Auzi cum planeta
ne roagă
să o mai ținem
vie,
auzi cum planeta
ne roagă
s-o ținem
întreagă,
auzi cum planeta
ne roagă
să înțelegem că
știe
ea știe
că noi
ne-am uitat pe
noi…
și se roagă.
Tu vezi cum
planeta
își plânge în
palmele-i roase,
tu vezi cum
planeta
a obosit
să ne roage-n
tăcere,
tu vezi cum planeta
aleargă
prin vremi nămoloase,
tu vezi cum
planeta de noi încă trage…
și-i e a durere.
Auzi cum planeta
în pumni iar își plânge,
auzi cum se
roagă-n genunchi printre nori,
tu vezi cum
planeta se șterge de sânge,
și cum ne vrea
iar în mănunchiuri de flori.
Silvia Urlih 01.o5.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu