ASFINȚITUL MEU AȘTEAPTĂ - Silvia Urlih

Struguri verzi

și dulci

și acri

îmi inundă venele,

se revarsă peste marea trupului

legat de ceață ,

mustul lor

mă amețește

răscolind troienele,

sângele

îmi arde-n suflet,

suflet copt prea mult

de viață .

Struguri verzi

și dulci

și acri

se răstoarnă peste trup,

sufletul

se-nviorează și pornește la galop,

viața

simte că trăiește,

rupe…

zilele se rup,

le îngroapă-n rădăcină…

ea le-ngroapă,

eu,

dezgrop.

Struguri verzi

și dulci

și acri

se revarză-n dimineață,

închid nopțile sub pleoapă,

loc

să facă zorilor,

universul  se trezește,

mă învață,

mă dezvață,

asfințitul meu

așteaptă,

nu mă dă

farsorilor.

Silvia Urlih 22.04.2015