"Când nu mai aveam nimic de pierdut, am primit totul. Când am
încetat a fi cine eram, m-am regăsit pe mine însămi. Când am cunoscut umilinţa
şi supunerea, am devenit liberă." Paulo Coelho,
Când în sfârșit, după lungi încercări de a mă schimba, de a te schimba,
de a ne schimba, am înțeles că trebuie să-ți dau drumul la mână, nu am mai
plâns. Nu m-am mai frământat, nu ți-am mai cerut nimic. Plânsesem până atunci destul.
Am înțeles într-un sfârșit că trebuie să plec. Ochii n-au mai vrut să
verse lacrimi. Privirea lor a rămas pustiită, rece, goală. Am ales să plec eu. Am
ales să plec oriunde în lumea asta, să o iau de la capăt. Am ales să-mi schimb
viața. Am ales să trăiesc. Te-am lăsat pe tine în toată agoniseala mea, a noastră.
Am ales alt drum… drumul meu. Am mers pe drumul nostru prea mult timp, fără ca
tu, dragul meu să fi înțeles ceva.
Nu ai înțeles că eu îmi doream să fii OM. Nimic mai mult, decât un OM.
Un om care să mă respecte, să mă înțeleagă, să mă susțină. Nu ai înțeles că aveam
nevoie doar de afecțiune. Nu ai înțeles , sau nu ai vrut să înțelegi
rugămințile mele. Ți le-am spus în cuvinte, ți le-am spus din privire, apoi am
ales să ți le spun tăcând.
Nu ai înțeles
că atunci când nu mai ai nimic de pierdut, ești foarte greu de învins. Eu… au
am ales să nu mă mai las învinsă. Am ales să fiu eu însămi, am ales să-mi dovedesc
că pot. Pot să îmi trăiesc viața, să o iau de la început, deși anii îmi șopteau
altceva. Nu m-au speriat anii… m-a speriat moartea. Am murit, puțin câte puțin,
lângă tine. Am murit, de câte ori treceai pe lângă mine, fără să mă vezi. Singurătatea
alături de tine, m-a ucis încet încet. Am murit, de câte ori nu mă auzeai. Am murit…
dar, am ales să trăiesc. O să trăiesc fără tine, fără noi.
Acum nu plâng și sigur, nu o să mai plâng niciodată.
Astăzi știu ce vreau. Astăzi merg singură pe drumul meu… doar al meu.
Astăzi, plânge cerul pentru mine… Lacrimile lui mă îmbărbătează, mă
întăresc. Lacrimile lui, ale cerului, mă
spală de amintirile pe care le-am trăit împreună. Lacrimile lui îmi vor da
viață.
CA DOUĂ STÂNCI
Ca două stânci sculptate-n zid,
ne căutăm printre înscrisuri,
ca două pietre obosite
nu ne aflăm locul
sub mare,
ne căutăm neîncetat
vis după vis,
pictați pe visuri,
nu ne găsim,
dar ne-om găsi
când moartea ne va fi cărare.
Pe vârful crestelor stă scris,
că noi ne știm ,
dar
ne-am uitat,
pe fiecare frunză moartă
stă scris
că viața ne e viață,
pe fiecare cuib din stâncă
ne-așteapt-un șoim,
de vis brăzdat,
pe fiecare dimineață
stă scrisă-n zi,
o altă dimineață.
Ca două pietre rătăcite
în buzunarul
unui zeu,
pietre uitate de pământ
pe plaja palmelor
sfințite,
ne amintim că suntem doi,
că tu ești tu
și
eu sunt eu,
ne amintim că suntem stânci
de râul vieții,
despărțite.
DEZLEAGĂ-MĂ
DE LEGĂMÂNT
Tăcerea ta,
mi-a aruncat iar sufletul
sub
izvor,
lacrima mea
e iar floare uscată,
pe islaz,
tăcerea ta,
genunchii mi-i taie,
deși
îmi e covor,
liniștea ta,
îmi lasă răni adânci pe
cărunțit obraz.
Ecoul vocii tale
îmi cântă cu stelele
pe harfă,
mi-ai dat încredere,
mi-ai spus
ce n-am mai auzit,
dezleagă-mă de legământ,
mă simt ca o eșarfă
pe care vântul
o plimbă din infinit
în infinit.
Dezleagă-mă
de tot ce-ai spus
și ai promis,
mă chinui singură să mă dezleg,
dar…
uite că nu pot…
te simt mult prea aproape când
mă trezesc
din vis,
spune-mi doar un cuvânt …
să-mi fie
… antidot.
SĂ IUBESC, IUBIRE !
Dezleagă-mă iubire
de ploaie
și de vânt,
adună praful iernii
de pe colina frunții,
știu că iubirea ta
e-n mine
legământ,
copilul meu și-al tău
să roagă
iară minții.
Dezleagă-mă
de stâlpul ce alții
l-au plantat,
rămâi la mine-n suflet,
nu rătăci pe-afară,
hai să cântăm balada
așa
cum am cântat,
hai să clădim castelul ce alții
îl surpară.
Dezleagă-mi inima ,
iubire,
n-o ține-n colivie,
mie îmi este bine,
dar,
inima mea plânge,
vrea aer să respire,
vrea iar,
din nou să știe,
să știe iar fiorul
cum se strecoară-n sânge.
Dezleagă-mă de mine,
de mintea-ntunecată,
croiește-mi iară aripi,
să zbor spre-naltul cer,
vreau pace,
vreau iubire,
nu-mi place-ngenunchiată,
vreau să iubesc,
iubire…
este prea mult ce-ți cer ?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu