CINE MI-AM FOST ÎN VIAȚA MEA ?! - Silvia Urlih

Mereu mi-am fost pe locul doi,

pentru că eu,

în prostia mea,

am ales acest loc,

mereu

mi-am dorit să fiu premianta vieții

și cred că,

după lupte îndelungate cu mine însămi,

am reușit

să urc pe podium.

Ce pot însemna

60 de trandafiri

adunați într-un buchet al vieții,

ce culoare să le dau trandafirilor,

ce pot însemna 60 de primăveri,

60 de veri,

60 de toamne

sau 60 de ierni,

ce pot însemna

milioane de zile

strânse în buchetul

unei vieți ?

Ce-am fost eu în viața mea,

cine mi-am fost,

unde mi-am fost,

ce am făcut bine,

ce am făcut rău,

ce am lăsat în urma mea,

ce am lăsat ?

poate că am lăsat

o grădină cu multe flori multicolore

sau,

poate că am lăsat

un câmp cu trandafiri,

sau poate doar

un câmp de maci.

Silvia Urlih 
19.06.2019

Flutur sau vultur? - Silvia Urlih

V-ați gândit vreodată cum reușește un fluturaș, să ajungă fluture din o biată omidă ? Cum se metamorfosează, prin ce etape trece? Cum poate el, fluturașul, din omidă să devină fluture ? 

În primul rând, omida caută o ramură puternică de care să se prindă cu un fel de centură, ca și cum ar fi o centură de siguranţă, doar că este alcătuită din fire fine de mătase. De ce își caută o ramură puternică ? Pentru că acea ramură îi e renăscarea și pentru că ramurul puternic îi va dărui din puterea sa.

După un timp, coconul începe să se usuce, să năpârlească, începe să dea jos, piele după piele, până când purcede marea transformare. Se transformă din omidă, în fluture. Ce înseamnă asta ? Ce-și dorește omida ? Își dorește ca, din cineva care se târăște, să devină cineva care învață, apoi chiar știe să și zboare.

 Când îi cade și ultima piele, apare crisalida. Carapacea crisalidei se crapă şi fluturele îşi scoate  prima dată picioarele, apoi antenele și în final iese cu totul afară din carapace. După ce își simte picioarele suficient de puternice, fluturele își târăşte corpul și atipile afară și-și începe zborul.

Nu-i așa că metamorfoza apariției fluturelui este ca și în viață ?

Te târăși ani de zine încercând să fii pe plac tuturor. Te sacrifici, pentru a le fi bine tuturor. La un moment dat, realizezi că ești doar o omidă care se târăște în căutarea zborului ei.

Începem să realizăm că lumea nu se învârte în jurul nostru și că celor  în fața cărora ne-am târât pentru a le fi bine, nu le pasă de noi.

Am trăit, ani și ani de zile cu teama de a nu jigni pe nimeni, cu teama de a nu deranja și de a nu face rău nimănui, am trăit cu părerile noastre,  multe ori pertinente dar și cu sfaturile altora.

Ne-am dăruit și ne-am străduit să le fie tuturor bine, să nu le lipsească absolut nimic. Nu ne-a păsat de noi, pentru că ne-am simțit bine în rol de omidă, o omidă care visa să zboare.

Ca și viitorul fluturele…am stat în crisalidă și ne-am simțit bine în carapacea noastră.

Ce se întâmplă însă, când fluturele realizează că vrea să spargă carapacea în care și-a fost doar omidă și vrea să iasă, ba mai mult, că vrea să învețe zborul, ba și mai mult, vrea să și zboare ?

Am ieșit, am început să zburăm, însă, se întâmplă că, toți, absolut toți, vor să „vâneze” fluturele. Unii pentru frumusețea lui, alții pentru fragilitatea lui, alții pentru a-l pune în insectar.

Bietul fluture… a ieșit și el la lumină și, ce a constatat că i se întâmplă ? Când era omidă, era detestat pentru că era urâtă, pentru că se târa, pentru că era introvertită și pentru că se simțea bine în carapacea ei. Când și-a dorit să fie fluture și a și reușit, a început să fie „vânat”.

Ce-o fi mai bine? Să fii omidă sau fluture ? Din nefericire, indifferent cât de deosebit fluture ai fi, viața lui e doar de câteva momente. Așa se spune, că fluturii trăiesc doar câteva zile.

Știi ceva, om bun care citești aceste rânduri… am fost omidă, am spart crisalida, am devenit fluture și… mulți au înceract să mă „ucidă”. Dar, ce crezi, m-am lăsat „ucisă”? Nici pe departe. Mi-am depășit limitele, nu mi-am mai dorti să fiu flutur, ci vultur… un vultur care să poată zbura deasupra munților și al pădurilor și… al tuturor.  

Habar nu am ce e mai bine să alegi să fii în viața asta. Habar nu am ce e și cu viața asta, atunci când alegi să-ți fii doar un biet future.

Alege să fii vultur ! Un vultur se naște vultur din vultur, nu se metamorfozează din omidă.

Dar, dacă ești nevoit să te metamarfozezi, dacă viața te obligă se te metamorfozezi, învață să ai răbdare, învață să înveți și să „furi” ce-i mai bun de la viață.

Alege să-ți fii vultur! 

fragment din cartea „Gânduri pribege” - Silvia Urlih
18.06.2019

Ce înseamnă „a iubi” cu adevărat?- Silvia Urlih

Mulți dintre oameni își doresc și visează la o iubire adevărată, o iubire cum doar în filme mai vezi.

Mulți își imaginează cum e să fii iubit cu adevărat. Sigur că știți (sau nu știți), dar iubirile adevărate din filme, sunt inspirate din fapte reale, din fapte trăite de câte unii care chiar s-au iubit cu adevărat și au trecut peste multe dintre barierele pe care viața le-a pus în cale.

Câți dintre oameni însă, pun în practică ceea ce își doresc să dăruiască și să primească ? Mulți au învățat din multitudinea de texte cu caracter motivațional și le spun ca pe-o poezie. (doar actorii experimentați pot recita o poezie în așa fel încât să și transmit emoții)

Ce înseamnă în concepția multora, „a iubi” ? Mă refer acum la „a iubi” într-o relație de cuplu.

A iubi, nu se rezumă doar la a face dragoste. Nu înseamnă să vă întâlniți în dormitor, să vă descărcați hormonii și să vă vedeți mai departe de…„viață”. A iubi, nu e atunci când sunteți dominați de plăcerile trupului.

A iubi, nu înseamnă să vă spuneți „te iubesc”, ca și cum v-ați spune „bună dimineața”.

A iubi, nu înseamnă să vă sărutați în fugă și apoi să vă vedeți fiecare de treburile și tabieturile voastre.

A iubi, nu înseamnă că vă dăruiți cadouri scumpe, sau că mergeți în călătorii de lux.

A iubi, nu înseamnă doar să vă spuneți în grabă, la telefon , după o convorbire, „te iubesc”, sau să vă trimiteți mesaje, din când în când cu „te iubesc”.

A iubi, înseamnă să vă țineți de mână la greu, să vă fiți alături atunci când unul dintre voi are probleme de sănătate , sau la serviciu.

A iubi, înseamnă să vă susțineți și să vă înțelegi reciproc. Înseamnă să vă încurajați și să vă ștergeți lacrimile unul altuia, să vă fiți alături în a vă duce visurile la împlinire.

A iubi o femeie, înseamnă să nu-ți fie frică atunci când ea vrea să fie cea mai bună versiune a ei. Dimpotrivă, trebuie să fii mândru de ea, să o încurajezi și să o lauzi.

A iubi un bărbat, înseamnă același lucru; să fii mândră că el își doreește să-și depășească limitele, să fie cea mai bună versiune a lui, și, bineînțeles, să-l lauzi pentru strădințele lui.

A iubi, înseamnă să fiți mândri că v-ați dăruit copii frumoși, sănătoși și de valoare.

A iubi, înseamnă să vă îmbrățișați când sunteți obosiți, sau când vă doare ceva și împreună să depășiți situațiile dificile.

Doamne, cât de simplu este să iubești cu adevărat ! Iubirea se arată prin fapte. Iubirea se transmite și se simte.

Și, ca și concluzie: acolo unde este iubire, vine și Dumnezeu cu iubirea Lui.

fragment din cartea „ Gânduri pribege”- Silvia Urlih
17.06.2019

Ce nu m-a învățat mama, m-a învățat viața - Silvia Urlih

Mi-aș fi dorit ca mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, să mă învețe care ar putea fi greutățile de care m-aș putea lovi în viață, sau care sunt obstacolele de care să mă fereasc, pentru a-mi fi bine. Nu s-a priceput, biata de ea, să-mi spună decât : „ Să nu minți, să nu ai încredere în toți oamenii și să nu furi”

Pornind de aici, am purces, cu pași mici în lume. Ce am descoperit eu că-mi oferă lumea ? Am fost mințită, furată, excrocată, s-au folosit de bunătatea, naivitatea și credulitatea mea. Credeți că acum, în toamna vieții, m-am vindecat ? Nicidecum. Continui să dau credibilitate vorbelor, continui să am încredere în oameni. De ce? Pentru că, în lunga mea viață trăită, am întâlnit și oameni de încredere.

Dar, hai să revin la anii adolescenței. Dacă mama mea nu m-a pregătit pentru viață, am început eu să „fur” câte ceva de la cei din jurul meu. Am început să pun în practică ce vedeam sau auzeam de la lume și credeam eu că mi-ar fi de folos.

Așa am văzut eu că, frumusețea trupului nu constă în faptul că știi să pui o haină scumpă pe tine, ci că atitudinea face ca acea haină să-ți vină bine. Mi-aduc aminte acum că, multă lume îmi spunea „Silvia, tu și un cearșaf dacă ai pune pe tine, îți stă minunat”. Deci ? Atitudinea. Nu-ți încălca principiile și valorile. Păstrează-ți coloana vertebrală dreaptă.

Am mai învățat că „vorba lungă-i sărăcia omului”. Deci, ce am învățat? Să vorbesc puțin, dar cu rost și foarte explicit. În cuvinte puține să spun ceea ce vreau să transmit. Ba mai mult, am învățat să tac și să-mi ascult interlocutorul, și atunci când văd că „o ia pe arătură”, cu diplomație, să-l readuc la tematica întâlnirii.

Am mai învățat să nu las pe mâine ce pot face azi. Dacă nu pui în practică un plan azi, mâine deja e prea târziu.

Am mai învățat că, nu am dreptul să judec pe nimeni pentru alegerile lor. Sunt alegerile lor și punct. Și pe mine mă pot judeca unii pentru alegerile mele.

Mult mai târziu am învățat că nu trebuie să mă mai las umilită de nimeni, am învățat să fiu umilă doar în fața lui Dumnezeu și atât.

Dar, cea mai mare lecție pe care am învățat-o în viața asta este că trebuie să las loc de „bună ziua”, să fiu un om care lasă în urma trecerii lui, amintiri frumoase.

Mama nu m-a învățat toate astea, dar, viața mi-a fost un bun professor.

Ce nu m-a învățat mama, m-a învățat viața

fragment din cartea„ Gânduri pribege” - Silvia Urlih
15.06.2019

Vrei să schimbi ceva în viața ta, atunci, fă-o !- Silvia Urlih

De când mă știu, am fost (și încă sunt un autodidact), (în ceea ce privește viața mea în totalitatea ei), nu pentru că au fost alegerile mele, ci pentru că, pe vremurile trăite de mine, nu existau psihologi, terapeuți, sau atâtea cărți motivaționale, cum sunt azi.

Am „furat” de la viață, doar ceea ce mi-a plăcut și ceea ce credeam eu că-mi face bine. Am acceptat să mă schimb, fără să conștientizez că de fapt, mi-am analizat viața și am ales să fac doar ce-i mai bine (din nefericire, pentru alții), până la un moment de răscruce, când mi-am analizat și viața mea..

Am experimentat, fără să-mi dau seama, fără să conștientizez că fac „meditații” pentru a-mi reveni din boli sau din fel de fel de situații neplăcute. Am experinemtat tot felul de trăiri și experiențe, pentru a ajunge la nivelul de înțelepciune la care am ajuns azi.

Am învățat din propriile experiențe și pe propria-mi piele, cât de greu este să faci anumite schimbări, de unul singur.

Știu cât de greu este ca, la un moment dat, să-ți evaluezi viața, să tragi linie și să „contabilizezi” ce ai făcut bine și ce nu.

