Sunt momente în care singurul mod de comunicare
cu cel de lângă noi este tăcerea, un adevărat suflu tainic care prinde aripi
prin intermediul necuvintelor. Dacă comunicarea este de o mare complexitate, ce
putem spune despre tăcere? Cum o putem defini? O putem încadra în rigorile
vreunui tipar explicativ? Dex-ul ne spune că tăcerea se defineşte : fără a
vorbi, fără a se destăinui. Ori, nu cumva tăcerea vorbeşte mai mult decât actul
de a vorbi, în sine, nu cumva destăinuie mai multe trăiri decât cuvintele? Dacă
există o artă de a vorbi, atunci trebuie să existe cu siguranţă şi o artă de a
tăcea, de a şti când, cum şi în ce circumstanţe.
Tăcerea este de aur, dar în acelaşi timp este şi arma prostului. Sunt două citate despre tăcere. Să fie oare doar citate ? Ce ascund aceste citate în spatele cuvintelor ? Intervine tăcerea atunci când trăirea inimii e mai rapidă decât raţionalul ? Contribuie tăcerea la împlinirea cuvântului? Este tăcerea un "accesoriu" al comunicării ? Intervine atunci când inima vrea să spună ceva, dar îi lipseşte curajul ? Sau ți se pare la un moment dat că vorbești absolut fără nici un rezultat ? Tăcerea coace fructul, în timp ce vorba îl face să cadă. Multe întrebări, puţine răspunsuri...
Tăcerea este de aur, dar în acelaşi timp este şi arma prostului. Sunt două citate despre tăcere. Să fie oare doar citate ? Ce ascund aceste citate în spatele cuvintelor ? Intervine tăcerea atunci când trăirea inimii e mai rapidă decât raţionalul ? Contribuie tăcerea la împlinirea cuvântului? Este tăcerea un "accesoriu" al comunicării ? Intervine atunci când inima vrea să spună ceva, dar îi lipseşte curajul ? Sau ți se pare la un moment dat că vorbești absolut fără nici un rezultat ? Tăcerea coace fructul, în timp ce vorba îl face să cadă. Multe întrebări, puţine răspunsuri...
Uneori e
mai bine să taci, căci tăcerea e de aur. Oare așa să fie ? Depinde în ce momente ale vieții noastre trebuie să tăcem.
Câte coliere ţi-ai făcut din cuvintele nerostite? Simţi cum te sugrumă? Simți
cum ţi se îneacă strigătele disperate în
grame de aur adunate-n lănțișor la gât? De ce taci? De ce nu-ţi eliberezi
sufletul de scumpele-ţi bijuterii nocive?
Câte nopţi
ai pierdut gândindu-te la cele câteva cuvinte nerostite? De câte ori ai vorbit
cu persoana iubită ,câte reproșuri i-ai făcut … în gând ? Ţii minte cum le-ai
ordonat, repetat, rearanjat, filtrat cu grijă să iasă perfecte şi-atunci când a
fost momentul le-ai înghiţit pe toate cu noduri mari în gât, pentru că nu au
mai vrut să iasă la lumină ? Simţi cum stomacul te doare că nu mai poate digera
nici un strop de tăcere? Merită oare să te izolezi în infirmeria sufletului tău
de durerea de care doar tu eşti responsabil? Îţi numeri cuvintele în tăcere
sperând că te vor ajuta să te eliberezi, dar în fiecare zi înghiţi mai multe ,
tot mai multe , iar durerea rămâne veşnic în tine, pentru că nu mai poți rosti
nici un cuvânt. S-au adunat în sufletul tău atâtea nemulțumiri, încât acum nu
mai poți face altceva decât să taci. Până când?
Tăcerea
doare. Şi atunci când o rosteşti şi atunci când o asculţi. Atunci când o
asculţi simţi că îţi vâjâie capul, te apasă şi oricât încerci s-o ignori, ea
este acolo, ca un CD stricat . Şi ţi-ai dori să poţi schimba CD-ul, cu orice,
chiar şi cu ceva ce nu-ţi place, doar să nu îţi mai spargă timpanul tăcerea asta.
Pleci, dar tăcerea te urmează ca o umbră şi continuă să-ţi urle în urechi.
Degeaba pui mâinile la urechi, şi-a făcut cuib în capul tău, îţi parazitează
gândurile şi se hrăneşte cu întrebările tale și nerăspunsurile tale.
Pleci, te
așezi afară, singur la masa tăcerii , îţi priveşti pachetul aproape gol de
ţigări şi scrumiera plină şi mai aprinzi o ţigară sperând că răspunsul se afla
în fumul ei înecăcios. O stingi , dar îţi dai seama că răspunsul e la fel de
absent ca şi cuvintele.
Îți urlă
tăcerea în urechi în timp ce o strigi cu
intensitate. Tu strigi , eu strig în tăcere. Nu renunţăm niciunul, deşi
eu aproape am răguşit. Mai iau o pastilă
din cutia de medicamente pe care scrie ”SPUNE”, îmi dreg vocea şi continui să
urlu….în gând…. Tot în gând. Te privesc și mă privești, iar ochii cerșesc
comunicare. Sper să-mi auzi cuvintele
rostite în minte. Sper să aud cuvintele ce ai vrea să mi le spui. Urlu și abia
aștept să mă auzi, să-mi spui apoi multe, foarte multe cuvinte de iubire. Mă
doare al naibii de tare tăcerea asta a ta. Spune-mi.. spune-mi orice, spune-mi
unde am greșit… unde greșesc… De ce nu-mi spui nimic ? Poate că îmi doresc să
nu mai repet greșelile făcute. Ajută-mă să nu le mai repet. De ce tot taci ? Nu
înțelegi că tăcerea asta ne duce la despărțire ? Ajută-mă să înțeleg ! Deși
tac, aș avea atâtea să-ți spun ! tu taci… eu tac… iar ceea ce ne desparte se
găsește într-un cuvânt, sau mai multe. Știu că am putea remedia problemele care
ne despart. Vreau să te fac să înțelegi
că tăcerea ne va despărți, iar eu nu voi ști motivul.
Încă de
mici ni se spune TACI! Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros;
taci, pentru că ai vorbit destul; taci, să-ţi vină rândul să
vorbeşti; taci, până eşti provocat la discuţii; taci, când eşti nervos şi
iritat; taci când eşti ispitit să critici; taci, până gândeşti mai
înainte ceea ce vrei să spui; taci , taci… taci.
Mă întreb
eu atunci dacă taci, cum poţi rezolva ceea ce te frământă, când ştim
cu toţii că numai comunicând, se găsesc soluţii pentru problemele noastre?
Ce facem, ne refugiem în tăcere? Vorbim noi cu noi fără să ajungem la
nici un rezultat ?
Ştim cu
toţii că numai comunicând, poţi învăţa ceea ce nu ştii. Nimeni nu
cunoaşte absolut tot, încât să nu mai aibă nimic de învăţat. Numai
vorbind, poţi să demonstrezi ceea ce ai învăţat, ceea ce te doare, ceea
ce vrei să afli. Nimeni nu poate intra în mintea ta şi în gândurile tale, dacă
tu refuzi pur şi simplu comunicarea.
Cândva
credeam că tăcerea îmi oferă dreptul de a fi eu însămi, mă ascultam doar pe
mine şi gândurile mele, apoi mi-am
dat seama că tăcând nu-mi mai pot exprima ideile şi-mi amplific teama că ele nu
ar fi bune şi că tăcând într-o situaţie, este o formă de a
fugi de responsabilitate.
Tăcerea nu
este o soluţie. Tăcerea este drumul spre dezastru, este factorul care va mări
groapa ce s-a format între noi. Te simt, ești ca un vulcan care
este pe cale să erupă.. Dar… te rog… nu-l lăsa să erupă. Spune-mi, vorbește cu mine
calm, liniștit. Nu lăsa cuvintele să erupă și să arunce apoi vorbe care nu vor
putea fi șterse , uitate, niciodată. Cuvântul rănește. Tăcerea… tăcerea
ucide.
Dragii mei…
tăcerea uneori este de aur… dar, atunci când iubești nu-l faci pe cel de lângă
tine să sufere, ascultându-ți tăcerea. Ai curajul și spune-i că vrei să-ți
continui viața alături , dar în alt mod, sau că totul s-a sfârșit și fiecare
are un alt drum. Nu mai lungi pelteaua suferinței. Doare rău. Te doare și pe
tine îl doare și pe cel de lângă tine. Tăcerea, lipsa de comunicare, duce
inevitabil la despărțire.
RÂU
ÎNSINGURAT
Cândva
,
am
împărțit și binele și răul,
ca
visurile–n crânguri am valsat,
ne-a
rupt însă în două râuri ,
hăul
și
peste noi tăcerea
s-a
lăsat.
Un râu
învolburat am fost
ades,
pe
stânci abrupte –n viață
am
urcat,
iar
lacrimi ce din suflet am cules,
în
calea ta ,
cu drag
le-am presărat.
Durerea
lacrimii nu te-a înduioșat,
sub
talpa-ți grea culoarea
i-ai
strivit…
astăzi
cu râul am plecat
să-mi
caut liniștea
în
infinit.
Prin
picăturile de cioburi cenușii,
un râu
însingurat dansează
visător,
pictează-n
palme flori trandafirii
stingând
cu lacrimi,
focul
veșted din izvor.
În
nuferi,
râul
liniștea-și alină,
printre
tăcute sălcii
și
visări,
izvorul
veșted cu viață îl anima,
valsând
peste
trecutele dureri.
SĂ NU MĂ STINGI !
Să nu mă bei,
Să nu mă bei,
chiar de ți-e sete…
amară sunt
ca fierea ce fierbe
în pelin,
să nu mă sorbi,
căci vinul meu
o să te-mbete,
iar fericirea ce ți-o dau
îți poate fi un chin.
Să nu mă stingi,
căci ard în lumânare,
iar ceara ți-ar ucide darul
încă viu,
să nu-mi golești
fântâna
de zori aducătoare,
căci buzele-ți vor fierbe
ca jarul din pustiu.
Să nu îmi furi lumina
ce mă împodobește,
îmbracă-mă-n săruturi
și-n desfătări,
căci ard…
nu mă lăsa să simt
cum ploaia
se topește
și zâmbetul cum fuge
și se ascunde-n iad.
fragment din cartea „ Nu mai am timp” Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu