Unii se simt bine în rolul de „victimă” - Silvia Urlih

De multe ori, acceptăm alături de noi și în viața noastră, persoane cărora le place al naibii de mult să se victimizeze. Ce facem noi, oamenii cu suflet mare ? Îi acceptăm, ne este milă de ei și ne străduim, pe cât posibil să-i ajutăm.

Ne este milă de ei și ne oferim voluntar să-i ajutăm, pentru că așa suntem noi, oamenii cu suflet mare, dar nu înțelegem și nici nu conștientizăm că de fapt le facem un mare rău.

V-ați gândit vreodată că acestor pesoane așa le este caracterul? Așa se simt ei bine, așa le place, să se plângă în permanență de viața pe care o duc, fără a face nimic pentru a și-o schimba.

Ei caută, poate conștient, poate inconștient, să iasă în evidență povestindu-și dramele. Vor ajutorul celorlalți, pentru că sunt dependenți de ei, pentru că nu au curajul să-și înfrunte propriile alegeri ( greșite de cele mai multe ori).

De câte ori nu ai auzit : „Doamne, cât sufăr, mă poți ajuta să scap de suferință?”. „Salvează-mă, uite câte îndur fără să am vreo vină” , „Sunt nefericit în dragoste, mă poți ajuta… ce să fac să-l/ s-o determin să mă iubească?”

Dragii mei, dacă tot este să conștientizați că suferiți, de ce nu luați măsuri ? Nimeni nu vă poate ajuta, decât voi înșivă. Decât să vă tot lamentați și să vă plângeți de milă, alegeți să faceți ce vă este mai bine.

Cu toții trecem prin greutăți în viață. Nu vi se pare normal ca fiecare  să își asume responsabilitatea propriilor alegeri și să găsească, fiecare în parte, soluții la orice problemă care le apare în viață ? 

Cel care se victimizează, nu-și dorește să găsească rezolvarea. Se simte foarte bine în rolul de victimă. Își dorește  să primească milă și să le fie validată, văzută și acceptată suferința.

Dacă „faci greșeala” să îi oferi soluții, răspunsurile, cu siguranți sunt: „da, dar...”, „off, tu nu înțelegi prin ce trec”, „eu nu pot”... Cum să nu poți ? De ce să nu poți ? De ce  nu ai curajul responsabilității? Eu de ce am putut și pot?

Sunt convinsă că și tu te înconjori de persoane care se plâng mereu, care au mereu câte o problemă, care dau vina pe oricine și pe orice (însă nu pe ele) pentru felul în care arată viața lor și care caută să fie ajutate sau salvate.

Nu te erija în rolul de vindecător, pentru că vei face o mare greșeală. Nu vei face altceva decât să le întreții rolul de victimă. Ei își doresc atenție, sprijin emoțional, neasumare și lipsă de implicare în propria viață.

Trebuie să înțelegi că așa-zisele victime se complac, sau le place să fie așa, pentru că obțin avantaje (emoționale) prin a se victimiza. Le place și se simt bine când aud: „Doamne ce mă doare sufletul pentru tine”, „Ce milă mi-e de tine”. Ce faci tu de fapt spunând astea ? Devii parte a problemelor lor și nu a soluțiilor lor. Ei vor continua să dea vina pe toți, mai puțin pe ei înșiși. Vor căuta să primească soluții de la alții, deci nu-și vor asuma niciodată responsabilitatea vieții lor.

Ascultându-i și ajutându-i mereu, le iei șansa de a-și găsi resursele în interiorul lor, de a-și căuta și de a-și folosi puterea lor personală.

Nu soarta, nici circumstanțele și nici oamenii din jurul nostru ne modelează nouă viața, ci alegerile și deciziile personale. 

Devii o victimă doar dacă, prin gândurile, alegerile, percepțiile și deciziile tale, alegi, sau decizi, să-ți fii  victima propriei tale vieți..

Dragilor, nu vă mai victimizați, că veți rămâne singuri. Toți avem problemele noastre. Nu ne mai trebuie alături oameni care nu știu altceva decât să-și plângă, fără lacrimi, viața pe care o trăiesc. E alegerea voastră.

fragment din cartea „ Gânduri pribege” - Silvia Urlih
08.06.2019