Știu cât de greu este să descoperi că, în anumite momente ale vieții, ai ales greșit să intri într-o relație, că te-ai lăsat folosit de cei din jur, că ai dăruit mai mult decât era necesar, că te-ai lăsat crucuficat, că nu a meritat să te dăruiești anumitor oameni, că ai călcat cu picioarele goale prin câmp de spini, că ai văzut cum din tălpi îți curge sângele râu, că te doare violența fizică sau verbală. Ai făcut ceva ca să nu te mai doară ? Cu siguranță că n-ai făcut nimic.

Știu cât de greu este să  descoperi că ai fost „erou principal” la evenimentele care au avut nevoie de mai multă atenție din partea ta, că  te-ai implicat mai mult decât era nevoie, iar tu, în prostia și naivitatea ta, nu ți-ai dat atenția cuvenită, nu ți-ai dat seama că ești folosit.

Știu cât de greu este să faci schimbările pe care ți le dorești, dar care, în același timp, îți sunt atât de necesare.

Fie că este vorba despre relația de cuplu, despre relațiile cu cei din jur, despre relația cu tine însuți, despre puterea psihică, sau despre echilibrul emoțională, trebuie ca la un moment dat să te analizezi și apoi să afli care este domeniul vieții tale unde ai cele mai mari carențe, unde ai greșit și unde ai mare nevoie de sprijin specializat.

Dragii mei ! Evaluați-vă din când în când viața și faceți schimbările necesare, pentru a deveni cea mai bună versiune a voastră !

Mulți refuză o„călăuză”, mulți știu, sau cred, că pot singuri să-și depășească durerile, neputințele, limitele, frustrările sau viciile.  Acești mulți, se înșeală amarnic. Fără o „călăuză” specializată, nu se pot regăsi, nu-și pot vindeca răni foarte vechi. Să nu vă fie jenă să apelați la specialiști care au studii sau care au trecut prin suferințe.

            Doar tu deții cheia schimbării tale, ea, este la tine ! Cu ea poți deschide ușa spre un alt om, un om la care tânjești, dar pe care încă nu-l găsești în interiorul sufletului tău.

Dacă dorești să schimbi ceva în viața ta, caută cheia în buzunarul din dreptul inimii.

Vrei să schimbi ceva în viața ta, atunci, FĂ-O !

fragment din cartea „Gânduri pribege” - Silvia Urlih
14.06.2019

Oriunde ai fugi, de tine nu te poți ascunde - Silvia Urlih

Ce ușor ne este să aruncăm vina pe alții. Ce greu ne este când refuzăm să ne confruntăm cu propriile alegeri, cu cauzele care ne-au determinat să suferim, cu proprii demoni pe care îi lăsăm să ne domine și pe care îi hrănim zilnic cu neacceptarea propriilor noastre greșeli.

Ne încăpățânăm să căutăm vinovații suferințelor noastre,  în afara noastră. Nu conștientizăm că în felul acesta ne sabotăm și ne provocăm suferințe din ce în ce mai mari și mai dureroase. Continuăm să mergem din greșeală în greșeală.

Fugim de noi înșine, în loc să privim în interiorul sufletului nostru. Alegem să fugim de noi înșine, din ce în ce mai repede și mai des, și, cu cât descoperim adevăruri care ne-au măcinat sufletul, cu atât mai tare ne doare când descoperim durei mai vechi, și mai dureroase. Ne mințim și ne ascundem de propria noastră conștiință.

Fugim de noi înșine, dar, încotro și până când fugim? De ce fugim de adevărul care ne-a provocat suferințe și care continuă să facă parte din noi? De ce ? Pentru că, fiecare om se vede fără de greșeli, se vede cel mai bun, cel mai cinstit, cel mai sincer, cel mai muncitor…etc. Are impresia că doar el deține adevărul absolut și nu acceptă să fie contrazis, sau sfătuit. Ceilalți? Ceilalți, toți le sunt inferiori și nu îi înțeleg. Oare ne suntem buricul pământului? Oare doar noi deținem adevărul absolut?

Normal că e foarte simplu să arunci vina alegerilor tale greșite pe altcineva. „Am făcut asta, pentru că tu m-ai provocat, sau m-ai determinat” sau, „Am făcut asta pentru că tu mi-ai sugerat”. Unde este în acest caz liberul tău arbitru, unde ești tu în ecuația vieții tale ?

Negând că sunt alegerile tale, fugi de fapt de tine. În acest fel, nu vei reuși niciodată să fii tu însuți, nu vei reuși să-ți recapeți stima și respectul de sine. Îți rămâi doar o marionetă. Te lași manipulat de tine însuți și de „adevărul” pe care cică doar tu îl deții.

De câte ori am fugit de noi înșine, proiectând greșelile noastre (pe care nu ni le acceptăm) asupra altora,  fără a conștientiza că facem acest lucru ?

Nu mai fugi de tine și acceptă-ți propriile alegeri. Și, dacă tot sunt alegerile tale, nu te judeca și caută să înțelegi unde și de ce ai greșit. După ce vei afla unde ai greșit și de ce, nu mai repeta acea greșeală. Nimeni nu poate fi vinovat pentru că noi am făcut o alegere greșită.

Abia când apare împăcarea cu tine însuți, te poți vedea în oglindă zâmbind de-adevăratelea. Abia atunci te poți vedea un om frumos, cu defectele, dar și cu calitățile tale. Abia atunci poți conștientiza cât de puternic poți fi și ce capacități interioare poți avea.

Dacă suntem împăcați cu propria persoană, dacă ne oprim din a ne mai judeca, dacă ne facem curaj să căutăm în trecutul nostru cu înțelepciune ceea ce ne-a determinat să suferim, se va întâmpla schimbarea. Abia atunci, tot stresul, neacceptarea a aceea ce este și anxietatea, se vor diminua, până când vor dispărea.

Din momentul în care te oprești din a mai fugi de tine și alegi să îți construiești o viață în care să fii în permanență prezent la propriile alegeri, poți spune că te-ai regăsit.

 Ne suntem propriii vinovați atunci când greșim, pentru că nu vrem să acceptăm că avem demoni (ură, invidie, resentimente) care ne domină.

Alege să nu mai fugi de tine, pentru că, oriunde ai fugi, de tine nu te poți ascunde. 

fragment din cartea „Gânduri pribege”- Silvia Urlih
14.06.2019

Viața-i sărbătoare ! _ Silvia Urlih

Când eram și eu mai tânără, tot primeam sfaturi de la cei mai maturi decât mine. Crezi că i-am auzit vreodată? NU. Nici pe departe. Toate sfaturile lor le luam ca pe niște vorbe spuse și ele, acolo. Atunci, în anii tinereții, nu acceptam ideea că voi ajunge și eu la 60 de ani, ba mai mult, că voi ajunge să dau sfaturi. Atunci, mă enervam rău de tot când cineva mă sfătuia să fac asta, sau să nu fac asta. Mi se părea că sunt vorbe goale și atât.

Anii au trecut, nici nu mai știu cum au trecut, am devenit și scriitoare, dar, cel mai important, am trecut în viața asta prin fel de fel de experiențe… unele care m-au fericit, altele care m-au nefericit, care mi-au pricinuit suferințe. De multe ori , mi-am adus aminte de sfaturile pe care le-am primit în tinerețe și mi-a părut rău că atunci,  în tinerețe, nu le-am auzit.

Noh, asta e cu viața asta. Se spune că, dacă n-ai un bătrân, să-ți cumperi. Acum, chiar dacă am 60 de ani, nu mă consider bătrână și cred că nici nu m-aș lăsa „cumpărată” pentru sfaturile pe care le-aș putea da… le ofer gratis. Mă consider însă mult mai înțeleaptă.

Dar, dacă tot am titulatura asta de scriitoare (că, noh, nu-i de colo să scrii 23 de cărți) dacă tot am trecut prin viața asta prin fel de fel de experiențe, îmi doresc să vă dau niște… sfaturi.

Am înțeles că, nu-i chiar așa de important să devin „paranoică”, atunci când nu spăl geamurile de sărbători, că pe covor s-a așezat o scamă, că pe mobilă, din pricina prafului, pot face un desen, că nu am chef să fac patul într-o dimineață, că nu am chef să splăl vasele decât pe înserare. Îmi spun, nu că nu mai pot, ci că nu am chef.

Eram sluga tuturor celor pe care le-am scris mai sus și mă neglijam pe mine. Eram sluga curățeniei excessive și al multor altor necesități gospodărești. Eram mult prea determinată ca în jurul meu să fie toate „puse la linie”.

 Niciodată nu m-am întrebat:„Măi femeie, nu cumva ești robot? Cum reziști să dormi doar 4-5 ore pe noapte? Tu, unde te vezi în ecuația vieții tale? În viața asta, trebuie să te bucuri de ea, nu să rabzi sau să te sacrifici.” Așa credeam eu atunci că trebuie să fie, că trebuie să mă sacrific. De ce viața asta trebuie să fie văzută ca un sacrificiu ?

Am scos din vocabular cuvintele: „nu am timp”, „trebuie neapărat să”, „trebuie să mă sacrific”, trebuie, trebuie, trebuie… De ce să trebuiască ????

Mi-am schimbat vocabularul: „sărbătorile nu vin cu parul”, „pot spăla, aspira sau șterge praful și mâine”,

Ce trebuie să fac azi ? Azi, trebuie să mă bucur de fiecare clipă. Oare de ce am ajuns la această „înțelepciune” abia acum ? Pentru că acum, în toamna vieții mele, am ajuns să înțeleg vorbele spuse de bătrânii mei. Am ajuns să mă bucur că iar am deschis ochii și am văzut că e iar dimineața. Am ajuns să înțeleg că fiecare secundă din viața asta, îmi este un dar.

Când ești tânăr, nici nu poți accepta ideea că vei ajunge bătrân. Pensie ??? Ce-i aia pensie, nu voi apuca eu să „mănânc” banii statului. Dar, uite că anii zboară și, nici  nu știi cum se petrec și ajungă să te pensionezi.

Concluzia?! : Viața nu este o perpetuă sărbătoare, dar, atăt cât suntem trăitori al acestui pământ, să facem din fiecare zi, o sărbătoare.

O să-mi spui: Da, sigur, acum, după ce ai trăit și ai trecut prin fel de fel de experiențe, îți e ușor să spui că viața-i sărbătoare. Cum să fac să-mi fac viața sărbătoare?

E greu, dar nu-i imposibil: ai grijă ce alegeri faci, nu te mai sacrifica pentru alții și, cel mai important,  fă-ți timp și pentru tine. Fă-ți timp să mergi la un masaj, la un SPA, într-o vacanță, la mare sau la un picnic în familie.

Viața asta e complicată, dar o putem face foarte simplă. Cum o putem face simplă ? Înconjurându-ne de oameni în preajma cărora să ne simțim bine. Nu-i așa că e simplu ?

Știu, nu depinde doar de tine, depinde și de cei din jurul tău, dar, la un anumit moment, va depinde și te tine. Să nu crezi că te determin să te exilezi de oameni. Nici pe departe. Stă în puterea ta să-și alegi…companionii sau prietenii.

Din nefericire, unii oameni, nici la bătrânețe nu înțeleg că viața-i o sărbătoare. Dar, noh, atât știu ei, atât au înțeles ei de la viață.

fragment din cartea„ Gânduri pribege” - Silvia Urlih
13.06.2019

Plângi când simți că vrei să te descarci de trecut!- Silvia Urlih

Nu-i așa că acum îți vine să plângi? Nu-i așa că-ți vine să plângi cu vorbe?De ce-ți vine să plângi, de ce simți iar să te scapi de suferința trecută o dată cu lacrimile?De ce-ți reprimi plânsul ?

Dă-ți voie să faci ce simți. Nu e o umilință să plângi, nu e semn de slăbiciune .

Da, te bântuie iar trecutul. Fir-ar el să fie de trecut, cum vine el, când nu te aștepți, când nu-l chemi sau chiar când te simți bine. Citești ceva, și te duce în trecut. Te uiți pe tv. la un film și te duce în trecut. Auzi o poveste a cuiva care în acest moment suferă și te duce în trecut.

Dragii mei, de multe ori e bine să-ți lași plânsul să te spele de trecut. El, trecutul, ți-a lăsat răni adânci în suflet. Lacrimile te ajută să te vindeci.Bărbaților care sunteți voi bărbați, plângeți și voi, chiar dacă oa faceți în singurătate. Și pe voi vă ajută plânsul. Și pe voi vă ajută să vă descărcați de dezamăgirile trecute.   

Să nu-ți pară rău de suferințele prin care ai trecut. Să nu regreți că ai suferit. Suferințele te-au ajutat să înțelegi cine îți ești.

Pe unii, suferințele i-au îmbunat și i-au transformat în oameni buni, care pot înțelege și suferințele altora. „Sătulul nu l-a înțeles pe flâmând”.

            Pe alții însă, suferințele i-au înrăit, i-au transformat în lupi flămânzi. Mușcă și pe cine trebuie dar și pe cine nu trebuie. Sângele pe care ei l-au vărsta cândva, i-au determinat să se învețe cu sânge…. nu al lor, ci al altora.

Știi care-i diferența gustului ? Sângele vărsat de cel ce a fost rănit e dulce, sângele celui pe care îl rănești, e al naibii de amar. Dacă te hrănești cu sânge amar, mai devreme sau mai târziu, te vei otrăvi cu propriul sânge.

Hai să-ți dau un saft: nu te lăsa influențat de ură. Știi că ura te poate îmbolnăvi și îți poate otrăvi sufletul.

Cei care azi îți sunt alături, nu au fost parte a trecutului tău. Sunt ei vinovați de trecutul pe care tu l-ai trăit? De ce trebuie să te răzbuni pe cine nu merită, pe cine nu a fost parte a vieții tale trecute? De ce-i alungi cu răutatea, frustrările alegerile tale greșite și ura pe care ai înmagazinat-o în suflet, pe cei care-ți vor binele?

A plânge nu e semn de slăbiciune, ci e semn că ești o persoană puternică, care are nevoie să se descarce.

Plângi când simți că vrei să te descarci de trecut! Plângi cu vorbe rostite cu voce tare, bocește cu vorbe, precum bocitoarele de pe vremuri, căci vorbele pe care le auzi, te liniștesc. Uneori, pereții au urechi și vibrații și pot transmite plânsul tău universului. Universul te aude și te poate vindeca. 

fragment din cartea „ Gânduri pribege” - Silvia Urlih
12.06.2019

Unii se simt bine în rolul de „victimă” - Silvia Urlih

De multe ori, acceptăm alături de noi și în viața noastră, persoane cărora le place al naibii de mult să se victimizeze. Ce facem noi, oamenii cu suflet mare ? Îi acceptăm, ne este milă de ei și ne străduim, pe cât posibil să-i ajutăm.

Ne este milă de ei și ne oferim voluntar să-i ajutăm, pentru că așa suntem noi, oamenii cu suflet mare, dar nu înțelegem și nici nu conștientizăm că de fapt le facem un mare rău.

V-ați gândit vreodată că acestor pesoane așa le este caracterul? Așa se simt ei bine, așa le place, să se plângă în permanență de viața pe care o duc, fără a face nimic pentru a și-o schimba.

Ei caută, poate conștient, poate inconștient, să iasă în evidență povestindu-și dramele. Vor ajutorul celorlalți, pentru că sunt dependenți de ei, pentru că nu au curajul să-și înfrunte propriile alegeri ( greșite de cele mai multe ori).

De câte ori nu ai auzit : „Doamne, cât sufăr, mă poți ajuta să scap de suferință?”. „Salvează-mă, uite câte îndur fără să am vreo vină” , „Sunt nefericit în dragoste, mă poți ajuta… ce să fac să-l/ s-o determin să mă iubească?”

Dragii mei, dacă tot este să conștientizați că suferiți, de ce nu luați măsuri ? Nimeni nu vă poate ajuta, decât voi înșivă. Decât să vă tot lamentați și să vă plângeți de milă, alegeți să faceți ce vă este mai bine.

Cu toții trecem prin greutăți în viață. Nu vi se pare normal ca fiecare  să își asume responsabilitatea propriilor alegeri și să găsească, fiecare în parte, soluții la orice problemă care le apare în viață ? 

Cel care se victimizează, nu-și dorește să găsească rezolvarea. Se simte foarte bine în rolul de victimă. Își dorește  să primească milă și să le fie validată, văzută și acceptată suferința.

Dacă „faci greșeala” să îi oferi soluții, răspunsurile, cu siguranți sunt: „da, dar...”, „off, tu nu înțelegi prin ce trec”, „eu nu pot”... Cum să nu poți ? De ce să nu poți ? De ce  nu ai curajul responsabilității? Eu de ce am putut și pot?

Sunt convinsă că și tu te înconjori de persoane care se plâng mereu, care au mereu câte o problemă, care dau vina pe oricine și pe orice (însă nu pe ele) pentru felul în care arată viața lor și care caută să fie ajutate sau salvate.

Nu te erija în rolul de vindecător, pentru că vei face o mare greșeală. Nu vei face altceva decât să le întreții rolul de victimă. Ei își doresc atenție, sprijin emoțional, neasumare și lipsă de implicare în propria viață.

Trebuie să înțelegi că așa-zisele victime se complac, sau le place să fie așa, pentru că obțin avantaje (emoționale) prin a se victimiza. Le place și se simt bine când aud: „Doamne ce mă doare sufletul pentru tine”, „Ce milă mi-e de tine”. Ce faci tu de fapt spunând astea ? Devii parte a problemelor lor și nu a soluțiilor lor. Ei vor continua să dea vina pe toți, mai puțin pe ei înșiși. Vor căuta să primească soluții de la alții, deci nu-și vor asuma niciodată responsabilitatea vieții lor.

Ascultându-i și ajutându-i mereu, le iei șansa de a-și găsi resursele în interiorul lor, de a-și căuta și de a-și folosi puterea lor personală.

Nu soarta, nici circumstanțele și nici oamenii din jurul nostru ne modelează nouă viața, ci alegerile și deciziile personale. 

Devii o victimă doar dacă, prin gândurile, alegerile, percepțiile și deciziile tale, alegi, sau decizi, să-ți fii  victima propriei tale vieți..

Dragilor, nu vă mai victimizați, că veți rămâne singuri. Toți avem problemele noastre. Nu ne mai trebuie alături oameni care nu știu altceva decât să-și plângă, fără lacrimi, viața pe care o trăiesc. E alegerea voastră.

fragment din cartea „ Gânduri pribege” - Silvia Urlih
08.06.2019

Speranța nu moare niciodată ! - Silvia Urlih

De ce unele persoane aleg să rămână în relații toxice ? De ce își doresc unele persoane să stea alături de oameni toxici și să-i păstreze în viață, deși le fac rău? De ce aleg să stea lângă oameni de pe urma cărora au doar de suferit ? De ce-și atrag suferința prin alegeri greșite ?

Ei, cei ce aleg să reziste în relații în care nu se simt confortabil, conștientizează că echilibrul în plan relațional înseamnă să investească în relații care au potențial, în relații care se bazează pe înțelegere și pe acceptare reciprocă. Sunt conștienți că trebuie să aleagă să stea într-o relație care le face bine și care le aduc un plus de valoare, care le îmbogățesc viața. Ce se întâmplă când, deși știi și conștientizezi că trăiești cum trăiești ? Ce se întâmplă în sufletul celui care conștientizează că a ales greșit? De ce continuă ?

Care sunt motivațiile care te determină să rămâi într-o relație în care ești conștient că nu ți-e bine, că ești doar folosit și umilit?

Rămâi, poate din dorința de a-ți ajuta partenerul, care, ori e bolnav, ori are ceva vicii, poate speri că ceva se va întâmpla și viața ta se va alinia la ceea ce visezi și-ți dorești.

Pe primul loc e obișnuința. Te obișnuiești să fii alături de un om. Te-ai obișnuit că doar tu trebuie să de dedici relației, fără să ai așteptări de la partener. De ce faci asta ?? Pentru că așa ți-e firea și caracterul. Dacă nu ai o motivație, dacă nu ai cui să i te deduci, nu te simți împlinit. Nu l-ai lăsat niciodată să facă nimic în casă. Doar tu te-ai ocupat de curățenie, spălat, aspirat, bucătărie. Te-ai obișnuit și ți-ai obișnuit partenerul cu a i  te dărui.

Pe locul doi, este frica de singurătate. Ți-e frică să stai singur în casă, ți-e frică de ceea ce ți s-ar putea întâmpla (sănătate) și nu are cine să-ți facă un ceai când ai guturai, ți-e frică să dormi singur în pat, ți-e frică dacă plouă sau fulgeră și tună, ți-e frică pentru că nu va fi cine să te mai manipuleze.  Te-ai obișnuit atât de mult cu dedicarea, încât ți-e fică să rămâi fără motivație, fără „obiectul muncii”.

Omule drag, dacă vezi că ești nefericit, alege să fii doar tu tine însuți. Știu că nu-i ușor, dar nici foarte greu nu este.

Știi tu, speranța nu moare niciodată !

fragment din cartea „ Gânduri pribege” - Silvia Urlih
08.06.2019