Încet
revine toamna-n anii mei,
cu fenomene-nsângerate
stranii,
își spune
cu tristețe-n sinea ei,
că viața mea a fost
un amalgam de danii.
Se vede-n ochii ei
o tainică tristețe,
ce se pitește
în albastre spice…
se-adună-n ea
un iz de bătrânețe,
ce de-o secundă
a început
să plece.
Ce plouă –n mine …
cum arde jarul peste vin !
cum vor să stingă dureri
ce tare dor…
mireasă-am fost în rochie de venin,
cunună-însângerată
pe aripi de condor.
Copaci-s triști
și iarba-i arsă,
tristă,
în ochii mei albaștri
floarea plânge,
căci soare arzător
în nori
nu mai există,
iar dorul
și iubirea în ce e trist
se frânge.
Tu ai intrat încet,
în toamna mea
cu zurgălăi
din roze de zâmbet
și de drag,
vei fi cu mine-alături
chiar viața de mi-e grea,
tu
toamna mea ,
cu timpul pe catarg.
Silvia Urlih 11.07.2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu