sâmbătă, 2 mai 2020

Vrei să fii o victimă, sau un învingător ?! - Silvia Urlih


Dragilor, anxietatea, depresia este de fapt imposibilitatea de a visa şi a-ți asuma „riscul” de a-ți construi un viitor.Tocmai de aceea trebuie să lăsaţi în urmă trecutul, oricât de frumos sau traumatizant a fost. Nu vă lăsați dezamăgiţi de prezent şi indiferent de efort, continuaţi să clădiţi viitorul.
Visați și apoi transpuneți-vă visul în realitate. Îți lipsește motivația ? E doar o părere de-a ta. Cea mai puternică motivație îți este să trăiești, îți ești tu.
Atunci când îți vine să plângi, plângi, căci plânsul va diminua tensiunea psihică.
Cândva, când eram în pragul disperării, preotul meu duhovnic mi-a spus să-mi strig durerea către divinitate. La început am crezut că face mișto de mine, dar el a închis uşa bisericii, pentru ca  nimeni să nu mă deranjeze, m-a condus în faţa altarului şi mi-a spus să-i vorbesc Domnului meu despre tot ceea ce mă împiedică să fiu fericită.Strigă-ţi durerea şi neputinţa, urlă dacă simţi că aşa trebuie să faci, lasă totul să se spele în lacrimi şi răspunsul Lui nu va întârzia să apară." I-am urmat sfatul şi credeţi-mă că o parte imensă din povara ce-mi apăsa sufletul, a rămas pe veci în acea biserică.
 Am ajuns acasă și i-am scris (în miez de noapte) o scrisoare, Dumnezeului meu. Chiar și eu am rămas uimită și șocată de ceea ce am citit dimineață. Au ieșit la suprafață zeci de dureri pe care le-am încuiat în străfundul sufletului meu, fără a le fi vindecat.
Eu cred cu toată suflarea și simțirea că Dumnezeu m-a ascultat şi a risipit norii ce-mi întunecau orizontul și viitorul.
Poţi să mergi la cel mai bun psiholog pe care să-l plătești cu bani grei. El nu te poate ajuta dacă nu te ajuți tu însuți și dacă nu ai alături de tine pe cineva care să-ți înțeleagă trăirile.
La ce bun să te lași purtat de boală în boală ?!
La ce-ți folosește să-ți ucizi visele ?
Ție nu-ți folosește la nimic, dar altora le dai satisfacție. Vrei să fii o victimă, sau un învingător ?!
fragment din cartea „A trăi-trăire”- Silvia Urlih

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu