NE IUBIM DEȘI NE DOARE DEPĂRTAREA! - Silvia Urlih

 

Mi-am pus dorul pe o stea

și mi l-am trimis în lume,

l-am rugat să nu mai stea,

să alerge către el,

el, i-acolo-n depărtare,

știu că-i el,

nu are nume,

dorul mi l-am scris pe-o pană,

pana-i el,

un porumbel.

 

El nu are înc-un nume,

eu îi spun

iubitul meu,

mi-e iubitul de departe

care mă iubește –n taină,

soarta ne-a făcut o farsă,

știu că drumul ne e greu,

depărtarea e aproape,

e doar

mâneca din haină.

 

I-am scris numele pe cer,

și-a venit în mare grabă,

acum știu cine-i alesul,

cerul

mi l-a dat în dar,

nu-i un nume ce-am găsit

aranjat pe o tarabă,

este el,

iubitul meu,

scris pe-o filă-n calendar.

 

Ne-am găsit și ne iubim,

precum florile din câmp,

ne iubim

precum un soare

își iubește-n zori trezirea,

ne iubim

precum iernarea-și pune ninsul

în alt timp,

ne iubim precum dormirea

își iubește-n zori trezirea.

 

Ne iubim precum un soare

își iubește însorirea,

ne iubim precum o lună

își iubește înnoptarea,

ne iubim precum doi oameni

își doresc în zori

iubirea,

ne iubim

și dăm uitării iar și iar ,

iar depărtarea.

 

Noi ne iubim deși ne doare depărtarea ,

Ne iubim lângă copacul ce-am îmbrățișat,

Noi ne iubim căci ne unește zarea,

Noi ne iubim căci depărtarea am încătușat.

Silvia Urlih - 30.10.2020

DUMNEZEU MI-A DAT UN RAI - Silvia Urlih

 

Dumnezeu mi-a dat o pană și mi-a spus  :

pictează-ți raiul !

Am rămas nedumerită și-am privit

către apus,

n-am văzut nici rai nici iad,

am văzut doar o pădure

o pădure-mbătrânită, dar cu lujeri ce creșteau.

Lujerii mi-au spus în șoaptă că-s copii ce vor fi,

sunt copiii omenirii

care n-au un viitor.

 

Dumnezeu mi-a dat un pix

și mi-a spus

să îmi scriu viața,

m-am uitat la fila albă ,

care neagră mi-a părut

cum să sciu cu negru-n negru ,

nu se vede mai nimic,

poate de-aș găsi cerneala,

albu pe negru s-ar vedea.

Dumnezeu mi-a dat un rai

m-andemnat să intru-n el !

Cum să intru eu în rai,

când pământul mi-este iad ?

Blând mi-a pus mâna pe umăr

și mi-a spus :

ești ghiocel,

fii o floare ce-nflorește,

fii verde de mândru brad !

 

Dumnezeu mi-a dat un rai,

însă raiul ce mi-a dat,

n-am văzut că îmi e rai,

am crezut

că îmi e iad,

iadul eu mi l-am creat și …

de multe am uitat,

Mulțumescu-ți ție Doamne

pentru câte-am îndurat.

 Silvia Urlih 29.10.2020

Generație de sacrificiu - Silvia Urlih

 

Noi, generația de aur, generația Ceaușistă, ne-am tot spus și chiar am crezut că suntem generația de sacridiciu. Ne-am înșelat. Amarnic ne-am înșelat. Cu toții am constatat în acest an 2020, că se poate și mai rău decât am trăi noi.

Generația de sacrificiu este cea de acum, din timpul pandemiei, când părinții sunt obligați să le fie învățători copiilor din clasa zero sau din clasa întîi, când copiii habar nu mai au ce e aia respirație și joaca în grup, când suntem obligați să nu ne mai îmbrățișăm, când degeba sunt mii de produse pe care nu nu li putem permite a le cumpăra, când trăim cu frica în sân că ne putem infecta oricând și oriune, când nu mai avem curaj să mergem la o zi de naștere, sau într-un loc aglomerat, când ne e frică  în market de vânzător sau de un client care stă prea aproape de noi, când punem mâna pe bani, sau când tastăm codul pentru card.

Ne-am plâns de nenea Ceașcă ? Ne ținea el în lesă ? Ne servea el salam cu soia? Soia, legumele, cerealele, semințele și alte produse bio, au ajuns să se vândă scump. Sunt  la loc de cinste pentru organismul nostru.

Nu fac acum apologia regimului comunist, dar… ceea ce suntem acum forțați și obligați să trăim, mă cam sperie.

            Sincer, mi-e tare milă de generația zilelor astea. Suntem și sunt obligați și învățați noi și copiii noștri să poarte mască… să tacă, să se supună și să tacă. Suntem și sunt obligați copiii noștri să păstreze distanțatea (socială spun ei, fizică spun eu).

Unde ne mai este zâmbetul ? Unde ne mai este îmbrățișarea? Unde ne mai suntem noi în ecuația vieții ? Ce mai înseamnă viața pentru generația copiilor din zilele astea?  Unde le mai sunt visele și planurile de viitor ?

Din nefericire trăim un alt război mondial. Un război cu noi înșine. Cine rezită merge mai departe. Cine nu rezistă… clachează și moare de covid 19.

Sfat : Păziți-vă cât puteți de acest nenorocit de virus. Nu vă dați voie să evadați în nici un fel de boală ! Nu vă dați voie să strănutați, să aveți febră sau să tușiți.  Aveți grijă de sistemul vostru imunitar. Mor de covid  cei care au boli cornice grave, care au cancer, cei care suferă de obezitate, de oboseală cronică și de frică.

fragment din cartea „ Printre infinituri” - Silvia Urlih 

AMIN ! - Silvia Urlih

 

După astăzi e vreun mâine?

Mă întreb și-mi plâng în palme,

după astăzi florile vor mai înflori ca ieri?

Te întreb îngenunchiată ,

spune-mi tu, mărite Doamne,

lumea asta unde merge,

spre un vis,

sau nicăieri?

 

Ne-a înnegurat urâtul

și-ntunericul din noi,

am sperat că va fi bine

după ce am stat în casă,

văd acum că ne-ndreptăm

spre tăciuni și spre noroi.

Spune-mi Doamne ce-i cu ei ?

De nimic nu le mai pasă ?

 

Încotro să o luăm,

ce-am făcut de Ți-am greșit?

Te-ntrebăm ca oile care nu-și găsec stăpânul.

Întrebarea e in noi,

n-am văzut când ai venit

să ne spui că mustul dulce

nu se-aseamănă

cu vinul.

 

Spune-mi Doamne la ureche,

spune-mi mie și atât,

încotro se-ndreaptă vântul

celor ce-au uitat de Tine ?

Spre lumină se îndreaptă,

sau se-ngroapă în pământ?

Lumea toată e a Ta, însă…

nu uita de mine.

AMIN !

Silvia Urlih - 24.10.2020

ÎNGERUL MI-A SPUS - Silvia Urlih

 

Aseară,

iar am stat

cu îngerul de vorbă,

mi-a pus în față o cafea

și mi-a șoptit,

că viața nu îmi este

rochie de probă,

și nici un pantalon

cu tivul netivit.

 

Mi-a spus

că sufletul vrea să trăiască,

mi-a spus

că gândurile îl gonesc

în plâns,

c-ar vrea  să fie liber ,

ar vrea doar să iubească,

și ar mai vrea

s-arunce-n hău

durerile ce-a strâns.

 

Și mi-a mai spus că-n nopțile cu lună,

s-aduc în viață soare-n drumul meu,

s-arunc la ghenă  gunoiul ce se-adună,

să cred în mine și-al meu Dumnezeu.

 

Aseară,

am stat de vorbă iar

cu al meu înger,

cafeaua am băut-o,

dar somnul tot m-a prins,

i-am adormit pe aripă

și pe un colț de cer,

nu știu de-a fost un vis,

dar știu înc-un răspuns.

Silvia Urlih - 24.10.2020

IUBEȘTE-MĂ IUBITE ! - Silvia Urlih

Sărută-mă iubite și dă-mi savoarea vieții,

Sărută-mă și-n ziuă să fim tot amândoi,

Sărută-mă iubite,  suntem pe calea sorții,

suntem acum în „iarnă”, toamna din trifoi.

 

Iubește-mă iubite și spune-mi că-n iubire,

Mai sunt și ploi și soare , copaci și desfrunziri,

Mai sunt și nopți stelare cu soarele-n lucire,

Mai sunt și dimineți cu zorile-n iubiri.

 

Iubește-mă iubite și taci, nimic nu spune,

Arată-mi doar iubirea ce mă ademenește,

Cuvintele sunt mute… vezi? Soarele apune,

Iubește-mă iubite, căci ziua amurgește.

 

Sărută-mă iubite,  buzele îmi sunt calde,

Așteaptă un cuvânt și- o dulce alinare,

Iubește-mă iubite și-n brațe mă cuprinde,

Iubirea-i doar un zbor pe-o singură cărare.  

Silvia Urlih 17.10.2020

REDAȚI-MI LIBERTATEA ! - Silvia Urlih

Eu nu mai vreau să-ngroș turma de oi,

Eu nu mai vreau să fiu de alții păcălită,

Eu nu mai vreau să mă ascund de ploi,

Eu nu mai vreau să fiu de unii jefuită.

 

Eu nu mai vreau să mai trăiesc cu frică,

Eu nu mai vreau să mă ascund în casă,

Și-i scriu lui Dumnezeu o scrisorică,

Poate m-aude iar și-mi spune că îi pasă.

 

Eu vreau să îmi redați viața-napoi,

Eu vreau să mă-nconjor de oameni, nu de boi,

Eu vreau ca-n țara mea să nu mai fiu slugoi,

Redați-mi libertatea, lupi păzitori la oi !

 

Redați-mi libertatea, să pot iar să visez,

Să pot să-nnot în marea plină de fantasme,

Să pot să cânt, să râd și-n ploaie să dansez,

Redați-mi libertatea, să pot să cred în basme.

Silvia Urlih 13.10.2020

 

ȘI EU ȘI TU, DOAR DOUĂ FRUNZE - Silvia Urlih

 

Eu frunză,

tu frunză,

noi,

două frunze peinse-n ram,

eu,

frunză galbenă-n verzită,

tu ,

frunză verde-ngălbenită,

ne-am întâlnit pe o alee

și ne-ntrebam cine eram,

poate ne-am fost în alte vieți

iubirea

ce ne-a fost sortită.

 

Eu,

frunză ce-am cântat prin spini,

tu 

frunză ce-ai cântat prin grâu,

eu,

frunză care-am plâns în pumni

și mi-am urmat ursitul sorții,

tu,

frunză verde-ngălbenită,

ce n-ai știut să-ți ții în frâu

orgoliul ura și mândria…

și-ai să plătești în fața „Porții”.

 

Bocancii au călcat pe noi,

eu, 

frunză galbenă-nverzită,

nici n-am simțit bocancul greu

ce m-apăsa cu nesimțire,

eu,

frunză galbenă-n verzită 

nu am simțit că sunt strivită,

tu,

frunză verde-ngălbenită,

ți-ai scris pe viață :

sunt murire.

Silvia Urlih 13.10.2020