VOI GĂSI ALTĂ CĂRARE - Silvia Urlih

Așezată-s pe un deget

prins

de brațul necuprins,

braț întins din nevăzuturi

de doi ochi

necunoscuți,

înapoi

mi-e întuneric,

înainte,

totu-i vis,

soarele-mi pune sub tălpi,

două raze…

da-s cu dinți.

Razele mă-mbrățișează,

dar

mă doare-mbrățișarea,

înăuntru

mi-e lumină,

dincolo de trup

mi-e teamă,

bine mi-e cu mine însămi,

căci

îmi arde lumânarea,

lumânarea ce-mi lumină drum cosit,

ce duce-n

vamă.

Cum trec pragul peste trup,

rătăcită-s

de altare,

când fereastra o deschid,

inima

se-nchide-n ea,

înăuntrul casei mele

nu e loc de întristare,

dincolo

de ușa casei,

mă lovesc de lumea

rea.

Așezată-s pe un deget,

deget viu,

deget divin,

dinții soarelui sunt roși,

sunt tociți

de lumânare,

inima

e la păstrare,

pun și lacăte la scrin,

voi

păși din nou în toamnă,

voi găsi

altă cărare.

Silvia Urlih 28.04.2015