sâmbătă, 24 octombrie 2020

AMIN ! - Silvia Urlih

 

După astăzi e vreun mâine?

Mă întreb și-mi plâng în palme,

după astăzi florile vor mai înflori ca ieri?

Te întreb îngenunchiată ,

spune-mi tu, mărite Doamne,

lumea asta unde merge,

spre un vis,

sau nicăieri?

 

Ne-a înnegurat urâtul

și-ntunericul din noi,

am sperat că va fi bine

după ce am stat în casă,

văd acum că ne-ndreptăm

spre tăciuni și spre noroi.

Spune-mi Doamne ce-i cu ei ?

De nimic nu le mai pasă ?

 

Încotro să o luăm,

ce-am făcut de Ți-am greșit?

Te-ntrebăm ca oile care nu-și găsec stăpânul.

Întrebarea e in noi,

n-am văzut când ai venit

să ne spui că mustul dulce

nu se-aseamănă

cu vinul.

 

Spune-mi Doamne la ureche,

spune-mi mie și atât,

încotro se-ndreaptă vântul

celor ce-au uitat de Tine ?

Spre lumină se îndreaptă,

sau se-ngroapă în pământ?

Lumea toată e a Ta, însă…

nu uita de mine.

AMIN !

Silvia Urlih - 24.10.2020


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu