CÂT ÎNCĂ SUNTEM RĂSĂRIT - Silvia Urlih

Aș vrea

să mă îmbrac cu tine,

să îmi fii trup,

sau

inimă să-mi fii,

să simți

cum inima îmi bate,

să simți trăirea

ce-o trăiesc,

aș vrea

să-mi fii eșarfă albă,

la gât o clipă să-mi adii,

să simți

că anii nu mă lasă nici o clipită

să urăsc.

Aș vrea

să-mi fii în palmă flutur,

să îi simți zborul liniștit,

să simți

cum sufletul se zbate

în trupu-i mult prea mic

și gol,

aș vrea

să mă îmbrac cu tine,

cel care-n tine m-ai zidit,

ai construit castel de stele

și

ți-ai jucat al sorții rol.

Aș vrea

să mă îmbrac cu tine,

să știi,

să simți,

să zbori cu norii,

să te înalți precum stejarul

pe culmi

de munte însorit,

aș vrea

să fii pădurea deasă în care cresc

mereu bujorii,

să ne culegem dintre vreascuri,

cât încă suntem

răsărit.

 Silvia Urlih 29.04.2015