DUREREA UNUI NENĂSCUT

Astăzi ,sufletul meu a plecat către stele

nu mă mai nasc

Astăzi , am murit în pîntecul mamei

ea m-a ucis

Astăzi, m-ai pierdut mămică

nu mai exist.

Astăzi ,inimioara mi-a fost strivită

nu mai am tată

Astăzi ,părinții mei m-au ucis

Astăzi ,sunt trist

Astăzi ,gurița mea a plîns de durere

nu mai am soare

Astăzi, mînuțele mi-au fost sfîrtecate

nu mai am iubire

Astăzi, piciorușele mi-au fost rupte

nu mai am dor

Astăzi ,ochii mi s-au umplut de-ntuneric

am rămas orfan

Astazi, Dunezeu a plîns alături de mine

m-a luat înapoi

Ce crunt mă doare durerea

Ce crunt ma doare-al meu dor

Ce crunt mă doare tăcerea

Ce  mult mi-am dorit să zbor !!!

de Silvia Bya

FEERIA VIEȚII- Silvia Urlih

Viața-mi propune

să-i fiu iubită

și-mi place dansu-i feeric.

Eu  îi răspund,

privind-o grăbită:

Îmi place dansu-ți  himeric.

Viața-mi propune

o provocare

și-mi place cântu-i dramatic.

Eu îi răspund

privind-o-n urcare:

Vin, viitor enigmatic.

Viața-mi propune

să joc primul rol

și-mi place-al ei zbor printre stele.

Eu îi răspund

că la acest capitol,

cu drag voi pluti către ele.

Viața-mi propune

s-opresc timpu-n loc

și-mi place al dansului timp.

Eu îi răspund

plutind pe-al ei  joc:

Aștept al vieții-anotimp.

Silvia Urlih 28.07.2011

SUNT DOAR O TRESTIE - Silvia Urlih

Sunt doar un strop de soare,

În care pui un fir de grâu,

Sunt doar o lacrimă ce doare,

Din care curge vechiul râu.

Sunt doar o trestie plapândă,

Din care faci stejar umbros,

Sunt o lumină fumegândă,

Pe cerul vieții întunecos.

Mă-nclin, și trupul mi se frânge,

Mă culc adesea jos... și plâng,

Mă scol , dar raza voi atinge,

Mă scol , și iar o să inving !

Sunt doar o trestie plăpândă,

Din care faci toiag de zbor,

O aripă ce vrea să-nvingă,

Trecutul dulce acrișor.

Plutesc cu aripa deschisă,

Spre infinitul nedecis,

Sunt trestie de mult promisă,

Divinlui din paradis.

Sunt doar o trestie plăpândă,

Ce zboară lin spre neștiut,

Sunt mlădioasă, dar arzândă

Sunt doar o trestie….și-atât.

Sunt doar o trestie plăpîndă, cu rădăcinile bine înfipte în viitor, ce mîine va fi o luminiță pe cerul instelat..

de Silvia Urlih 26.07.2011

PRIETEN BINECUVÎNTAT

Dă-mi mâna, drag prieten

Și s-o pornim agale ,

Cu pas săltat și sprinten

Pe-al vieții dulce cale.

Uniți să fim  în toate

Și umăr lîngă umăr,

Din drum nu ne-om abate

Uitînd de-al grijei număr.

Ai umărul meu tandru

Drept pavăză și scut,

Privește-n față mândru

La greu , eu te ajut.

Senin privim cum oful,

Dispare- acum în ceață,

La braț pornim cu gîndul,

Pășind spre dimineață.

de Silvia Bya

TRUP DE ÎNGER - Silvia Urlih

Cu trup de sfântă,

ochi angelici

și stele blânde

de senin,

ai apărut

în dans serafic

purtând în mână,

cer blajin.

Purtai în plete

nor albastru,

cu dulce susur

de vioară,

te unduiai

ușor pe astru

în cântec tandru

de chitară.

Te cheamă

doruri dragi, dorite,

cu lacrime

de primăvară,

pe frunze calde,

adormite,

pe pat

de căutare-amară.

Mi-e dor

de vocea ta iubită,

mi-e dor

de zâmbetul din vis,

ești frunza mea

de pași strivită…

Te-aștept iubito,

din abis…..

Silvia Urlih 22.07.2011

ÎN VIS….Silvia Urlih

Luna

mă privește printr-o perdea

de nori

și tainice imagini din mine

se dezgheață,

visez să zbor ,

să mă înalț

spre albe zări,

visez

să văd iubirea

cum vine-n dimineață.

Albastre catacombe

din ceruri

se desprind,

vioara cântă dulce

al cântului descântec,

iubiri din amintire

a smirnă

mirosind,

coboară către mine

și mă îmbracă-n

cântec.

La geam

mă cheamă steaua

cu dulce mângâiere,

privesc spre ea

și raza-i mă-alină

cu alint,

mă-mbrățișează tandru,

și-mi spune în tăcere:

„ în noapte o să zbori

pe–o rază

de argint”.

Silvia Urlih 22.07.2011

OGLINDA SUFLETULUI

OCHIUL ESTE OGLINDA SUFLETULUI....el plîge, sau rîde…este trist, sau este vesel…..este luminos, sau incrîncenat……ochiul nu are masca...Cel care se uita in ochi tai e un om sincer ce doreste la rîndul sau sinceritate.
          IN OCHI POTI CITI SUFLETUL UNUI OM....in ei vedem tristetea acoperita de un zambet fals al buzelor, in ei observam flacara inimii implinita cu dragoste, in ei privim lacrimile de fericire sau de tristete, in adancimea lor descoperim greutatile si bucuriile unei vieti trăie…..
          Sunt oameni care, privindu-se in ochi, vorbesc intre ei, isi comunica fel de fel de informatii, dar mai ales, sentimente…..se înțeleg fără cuvinte.
          Cateodata, plecam capul in jos cand rostim o vorba de iertare, tocmai pentru ca ne este teama de priviri, desi, poate, ar fi de ajuns sa lasi doar ochii sa marturiseasca vina. Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului, ca ei cuprind in universul lor tainic raspunsuri ce cuvintele nu au puterea sa le rosteasca…...tacerea privirii spune multe vorbe si trăiri nerostite.

De ce ochii lacrimeaza cand sufletul plange…de ca plîngi cînd ești fericit ? ….De ce îți încrunți privirea ? …. De ce iti ascunzi privirea candidă si senina din sufletul tău…. De ce taci, cand ai putea rosti atatea cuvinte……De ce ți-ai incuiat zăgazul sufletului intr-un sipet de cristal ? …..De ce îți ascunzi fumusetea si puritatea sufletului sub o masca ? ….De ce te bîntuie trecutul, urațindu-ți sufletul ? ….De ce vrei să cauti dincolo de privire cand raspunsul zace tacut sub inima ce tocmai s-a deschis in fata ta..…DE CE ? DE CE ? multe întrebari la care doar tu stii raspunsul….

Daruieste , bucurie, zambet ,imprastie fericire , fă sa fie fericit cel ce te-a cunoscut !

Fericeste-l si veseleste-l pe cel de langa tine, dăruindu-i o privire caldă, daruindu-i din veselia ta , daruindu-i un zimbet, daruindu-i vorbe sincere, daruindu-i din curajul tau,daruindu-i din optimismul si entuziasmul tau,daruindu-i din fericirea ta.

DESCHIDE LARG PRIVIREA OCHILOR SI LASA FRUMUSETEA SI BUNATATEA SUFLETULUI SA ZBURDE LIBER PE CHIPUL TAU 

VISARE…

Încă dorm in fața laptopului. Încerc sa mă delectez cu o cafeluța….. și visez…. visez încă , cu ochii deschiși…. Mă uit la fetițe… Ce mari s-au făcut…

Când au trecu anii ?? …… Am înotat in oceanul zbuciumat al vieții, am zburat printre nori, pe cerul întunecat de furtuni … am plutit alături de pasarea Phoenix ….. am căzut in hăurile întunecate ale deznădejdii,

Am fost imbrătisată de aripile îngerilor , am fost scoasă la lumină,și m-am ascuns aici…...

Sunt mulțumita ? sunt împlinita ??? Ce am realizat in viața ???

Mă uit și realizez că sunt posesoarea unei mari, a unei imense averi… COPIII mei, nepoțelele mele…..numele și faptele mele.

Îmi dau seama că fără Dumnezeu as fi fost  sortita eşecului. Fără schimbarea făcută de El în viața mea imperfectă, fără naştere din nou şi regenerare, fără un nou început şi fără sfinţire as fi fost un Nimeni,as fi rămas o legumă, as fi fost pierdută asemeni unui vas pe valurile mării  fără busolă. As fi plutit in deriva, sau poate ca m-as fi scufundat pe fundul oceanului. Am fost școlita de viață și am învățat să conduc vaporul vietii.. Am învățat și acum sunt un foarte bun comandant. Am încercat sa iau cu mine pe vas si pe alții…..unii au stat puțin , apoi au coborât fiecare in bărcuța sa….alții nu au înțeles nimic….pe alții i-au mâncat rechinii…. Puțini sunt cei ce mi- au rămas alături pe puntea vasului.

Am învățat sa înot printre rechini, si le-am devenit prietenă…… Nu mi-a fost ușor, dar am învățat. Acum pot sta la prova vasului scrutând adâncimile trecutului, a prezentului, dar mai ales al viitorului.Mă întreb de multe ori dacă sunt eu, sau e doar un vis.

Ce bogata sunt !!!!!

Daca as fi fost o floare ? Daca as fi fost un fluture ? daca as fi fost un stejar ? daca as fi fost o trestie ? Da…sunt o trestie….Am fost cândva un stejar. A venit furtuna și m-a smuls din rădăcini. M-am frânt . Apoi am învățat să fiu o trestie. M-am îndoit după vânt, dar nu m-am mai frânt din rădăcini. Am căpătat putere și mi-am întărit rădăcinile.. Nu am vrut sa mai fiu stejar semeț… M-am născut fără rădăcini…. mi-am semănat și crescut sămânța propriilor mele rădăcini…..M-am născut trestie,am fost stejar, am redevenit trestie si am stat liniștită cu rădăcinile bine înfipte în credință , la malul oceanului….vietii. Sunt doar o trestie plăpândă.

Mă uit la fetițe si sunt fericita !!!! Ce bogată sunt !!!!

RUGĂ

Preabunul meu Domn,Iisus Hristos

Trimit scrisoare către Tine,

Citește-o , …. te rog cuviincios

Dă viață fratelui meu și dă-i bine.

Soarta s-o schimbi Stăpâne aș vrea

Știu că cer mult dar mă iartă!

De-ai fi de acord, orice s-ar putea-

Încă aștept răbdătoare la Poartă.

Ce fel de om sunt Doamne, nu știu

Dar știu că Puterea toată-i la TINE

Grăbește-te , te implor,.... e târziu,

Simt cum pătrunde groaza în mine.

La tine vin Doamne acum în genunchi,

Te rog, fă doar cum se cuvine

Nu frânge stejarul și-al lui trunchi

Mai lasă-l puțin lângă mine

Iar dacă consideri că la tine îl vrei,

Cu lacrimă mă voi supune,

Voi aștepta să treacă anii cei grei

Până când și eu voi apune.

Silvia Bya

                   

In memoria fratelui meu 1993

O BOARE DE CLIPĂ MI-E VIAȚA- Silvia Urlih

O ardere dulce -i iubirea ,

un țărm de nisip ești dragoste ,

un dor necuprins e tăcerea ,

o mare  agitată mi-e viața .

O joacă de stele-i speranța ,

un cântec de liră-i cuvântul ,

un foc din jar este dorul ,

o flacără-arzândă mi-e viața .

O plutire de vis este gândul ,

un plâns de copil este tot ,

un zbor de aripă e visul ,

o boare de clipă mi-e viața .

O lacrimă-n plâns mi-e privirea ,

un sunet de val e paiața ,

un strop de culoare mi-s ochii ,

un abur de zbor mi-este viața.

Silvia Urlih 12.07.2011

DE VORBA CU EL

Dorin, dragul meu,

Aveai doar 21 de ani cand ai plecat

Ai plecat , dragul meu fratior , lasind in urma ta doruri nemplinite , jale dor, si jar in suflete.

Ai plecat lasandu-ma cu sufletul farimitat si framantat de intrebari  si multe neraspunsuri.

Cine te-a luat ? De ce-ai plecat ? De ce Te-a luat ? Unde ai plecat ?De ce ne-ai lasat ? 

Multe intrebari la care am primit raspunsuri mult mai tarziu.

Te-a luat LEUCEMIA….a fost mai puternica decat mama, tata, eu, si multi altii… Asa s-a numit plecarea ta, LEUCEMIE, sau asa am numit-o noi.

De fapt te-a luat Dumnezeu..Avea mare nevoie de tine.

        Ai urcat sus, pe trepte de stele . Un inger te-a luat de mina si am vazut cum ai urcat.Era El, Iisus. Eu am ramas tintuita in lacrimi, in durere, in neputinta, in disperare , in boala necrutatoare care ma macina. 
M-am ascuns intr-o scoica, pe fundul oceanului involburat. M-ai cautat, m-ai gasit, mi-ai cantat duios ''melc melc codobelc" si am inceput sa ma descatusez, incet incet.

M-ati luat apoi , tu de-o mina , si El, ingerul de alta si m-ati plimbat printre nori si raze de speranta. Am stat in scoica mea, si am iesit doar pentru tine si El. Doar voi stiati cum sa-mi cantati duios ''melc melc codobelc". Mi-ati aratat viitorul.Era lumina, era farmec, era miracol. Am vazut, m-am vazut luindu-mi zborul. M-ati invatat sa zbor. Mi-au crescut aripi…. Mici la inceput, dar puternice si ample pe masura ce invatam plutirea. Am plutit ani in sir.

Am cazut de multe ori la pamant, frangandu-mi-se aripile, pe rand, cand  una, cand  alta.  Am ingenunchiat, dar tu si El m-ati ajutat, mi-ati mangaiat cu multa credinta aripa franta,  m-ati invatat cum sa ma ridic.

Tu ti-ai vazut de zbor mai departe spre alt infinit, eu am coborat aici, pregatind-ma sa-mi iau si eu zborul spre acelasi infinit asfintit.

Stiu ca ne vom intalni , stiu ca ma astepti. Nu mi-e frica, nu ma va durea, astept linistita sa ard pana la final. Astept linistita la Poarta. Tu ai ars prea repede. Focul lumanarii tale s-a stins prea de timpuri. Eu inca mai ard, mai ard inca in apa vietii, fara sa simt , fara sa stiu , cum si cand se va stinge si flacara mea.

As fi fost nimic fara VOI , fara TU si El. 

TOAMNA-N AMINTIRI - Silvia Urlih

Încet

revine toamna-n anii mei,

cu fenomene-nsângerate

stranii,

își spune

cu tristețe-n sinea ei,

că viața mea a fost

un amalgam de danii.

Se vede-n ochii ei

o tainică tristețe,

ce se pitește

în albastre spice…

se-adună-n ea

un iz de bătrânețe,

ce de-o secundă

a început

să plece.

Ce plouă –n mine …

cum arde jarul peste vin !

cum vor să stingă dureri

ce tare dor…

mireasă-am fost în rochie de venin,

cunună-însângerată  

pe aripi de condor.

Copaci-s triști

și iarba-i arsă,

tristă,

în ochii mei albaștri

floarea plânge,

căci soare arzător

în nori

nu mai există,

iar dorul

și iubirea în ce e trist

se frânge.

Tu ai intrat încet, 

în toamna mea

cu zurgălăi

din roze de zâmbet

și de drag,

vei fi cu mine-alături

chiar viața de mi-e grea,

tu 

toamna mea ,

cu timpul pe catarg.

Silvia Urlih 11.07.2011

SUNT FOC DE APĂ - Silvia Urlih

Am fost o frunză în bătaia vântului,

Am fost o urmă pe nisipul neted,

Am fost un nor pe cerul cuvântului,

Am fost o lacrimă în focul umed.

Am fost un dor de cântec dulce,

Am fost un zbor de pasăre pe aștri,

Am fost o rază dusă să se culce,

Am fost un plâns  cu ochi albaștri.

Am fost și sunt o visătoare,

Am fost și sunt un râs pe față,

Am fost și sunt o mică boare,

Am fost și sunt oftat de viață.

Am fost și sunt un foc de apă

Am fost și sunt o emanare,

Am fost și sunt un om, o clipă

Am fost și sunt o lumânare.

de Silvia Urlih - 10.07.2011

M-AM REGASIT….??

M-am cautat in noptile de vara,

M-am cautat florile din seara,

M-am cautat si inca ma tot caut.

M-am cautat in noptile de iarna,

M-am cautat in gerul de afara,

M-am cautat si inca ma tot caut.

M-am cautat pe-al cantecului clipa,

M-am cautat pe-al  visului aripa,

M-am cautat si inca ma tot caut.

M-am regasit in noaptea din furtuna,

M-am regasit in cerul cu cununa,

M-am regasit pe malul albului abis.

Mam regasit…..

M-am regasit in florile razand,

M-am regait in flacara arzand,

M-am regasit in zambete de inger.

M-am regasit ????

M-am regasit in focul care plange ,

M-am regasit in lacrima de sange,

M-am regasit in apa care urca.

M-am regasit…..m-am regasit… ????

de Silvia Bya

UNEORI OAMENII IUBESC …. Silvia Urlih

Uneori,

oamenii plâng când fericirea este mai presus de lacrimi,

plâng când se întorc în trecutul lor îndepărtat,

când acceptă schimbări în viață,

când totul pare în zadar ,

când sufletul îi doare,

plâng de tristețea gândului îndurerat,

plâng când durerea când îi îmbrățișează,
plâng când visele își iau zborul,

plâng privind la cerul însetat,

uneori

râd când își plâng uitarea,

uneori oamenii uită să mai și plângă,

uneori își dăruiesc inima cui trebuie,

uneori și-o dăruiesc cui nu merită.

Uneori inima mi-e frântă.

Uneori oamenii iubesc…

Uneori …..

 Silvia Urlih

AM TRAIT SI N-AM STIUT......

Versuri scrise la intrarea în biserica de la Sadinca, jud. Sibiu, mica mânăstire condusă de părintele-călugăr David. Pe cat de frumoase pe atat de adevărate !

"Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.
Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.
Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.
Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?
Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
"Am trăit şi n-am ştiut"

SPRE CERUL DIN IZVOR - Silvia Urlih

Când cineva , acolo sus

a hotărât :

trebuie să urci în clipă și să pleci !

“Vin lângă tine, Doamne-al meu” - am spus,

“Ia-mă la Tine, ia-mă pe veci”.

Te-am însoțit , nălucă în tăcere,

până la ultimul prag ce mi-a fost acceptat…

Isus m-a învățat iertarea , mi-a spus apoi:

”La revedere!”

                                                              și-a  plecat.        

Și uite cât timp a trecut…

aștept să vină cineva

să-mi dea dezlegarea…

aștept pe Dumnezeu ,

o rudă,

chiar necunoscut ,

aștept …

mă rog să-mi fie ușoară așteptarea.

Să mă întorc ”de dincolo”mi-e greu, nu pot,

sunt ruptă-n două, sunt doar

jumătate …

fără cealaltă jumătate care formează “TOT”

sunt fără mine, fără suflet, sunt fluture de noapte..

S-ar zice că trăiesc,

dar fără Tine nu mă simt întreagă ,

te caut de când sunt,

puterile mă lasă uneori

și obosesc…

dar știu că-mi ești alături,

că-mi dărui lumea largă

că doar alături suntem

în zborul îngeresc.

Am revenit acum,trăiesc !

De când cu Tine m-ai luat , iubesc,visez și zbor

Tu , Doamne-al meu ești lângă mine și plutesc…

plutesc …

și urc

spre cerul din izvor.

Silvia Urlih 05.07.2011

GANDURI…..

Nu putem niciodata sa stim ce ne asteapta cu adevarat. Nu putem sa fim mereu ceea ce ne dorim sa fim si nu suntem nici pe jumatate ceea ce credem ca suntem.

Viata ne joaca de multe ori feste. Trebuie doar sa fii capabil sa faci diferenta intre realitate,  imaginatie si vis. De multe ori confundam aceste dimensiuni. Nu stim ce sa tratam ca atare si nu stim daca nu vor exista consecinte la faptele pe care le intreprindem. Niciodata nu am crezut ca voi ajunge sa spun ca gresesc fata de unele persoane. Orgoliul pe care il avem, incapatanarea pe care nu ne sinchisim sa o ascundem de multe ori, nu aduc lucrurile cele mai bune cu ele. E greu sa diferentiezi lucrurile bune de cele rele. E greu sa fii ceea ce vrei sa fii.

In orice clipa, trebuie sa ne gandim la tot ce avem in jurul nostru si sa ne uitam ce suntem in stare sa pastram si ce nu. Sa ne gandim de ce avem nevoie cu adevarat. De cele mai multe ori, in incercarea noastra disperata as putea-o numi, de a cauta numai ce e mai bun, evitam persoanele care nu sunt perfecte,dupa standardele noastre in cee ce priveste perfectiunea. PERFECTIUNEA nu exista. Este doar un mit.Orice om are si defecte, dar are si calitati. Penru a putea intelege un om  trebuie sa punem in balanta calitatile si defectele.Ce cantareste mai mult ??????Daca defectele cantaresc mai mult e bine sa ne retragem.

Femeia dar si barbatul isi creeaza modelul perfect , inchipuit in mintea sa. Doar ca la un moment dat ne dam seama ca de fapt acest mit nu exista. Nici barbatul perfect nici femeia perfecta.

In decursul vietii noastre trebuie sa fim capabili sa ne intelegem in adevarata noastra acceptiune si sa incercam sa fim persoane cat mai bune, care stiu sa greseasca, sa iubeasca, sa faca bine, sa planga, sa rada, sa isi traieasca viata. Trebuie sa invatam sa ne iubim pe noi insine, sa avem grija de noi, pentru ca daca noi nu o facem, din pacate, nimeni nu va avea.

Să nu vezi, să nu auzi, să taci - Silvia Urlih

Să nu vezi

micimea omului

mic,

să nu auzi

vorbele lor

de doi bani,

să taci și să-ți spui

„Mai am un pic” ,

să faci toate acestea

când te sprijini

de ani.

Să vezi

iubirea când vine

spre tine,

să auzi

glasul ei

cum te cheamă,

să nu taci

când în brațe Domnul

te ține,

să-ți simți inima

când să zbori te îndeamnă.

Să nu vezi

minciuna

cum se leagă

de tine,

să nu vezi

urâțenia stearpă

a vieții,

să nu vezi

plânsetul cu suspine,

să-ți simți sufletul

cum topește

nămeții.

Să nu auzi

blestemul celor

din jur,

să nu-ți auzi strigătul

de jale

și dor,

să nu auzi

cuvântul greu di-mprejur,

să simți

cum urci spre al tău pur

izvor.

Să taci

când îți plânge sufletul

de durere,

să taci

când îți vezi averea

pierdută,

să taci ,

să te ridici, căci ai multă putere,

să simți

cum te mângâie tăcerea

mută.

Să vezi

lumina lumii

când în tine-o zidești,

să auzi

cor de îngeri valsând,

să nu taci

când ești fericit și iubești,

să simți

când în brațe te iei

surâzând.

Să vezi

când iubirea vine

spre tine,

să auzi

glasul ei cum te-ndeamnă,

să nu taci

când Domnul în brațe te ține,

să simți

când divinul

spre tine

te cheamă.

Silvia Urlih