceptăm că este firesc să ne dăm voie să curgem o dată cu valul de emoţii care vin alături de sentimentul însingurării.

Trebuie să acceptăm că este firesc să mai plângem de dorul cuiva drag.

Trebuie să acceptăm că este firesc și că acest firesc, face parte din viață ! Nu suntem roboți care pot fi dirijați de taste. Oamenii râd, plâng, se bucură, suferă.

Știi ce e cel mai important în toată ecuația asta a singurătății ? Să conștientizezi că e alegerea ta și că totul e perfect normal și firesc, tocmai pentru că tu ți-ai ales acest mod de a trăi. Ai ales să trăiești o perioadă singur, pentru că mai ai unele lucruri de rezolvat tu cu tine însuți.

Este foarte important pentru tine să reușești să depășești perioada în care te doare și ți-e dor.

Ce nu este firesc ? Nu e firesc să împarți singurătatea în doi. Asta doare cel mai tare. Nu este firesc să stai alături de cineva, ani și ani de zile, de cineva care nu te împlinește și care nu se ridică la nivelul dorințelor și așteptărilor tale, deși ai depus toate eforturile pentru a se schimba ceva în relație. Da, repet, la construirea relațiie, pentru că, într-o relație, trebuie să lucrezi zilnic, ani și ani de zile.

Singurătatea în doi ( mă refer la o relație de iubire) doare cel mai tare. E infernal de greu să stai lângă cineva care respinge comunicarea, dialogul. Lipsa de comunicare duce inevitabil, la răcirea relației dintre parteneri și apoi la inevitabila despărțire. Cine rezistă să stea într-o relație fără nici un viitor și în compromisuri, e alegerea lor.

fragment din cartea Gânduri ascunse-n gânduri - Silvia Urlih 

Ești în „acasă” al tău ? - Silvia Urlih

Cu certitudine că și tu te-ai lăsat amăgit de vorbe frumoase, de cuvinte pe care le așteptai și care te-au flatat, de gesturi amabile care te-au amețit prin … „sinceritatea” lor.

Însă, la un momentdat, ai constatat că nici cuvintele și nici gesturile nu erau firești. Erau doar lingușeli. Ai constatat că, cel care te-a lingușit, te-a făcut să suferi, sau ți-a adus prejudicii. Poți fi lingușit de partener, de prieten, de patron, de angajat, etc. De ce te lingușeșc ? Pentru avantaje materiale, pentru că urmăresc ceva de la tine. Ce este de fapt „lingușirea” ? E falsitate.

Întâlnim în viață oameni care îți spun că nu te-ar părăsi niciodată, dar care te vor părăsi imediat ce dai de greu, chiar dacă ți-au jurat iubire sau prietenie veșnică. Oare doar să te fi lingușit pentru a obține unele beneficii ?

Și, uite-așa, din dezamăgire în dezamăgire, ajungi să cauți un „acasă” al tău, un „acasă” unde să te simți în largul tău.

Doar oamenii buni, împăcați cu ei înșiși și fericiți, pot împărți și altora fericire ! Deci, dacă tu ești fericit, voi fi și eu.

Uitându-mă în urmă la viața mea, conștientizez că de fiecare dată când am spus DA la orice provocare, pentru că așa am simtit, nu am greșit. Chiar dacă „da”ul meu a fost o alegere greșită, tot am realizat ceva, pentru că am mai învățat o lecție a vieții. Am ajuns aici, unde sunt acum, pentru că am mers mai departe, chiar dacă în față mi se arăta un drum necunoscut. Sunt convinsă că și ție ți s-a întâmplat asta. Și, tot așa, din acceptare în acceptare, din „da” în „da”, am ajuns să înțeleg de ce am tot spus „da”, am ajuns să înțeleg unde îmi este acel drag „acasă”.

„Acasă”, este acel spațiu în care să ne simțim bine, unde ne simțim prețuiți, respectați, unde  ne putem simți în largul nostru, fără a ne cenzura gesturile sau cuvintele ( nu mă refer la gesturi sau cuvinte violente); un „acasă” care reprezintă mediul în care ne simțim în siguranță, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional, unde să existe respect față de intimitatea și limitele fiecăruia, unde putem să vorbim liber și unde putem să ne exprimăm emoțiile fără să fim criticați sau pedepsiți pentru asta.

Însă, din nefericire, în multe cazuri, nu este așa. Ajungi acasă și te simți străin în casa ta. Nu te regăsești în acel „acasă” al tău, pentru că ești obligat să faci, iar și iar, compromisuri.

„Acasă” nu este neapărat locul unde te-ai născut și ai trăit, ci poate fi oriunde în lumea asta, important este să te simți bine și relaxat.

Tu ți-ai găsit locul ? Ți-ai găsit acel „acasă” al tău? Ai puterea să nu te mai lași lingușit de farisei?

fragment din cartea Gânduri ascunse-n gânduri  - Silvia Urlih 

Părinții sunt exemplu pentru copiii lor. - Silvia Urlih

Copiii care au văzut în familia lor certuri, bătăi, jigniri, umilințe, au de suferit toată viața.

Copiii care au fost abuzați, neglijați, maltratați, respinși, umiliți, criticați, își vor forma în timp o părere negativă despre sine și, într-un fel sau altul, aproape toți se vor simți lipsiți de valoare, nedemni de a fi iubiți, și poate că nu vor avea curaj să iubească. Vor avea traume de care , cu greu se vor putea vindeca.

Dacă sunt maltratați fizic, cu siguranță vor maltrata la rândul lor pe alții. Dacă au fot manipulați emițimonal, for face la fel. Copiii cărora li s-a strivit personalitatea, vor face la fel. Copiii cărora li s-au tăiat aripile, vor face la fel.

Părinții sunt exemplu pentru copiii lor.

În relația cu părinții, unii dintre copii se vor simți responsabili, vis-a-vis de ceea ce simt aceștia, de ceea, vor considera că este de datoria lor să-i mulțumească, să nu le iasă din cuvânt, vor considera că trebuie să-i facă fericiți și se vor strdui să facă doar ceea ce li se spune. Nu vor avea curajul să ia decizii proprii, ci, cele mai multe decizii le vor lua în funcție de aprobarea sau dezaprobarea părinților, și vor face tot ce le stă în putință  să li se împotrivească.

Unde duc însă toate astea ? Duc la strivirea personalității, la lipsa de curaj, la neîncrederea în sine, la multe frustrări, devin introvertiți și nu vor avea niciodată curajul să ia decizii după bunul lor plac.

Te-ai întrebat vreodată dacă te poți elibera de toxicitatea care, într-un fel sau altul, îți domină viața?

Dragii mei părinți ! Nu uitați că, în funcție de educația pe care i-o dați copilului, veți fi, sau nu, mulțumiți de realizările lui. Face-ți-vă timp să stați cât mai mult cu copiii voștri. Fericirea copilului nu se poate cumpăra nici cu tablet, nici cu telefoane de ultimă generație, nici cu bani la discreție...nu se poate cumpăra decât cu afecțiunea și cu iubirea voastră. Ce dai, aia primești. Nu uitați că anii trec și că îmbătrâniți. Să nu vă mirați când copiii voștri, la bătrânețe, vă vor oferi ceea ce voi le-ați ofertit: LIPSA TIMPULUI.

P.S. Am fost un copil maltratat fizic și psihic de către părinții mei, dar am reușit să mă vindec de toate frustrările și rănile. Dacă eu am reușit ( cu foarte mulă greutate) să-mi depășeșc limitele, reușești și tu ! Eu, am avut grijă de părinții mei, până în ultima lor clipă. Am reușit să-mi depășesc limitele, să-i iert, să mă iert și să-mi fac „datoria” de copil. Vindecați-vă de angoasele și de rănile pe care părinții, în neștiința lor, vi le-au provocat. Atât au putut ei, atât au învățat și ei de la părinții lor.

Știi tu „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”

fragment din cartea „Gânduri ascunse-n gânduri - Silvia Urlih 

Caută-ți sufletul și stai la povești cu el - Silvia Urlih

De când nu ai mai stat la taclale cu sufletul tău ? De când nu i-ai mai ascultat dorințele ? De fapt, ai stat vreodată să povestești cu sufletul tău? Știi cum să faci asta? Unii știu, mulți însă, habar nu au ce înseamnă a sta la povești cu propriul suflet. Nu sunt în măsură să dezvolt acest subiect, pentru că nu sunt specialist ( deși acum știu cum să stau la taclale cu sufletul meu). Sunt unii mai specialiști decât mine. Sunt cei care au studiat, care au făcut școli și au analizat acest fenomen. Pot spune doar că, eu am învățat singură să-mi ascult sufletul. Dacă eu am putut, poți și tu. Trebuie doar să-ți dai voie să SIMȚI.

Dacă te simţi neînţeles şi neapreciat, dacă nu ai înțeles încă, care îți este esenţa vieții, dacă nu ai înțeles până acum, care îți este misiunea de pe acest pământ, dacă continui să te ascunzi în spatele măştilor pe care ți le-ai construit ca să supravieţuieşti şi simţi că nu mai poţi trăi în acest fel, caută-ți sufletul și stai la povești cu el ! Nici nu știi ce taine îți va dezvăui el, sufletul !

Da, ai ajuns să fii plin de cicatrici, dar, trebuie să înțelegi că cicatricile din suflet îți sunt de fapt chei cu care ai deschis puteri de care habar nu aveai că le ai. Cicatricile te-au făcut omul puternic de azi. Ai fost rănit, dar ai avut curajul să cauți și să găsești balsam pentru răni. Dacă ai reușit să te vindeci și să o iei iar și iar de la capăt, înseamnă că deja ai ajuns să conștientizezi că ceea ce urmează să ți se întâmple, se va întâmpla oricum, pentru că, așa îți este destinul, iar tu vei găsi soluții să treci peste toate, pentru că ești deja vindecat de rănile trecutului..

Ai ajuns să fii cine ești, ești ceea ce azi ești, pentru că așa ți-au fost alegerile. Te plângi ?? De ce te plângi ? Te vaieți și-ți plângi de milă ? De ce te văicărești ?! Are rost să-ți tot spui: n-am avut noroc în viață ?! Tu ai ales să-ți trăiești viața așa cum ți-ai trăit-o ! Mulțumește-i lui Dumnezeu că încă trăiești, că încă ești sănătos !

Mulțumește-i lui Dumnezeu că te-a scos din noroiul în care te complăceai să înoți !

Mulțumește-i lui Dumnezeu că nu te-a lăsat să „bolești”, datorită bolilor pe care ți-ai dorit să le ai, doar ca să evadezi puțin din cotidian !

Mulțumește-i lui Dumnezeu și uită că L-ai băgat în ecuația alegerilor din viața ta. Nu-ți mai tot spune : „de ce mă bate Dumnezeu” ?

Ascultă-mă bine, omule ! Dumnezeu nu bate pe nimeni, pentru că El este iubire ! Noi îi suntem copii și El ne iubește pe toți. Noi, proștii de noi, căutăm un vinovat pentru tot ceea ce ni se întâmplă în viață. Și, cine să fie veșnicul vinovat? Dumnezeu. De ce ? Pentru că El este nevăzut și, nu-i așa… ce ușor este să dai vina pe cineva, mai ales pe cineva pe care nu-l știi și nu-l vezi.

O dată cu trecerea timpului, ar trebui să îţi dai seama și să conștientizezi, că, fiecare experienţă trăită, fiecare greșeală pe care ai făcut-o, nu o vei mai repeta niciodată.

Ar trebui să înțelegi și să îţi dai seama că cel care umileşte, sau dispreţuieşte, sau rănește, sau jigneștre, sau urăște, mai devreme sau mai târziu, va trăi aceleaşi umilinţe dispreţ și durere. Ar trebui să înțelegi că, cel care te-a rănit fără un motiv, va suferi, fără ca tu să-i fi dorit asta. Știi tu… legea bumerangului: ce dai, aia primești.

Învață să ai răbdare. Poate că, cu timpul, o să înveţi că dacă grăbești sau forțezi lucrurile, atunci când ele într-adevăr se vor înfăptui, nu vor mai fi aşa cum sperai. De ce ? Pentru că în loc să-ți urmezi drumul drept, ai ales să alergi prin labirint. Ai ales prin graba ta, să-ți schimbi soarta.

Cu timpul, poate că îţi vei da seama că vei înțelege că, cel mai bine pentru tine nu este viața trecută sau viitorul pe care ți-l dorești, ci momentul pe care-l trăiești exact în acest moment. Știi tu… trăiește-ți clipa !!

Omule drag ! Trebuie să înțelegi că cel mai important pentru cite este să conștientizezi că nu poți fi învins de nimeni, cid oar de tine însuți !

Implementează-ți în minte acest mesaj bagă- bine la cutiuță că,  EȘTI UN INVINGĂTOR !

Privește-te zilnic în oglindă cu blândețe, cu înțelepciune, cu iertare și cu înțelegere. Astfel, vei reuși să vezi în fața ta învingătorul din tine !

Învață să nu mai judeci pe nimeni ! Învață să-i iei pe fiecare, așa cum au ales să-și trăiască viața! Lasă-i în plata lor, lasă-i cu alegerile lor. Nu-ți mai consuma timpul și energia cu personae refractare sau optuze.

Invață lecția cea mai important : nu mai dori să moară și capra vecinului. Ai grije de tine și de… caprele tale.

Învață să stai cât mai des la povești cu sufletul tău. El știe cel mai bine ce e bine pentru tine.

fragment din cartea „Gânduri ascunse-n gânduri ” - Silvia Urlih 

Judecându-i pe alții, te judeci de fapt pe tine - Silvia Urlih

Cine-i judecătorul suprem? Cine ne poate judeca alegerile? Cine ne poate judeca faptele? Eu știu și știi că și tu știi.

Se spune că frumuseţea este trecătoare, se spune că sufletul este nemuritor, iar caracterul ni-l construim prin educația din familie, la școală, în școala vieții și, cel mai important, se construiește în timp.

Viaţa ne-a arătat că, nu există frumuseţe fără puțin urât, nu poți simți dulcele fără să simți amarul. Nu poți fii bun, fără să experimentezi suferința. Nu există bun fără rău, bunătate fără puțină „prostie”, și, mai presus de toate, fericire fără tristețe.

Din nefericire, doar suferința îi înțelepțește pe unii oameni. Da, doar pe unii, pentru că pe alții îi înrăiește și-i îndepărtează de divinitate. Doar suferința sufletului sau al trupului, te determină să fii mai îngăduitor cu câte unii. Spun cu câte unii, pentru că nu orice persoană merită să i te dedici sau să-i înțelegi.

Înfrângerea, ar trebui să te facă mai puternic, mândria realizărilor din viață te fac mai puternic, iar comportamentul frumos, te face demn. Puterea și iscusința de a te ridica din îngenunchieri, iar și iar, e vitală în viaţa unui om.

Judecându-te pe tine, poți ajunge la un moment dat, la înțelepciunea de a fi la unison cu binele și bunul din tine.

Judecându-i pe alții, te judeci de fapt pe tine însuți. Judecând greșelile altora, judeci de fapt greșelile tale, greșeli de care nu ești conștient, sau pe care nu accepți să ți le vezi. Arătând cu degetul spre alții, nu faci altceva, decât să te împroști pe tine cu noroi. Și, faci asta fără să conștientizezi.

Deci ?! Analizează-te și judecă-te mai întâi pe tine. După ce te analizezi și ajungi la o anume concluzie, iartă-te și nu mai repeta ceea ce te-a determinat să scazi în ochii tăi.

Nu-i ușor, nu-i așa ? Nu-i ușor să te judeci să te analizezi și să te critici pe tine. Nu-i ușor, pentru că, nu-i așa… ce ușor este să-i judeci , să-i analizezi și să-i critici pe alții ! Ce bine vezi paiul din ochiul altuia, fără a-ți vedea parul din ochiul tău !

Și da, frumusețea trupului li al chipului, sunt trecătoare, însă, caracterul rămâne, cu el mori. Caracterul te definește, îți este eticheta pe care o porți și care te definește. În funcție de character ești apreciat, sau din contra, reprobat. Alegerea este la tine. În funcție de felul în care te comporți cu cei din jurul tău, ești sau  nu apreciat.

Respectul se câștigă respectându-i pe cei de lângă tine. Respectul și aprecierea nu se cumpără. Poți fi doar lingușit.

Încearcă să lași loc de „bună ziua” sau „seară bună” ! Lasă-i pe fiecare să-și trăiască propriile alegeri. Știi tu ce drame se pot afla în spatele unor atitudini refractare ? Știi tu ce l-a determinat pe un anume om să ia o anume atitudine vis-à-vis de restul lumii ? hai să ne scoatem mai întâi parul din ochi și apoi să vedem paiul din ochiul altora!

fragment din cartea „ Gânduri ascunse-n gânduri ” - Silvia Urlih 

Compromisurile, atrag boli incurabile - Silvia Urlih

De câte ori nu ai făcut compromisuri? De câte ori nu ți-ai călcat pe simțăminte, doar pentru a face bine celuor de lângă tine ?

Din nefericire, compromis după compromis, tăcere după tăcere, faptul că te închizi în tine și nu vrei să spui ce nu-ți convine, ca să nu rănești, te determină ca la un moment dat, să te refugiezi de lume. Cum ? Evadezi în boală.

Ceea ce nu știu mulți, este faptul că boala, ne avertizează că trupul nostru nu mai poate trăi în stres, în compromisuri, în frici, în minciună. Ne mințim că ne este bine. Boala, ne avertizează că sufletul nu mai poate respira într-un trup înconvoiat și îmăpovărat de griji, de stress, de umilințe și de tăceri ascunse-n noi.

Compromisul, atrage după sine sentimentul că nu valorezi nimic, atrage lipsa stimei de sine, atrage boala, darcel mai grav, îți paralizează voinţa de a merge mai departe, pentru că ai impresia că nu mai ai nici o motivație. Da, doar ți se pare că nu mai ai nici o motivație. Principala motivație trebuie să-ți fii tu.

            Te doare urechea, pentru că nu mai vrei să auzi nimic din ceea ce-ți provoacă suferință și nu mai poți accepta ceea ce auzi. Îți scade vederea, pentru că nu mai vrei să vezi răutățile ce te înconjoară. O banală durere de picioare, se poate agrava, pentru că refuzi să mergi mai departe de unul singur. Te doare spatele, pentru că nu mai poți căra poverile ce te apasă. Te doare capul pentru că mult prea multe gînduri îți fură somnul. Te doare gâtul, pentru că ți-ai reprimat mult prea multe cuvinte pe care nu le-ai spus. Te doare stomacul, pentru că nu mai poți digera prostiile pe care le tot auzi. Te doare ficatul pentru că TREBUIE să-ți reprimi furia și disprețul pe care îl resimți față de tine, față de viața ta și față de viața celor cu care ești obligat să te înconjori. Te doare inima… eeeeehhh…, aici este deja altceva. Ai probleme cu inima, pentru că ți-a lipsit afecțiunea și iubirea. Ți-ai dorit să fii iubit, îți dorești să fii iubit, iar asta, din nefericire îți cam lipsește… și tot așa….

Trebuie să spui cuiva în care să ai mare încredere, sau unui specialist, sau, pur și simplu, să scrii ceea ce simţi (frustrare , nervozitate , chin) pentru că te ajută .

Cu timpul, înveţi să visezi, începi să-ţi doreşti, însă, în acelaşi timp refuzi să ai încredere în tine. Unde poate duce asta ? La neîmplinirea visului. De ce? Pentru că realitatea nu este aşa frumoasă cum ai vrea tu. Dar, realitatea, doar tu o poți realiza. Trebuie să înveţi să o accepţi așa cum este și să-ţi croieşti propriul drum. Sigur, drumul nu-i ușor, dar, odată ce ai acceptat să mergi pe drumul tău cu încredere în tine, nu poți eșua. Doar cine nu riscă nu câștigă.

Dacă nu-ți urmezi drumul, poți ajunge să refuzi orice fel de comunicare, te închizi într-o lume a ta, o lume creată de tine, o lume de vis, care nu te poate împlini pe plan personal sau scocial.

Dacă nu comunici și refuzi ajutorul celor ce te-ar putea ajuta, rămâi veșnic în „visul” tău. Visezi: „ce bine ar fi dacă”, dar refuzi comunicarea. De ce să spui cuiva ? Cine te-ar putea ajuta? Trebuie să spui, pentru că nici nu știi de unde sare iepurele, dar, e-adevăr, nu trebuie să spui oricui, pentru că cei din jur te pot ajuta cu un sfat bun, dar te și pot bloca în a merge mai departe.

Un simplu cuvânt spus de cineva drag, care-ți vrea binele, un cuvânt de îmbărbătare, te poate face să zbori și să nu mai vezi nici un obstacol în realizarea visului tău.  Un cuvând spus cu sinceritate, poate să-ţi umple sufletul de bucurie sau cel puţin să-ţi aducă zâmbetul pe buze.

            De obicei, comunicând, se întâmplă ca prietenii adevărați să-ţi dea nişte idei care să te ajute să treci peste unele dintre problemele tale. Tu să-i asculți, dar să faci doar ce-i mai bine pentru tine. Știi tu : "zic ca el şi fac ca mine".

Uite că, am pornit de la una și am ajuns la alta. Concluzia ? Nu-ți da voie să te îmbolnăvești, dă-ți voie să visezi și, nu în ultimul rând, comunică cu persoanele în care ai încredere.

Restul…pe restul oamenilor, lasă-i în plata Domnului, cu problemele lor cu tot. Fă-ți propriul univers și mergi mai departe. Nu te îndemn să fii rece, indiferent și distant de restul oamenilor, dar, învață să asculți doar ce-ți face bine, încearcă să vezi doar ce-ți place, urmează-ți visul și MERGI PE DRUMUL TĂU !

fragment din cartea „Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih 

Uităm să vedem şi lumina dinăuntrul nostru - Silvia Urlih

În ultima perioadă, femeile, (în special cele pasionate de dezvoltarea personală), au devenit din ce în ce mai conştiente de existenţa rănilor, iar aici mă refer atât la cele profunde (dobândite din copilărie, din relaţiile cu părinţii noştri, cât şi la cele apărute în relaţia cu partenerul, cu intimitatea noastră, cu sexualitatea noastră până la cele sociale).

Pe măsură ce intrăm mai adânc în  emoţiile noastre   (durere, sau suferinţă), pe atât descoperim în noi, noi răni care ne cer insistent să fie acceptate și vindecate.

Deşi simţim că intrăm într-un proces de vindecare pentru binele nostru, ne este greu când descoperim din ce în ce mai multe lucruri întunecate sau neplăcute despre noi.

Astfel, multe dintre noi, am tras concluzia că suntem "defecte" sau "greşite", că avem atât de multe de vindecat, de "corectat" sau de "reparat", că am deschis cutia Pandorei şi că cele mai adânci traume ies din ce în ce mai mult la suprafaţă...

Ne adâncim tot mai mult în durerea noastră şi chiar strângem în jurul nostru şi alte femei cu care ne împărtăşim mai degrabă suferinţele decât bucuriile.

Făcând acestea, vdem sau simțim doar întunericul din noi și uităm să mai vedem şi lumina dinăuntrul nostru.

Ajungem să fim sceptice la orice compliment, nu credem pe cuvânt o vorbă bună care ne este adresată, nu ne dăm voie să ne acceptăm sau să ne iubim şi nu-i lăsăm nici pe alţii să o facă - toate acestea pe motiv că "mai avem de lucrat cu noi".

Draga mea ! Da-ți voie să simți ce-ți transmite sufletul. Nu te mai lăsa influențată sau intimidată de cei din jurul tău. Nu le mai permite să te facă să te îndoiești de tine. Mergi pe calea ta, trăiește-ţi experienţa și viaţa. Așa vei înțelege dacă ai avut o alegere bună… sau greșită. Indiferent de rezultat, tu devii mai înţeleaptă. Învață din greșelile tale.

Oamenilor le este teamă de nou, le este teamă de schimbare, sunt foarte atașaţi de viziunea lor sau a altora, asupra lumii. Aș spune că asta se datorează, în mare parte, pe nesiguranță, sau pe comodittatea lor .

Din nefericire, așa funcționează oamenii: atacă tot ceea ce nu cunosc și se înregimentează turmei. Dacă-I la modă să participăm la simpozioane pe diverse teme, cum să nu participăm ?  

Îți dau un sfat : Fii tu însăți !

Multe dintre noi ajungem chiar să credem că nu vom fi niciodată femeile acelea echilibrate, sigure pe ele, încrezătoare în forţele proprii... acele femei spre care tânjim să devenim.

Cea mai mare greşeală pe care o poţi face este să crezi că fiind Întuneric, nu mai poţi fii şi Lumină, că fiind slăbiciune, nu mai poţi fi şi putere; că fiind furie, nu mai poţi fi şi iertare, că fiind durere, nu mai poți fi fericire, că fiind neîmplinită, nu mai poți face cunoștință iar cu împlinirea, că fiind neiubită, nu mai poți întâlni marea iubire.

POȚI, DRAGA MEA, POȚI !

Participă la cât mai multe evenimente de „Cunoaștere personală”, dar, găsește-ți singură echilibrul. Ascultă-i pe mulți, dar alege ceea ce se pliază sufletului tău.

Dă-ți voie să simți ceea ce sufletul îți transmite. Nu puteți evolua pe plan spiritual, dacă asculți prea mulți „guru”. Fiecare dintre cei ce predau acele cursuri, are propriul lui „adevăr” despre viață. Adevărul tău e unic. Vei ajunge să te dezechilibrezi din ce în ce mai mult și-ți vei pierde echilibrul. Urmează doar un singur exemplu în care te regăsești. Doar exemplul personal al cuiva te poate ajuta. Dacă acel cineva a reușit să-și depășească limitele, și să-și găsească echilibrul într-un anume mod, sigur vei reuși și tu.

fragment din cartea „Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih

Trăieşte-ţi destinul ! - Silvia Urlih

Trăieşte pentru a vedea cum cad frunzele, trăiește pentru a vedea cum înmuguresc, în primăvară, copacii, trăieşte pentru a vedea cum înfloresc florile din pom, sau din glastră, sau din grădină, trăieşte pentru a te bucura de seninul zilei, sau de o zi încețoșată, trăieşte pentru o plimbare într-o zi cu soare, dar şi pentru a admira plânsul ploii, trăieşte pentru a simţi gerul, trăieşte pentru a simţi cum te mângâie fulgii de nea, trăiește și bucură-te când vezi pe geam, cum răsare dimineața sau cum apune luna.     Trăieşte-ţi destinul !

Trăiește pentru cel care te iubește și care merită să fie iubit, trăiește pentru cei dragi !

Te întrebi probabli ce-i cu acest text prin care te îndemn la a trăi. Nu-i un text motivațional, ci e realitatea pe care noi ar trebui să o simțim, să o trăim.

Din nefericire, am fost educați să trăim pentru alții, să ne dedicăm altora. Furați de vârtejul vieții, uităm să trăim și pentru noi.

Ni se pare că nuavem timp pentru noi, ni se pare că timpul nunne este aliat și că aleargă mult prea repede.

Știi cât de mult am fost educați să ne mințim ? Da, ne mințim !

Ne mințim că ne este bine, ne mințim că suntem fericiți și împliniți, ne mințim că trebuie să trăim pentru a ne supune doprințelor celorlalți. Ne mințim, încă din copilărie, pentru că, din nefericire, așa au fost educați și părinții noștri, iar ei, la rândul lor, ne învață să trăim în minciună.

Încă de mici am fost educați să trăim în minciună. Nu am fost educați să ne respectăm, să ne fim propriii noștri stăpâni. Am fost educați să fim umili, să ne umilim în fața tuturor și să nu ne urmăm destinul.

Da, am fost educați să nu ne urmăm destinul, ci să ne facem propria soartă. De ce spun asta ? Pentru că destinul ne este scris, iar soarta… soarta ne-o facem singuri în urma alegerilor pe care le facem. Și, cum suntem ecuați să trăim în umilință, normal că și soarta ne-o facem să trăim ca niște umili.

Nu am fost îndrumați, nu am fost încurajați să ne respectăm, să ne fim proprii stăpâni, să ne respectăm și să ne acordăm timp și pentru noi. Am fost educați să ne umilim. Cică ” Capul plecat, sabia nu-l taie” . Da, e bines ă știi când să taci, e bine când să vorbești, e indicat chiar să ai puțină diplomație, dar… să te lați tăiat de sabie… cu asta nu sunt de accord.

TRĂIEŞTE PENTRU TINE !

P.S. Spune-le și altora să-ți urmeze exemplul, după ce înveți să te bucuri de fericirea de a trăi 

fragment din cartea „ Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih

Doar așa te vei putea vindeca ! - Silvia Urlih

Știi ce ne oprește pe noi, oamenii din a evolua pe toate planurile ? Frica. De fapt, de ce îi spun „frică”, când  ar trebuie să le spun frici ? Spun frici, pentru că ele sunt mult mai multe și vii cu ele încă din burtica mamei.

A-ți învinge fricile, este cel mai lăudabil lucru pe care-l poți face în viața asta.

Ce crezi ? A te arunca în vâltoarea vieții, în ciuda fricilor, sau a fricii, este eroism, nebunie, inconștiență, curaj, dorința de a-ți depăși limitele, sau e ceva normal ?!?

Eu cred că ar trebui să fie ceva normal să dorești să-ți depășești limitele și să ai din fiecare sentiment câte puțin(inclusiv puțină frică, dar doar frica de a nu-l dezamăgi pe Dumnezeu prin alegerile tale). Pe mine, experiențele trăite,  m-au învățat că doar dacă îți înfrunți fricile, te poți vindeca de ele.

Uite îți pun această întrebare : ai curajul să vorbești despre lașitățile, temerile, fricile, frustrările și angoasele tale ?  Te sperie trecutul, prezentul, sau viitorul ? Ți-e frică de moarte, sau de veșnicia ei ?

            Sunt întrebări care m-au măcinat și pe mine ani de zile… Într-un final am aflat că fricile mele vin din copilărie. M-au urmărit ani de zile și poate că, pe unele încă le mai „car”cu mine. Poate că încă mai am câte ceva de vindecat din trecut.

A-ți identifica fricile, e oarecum ușor, a avea curajul să vorbești despre ele nu-i mare lucru… Așa se spune, că nu-i mare lucuru să-ți vindeci fricile. Îți spun eu: e greu, chiar uneori e foarte greu. Însă, e foarte important ca atunci când conștientizezi o problem, să te străduiești să o elimini. 

După ani de luptă cu mine însămi, am reușit ( cu greu) să-mi înfrâng toate fricile…. Eeeeiii, poate că nu chiar pe toate. Nu mai mi-e frică de moarte, pentru că ea, moartea este o binecuvântare. Prim moarte ne întoarcem de fapt, „acasă”, acolo de unde am venit.

Încă încerc să mă descopăr, încă mai caut , încă îmi pun întrebări. Zi de zi descopăr că sunt un alt om, un om care se maturizează.

Dar sufletul…..oof sufletul rămâne același copil inocent ce vrea să se joace. Când eram mică mi-am pus zeci de întrebări : de ce iarba e verde, de ce zăpada e albă, de unde vine ploaia, de ce nu pot privi către soare… de ce mă doare când mă lovesc, de ce plâng când mă lovesc și mă doare.

Pe măsură ce am crescut, întrebările erau de alt gen : de ce mă doare sufletul, de ce plâng de supărare, de ce mă doare durerea, de ce mă doare umilința și nedreptatea, de ce oamenii sunt ipocriți și mincinoși.

Atunci, în anii copilăriei, atât puteam să mă întreb. Acestea erau întrebările care mă măcinau atunci. Am întrebat adulții. Nimeni nu mi-a dat un răspuns care să–mi satisfacă curiozitatea. De fapt, nu am găsit nici până azi unele dintre răspunsuri.

Mă străduiesc să evit mocirla urâțeniei lumii, încerc să pășesc peste răutatea ei, dar nu reușesc decât într-o oarecare măsură, pentru că…ea mă caută, mă găsește și mă trage în negura ei. Puterea mea constă în faptul că nu mă mai las târâtă în mocirla și urâțenia lumii. Poate că-i privilegiul vârstei ? Nu mai accept să am lângă mine oameni care mă pot răni.

Am încercat și încă încerc, să pătrund și să înțeleg meandrele urâțeniei lumii, dar nu reușesc… De ce nu înțeleg încă? Pentru că sufletul mi-a rămas același copil naiv care se întreabă, dar nu găsește singur răspuns. Încă nu știu… Poate că voi afla vreodată de ce lumea—i așa de mârșavă.

Sfat : Vorbește liber despre tot ceea ce ți-a influențat viața în mod negativ. Vorbește liber despre fricile și neîmplinirile tale. Dacă nu ai cui să te confesezi, scrie într-un jurnal de care să știi doar tu și Dumnezeu. Doar așa te vei putea vindeca !

fragment din cartea „ Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih

Roagă-te pentru binele tuturor ! - Silvia Urlih

Unii spun că-i bine să fii sincer și că e o calitate, alții, din contra, spun că e un defect. Sinceritatea este o deschidere a inimii.

În primul rând trebuie să fii sincer cu tine însuți și cu cei dragi ție. A fi sincer însă cu toată lumea e un ”defect ” care uneori se întoarce uneori împotriva ta. Ea, sinceritatea, se găsește la foarte putini oameni, iar ceea ce vedem deobicei, nu este altceva decât o dibace ascundere, spre a ne atrage încrederea celorlalți.

Îți deschizi sufletul, încerci să ajuți, să faci doar bine și constați că tot binele făcut și ajutorul dat se întoarce împotriva ta . Dar, nu-i bai, continuă să înveți în fața cui să-ți pui sufletul pe tavă. Cu timpul înveți de cine să te ferești și pe cine să ajuți.

Știi unde-i marea greșeală ? Te oferi să ajuți, fără să ți se ceară. Celui ce primește ajutor, i se pare normal să fie ajutat și bineînțeles că nu cântărește dăruirea ta. Cum să aștepți „răsplată” dacă i s-a părut ceva firesc să fie ajutat ?

Viața ne-a demonstrate că orice succes în viață îți mărește semnificativ numărul de ... dușmani.

Eu, mă rog să aibă toată lumea cât mai mulți bani, cât mai multă putere, să nu le lipsească nimic, pentru a nu mă vedea și pentru a-mi vedea liniștită de viața mea.

Fă și tu ca mine și-ți va fi bine. Roagă-te pentru binele tuturor !

fragment din cartea „Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih