I-ai spus că umărul tău, îl va aștepta oricând va avea nevoie de el ? Silvia Urlih

Ai fost copilul, apoi adolescentul, apoi omul matur. Acum ai responsabilități, ai familia ta. Te-ai maturizat… sau nu. Poate că grijile te-au maturizat mai repede decât te așteptai. Poate că și acum , la anii cernirii, tot copil ești.

Încă de la naștere comunicăm, interacţionăm, explorăm, cunoaştem, căutăm să ne cunoaștem și să ne înțelegem. Relaţiile interumane sunt vitale pentru o dezvoltare a noastră sănătoasă şi armonioasă. Copiii au neapărată nevoie de relaţii sănătoase cu părinţii lor şi dacă nu le au , întreaga lor existenţă va fi marcată de slaba calitate a acestor relaţii sau de lipsa acestora.

Copiii în care părinţii investesc o „relaţie de calitate”, investesc timp și sentimente, devin oameni puternici, oameni siguri, oameni de calibru, oameni care știu ce vor de la viață. Cei care nu au avut relaţii apropiate cu părinții trec prin viață cu teamă, cu frică. Pe măsură ce cresc , copiii ori se izolează mai mult, ori caută relaţii mai multe. Depinde de caracterul fiecăruia, de puterea pe care și-o dezvoltă pe parcursul vieții, dar mai ales de experienţele relaţiei lor cu părinţii. Dacă relaţia a fost una de dominare din partea părinţilor, de posesivitate, de grijă excesivă, de cocoloșeală, de ”asta nu e voie”, de ”asta nu e bine” , fără a li se explica și de ce anume, atunci au mari şanse să devină introvertiţi incurabili .

Când devin adolescenţi, când întrebarea „Cine sunt?” le frământă mintea , problema singurătăţii devine uriaşă . Un adolescent singur va avea mari bătălii interioare mai ales  dacă nici părinţii nu îi sunt alături . Din cauza singurătăţii, pentru a căpăta şi ei atenţia cumva, pentru a fi importanţi , se apucă de fumat, de droguri, de alcool, se implică în relaţii sexuale, în excese, în teribilism, în violenţă, își schimbă vestimentaţia, frizura, își face tatuaje, își pune cercei, e nerespectuos,  neascultător şi răzvrătit. Vrea atenție , se îmbolnăvește grav, chemându-și boli, uneori de nevindecat. Vrea atenţie, pentru că are nevoie să fie important, are nevoie să fie considerat adult, are nevoie de iubire , de încurajări.

Consideră-ți copilul egalul tău. Consideră-l o persoană, dă-i credit, spune-i că e valoros, că are importanţă. Învaţă-l să nu se teamă de singurătate, bineînțeles, la rândul tău nu te temi de ea . Cea mai mare resursă de care dispui şi care poate ajuta copilul tău este timpul și nu banii. Timpul. Acordă-i timp de calitate şi aşa va creşte sănătos şi viguros. Munceşte pentru copil, pentru viitorul lui, dar nu-l uita în singurătate. Nu-ți poți cumpăra confortul, liniștea , plătind cu singurătatea copilului tău. Mergeți împreună peste tot, fiți cei mai buni prieteni,  călătoriţi împreună. Iubiți-l și arătați-i că-l iubiți. Nu-l uitați în fața calculatorului sau al televizorului. Arată-i că nu este singur. Fă-ți timp pentru copil.

Învață-l tu părinte , mamă și tată, sau măcar unul dintre voi, cine este Dumnezeu. Nu lăsa pe seama școlii ceea ce doar tu îi poți arăta. Arată-i lumina divină . Apoi arată-i calea spre ea. Dar, ca să poți fi toate acestea, trebuie să te cunoști întâi pe tine. În acest fel , adolescentul şi mai apoi tânărul sau adultul întotdeauna se va întoarce acasă, la părinții cu care a avut cea mai frumoasă relaţie şi care întotdeauna îl primeşte.

                Întotdeauna, sau aproape întotdeauna, tinerii şi adulţii îl vor vedea pe Dumnezeu prin prisma părinților lui.

Tu, părinte, ți-ai pus vreodată întrebarea : Ce vede copilul sau adolescentul în tine? Ce relaţii ai cu el? L-ai întrebat ce simte ? I-ai așezat capul pe umărul tău ? I-ai spus că acel umăr îl va aștepta oricând va avea nevoie de el ? I-ai arătat cât de mult îl iubești ? Nu cu bani și cadouri… cu sentimente. I-ai spus vreodată că orice i s-ar întâmpla în viață, umărul tău îl va aștepta cu drag și cu iubire ? L-ai pregătit pentru lupta cu viața ?

Tu știi cât de greu este să te vindeci de singurătatea trăită în copilărie ? Știi cât de greu reușești pe parcursul vieții să-ți umpli golul ? Dacă nu știi, eu îți pot spune că este dureros. Treci prin copilărie, treci prin adolescență și constați la o anumită vârstă cât de singur ești. La început cauți în permanență să fugi de lume. Apoi, în semn de răzvrătire, încerci să socializezi cu cât mai multe persoane… și de cele mai multe ori nimerești în cercuri în care nu te regăsești. Te sperii și mai tare de lume. Te retragi și mai mult în tine. Încerci apoi să atragi atenția asupra ta. Cum ? Te îmbolnăvești la comandă. Îți îmbolnăvești trupul până ajungi la suflet. Dacă și pe acesta reușești să-l distrugi, te îmbolnăvești de o boală fără leac. De unde vin toate acestea?? Din copilărie , adolescență și tinerețe.

LUMINA VIE A IUBIRII FIE CU TINE !

AMINTIRI …..

Se cern din suflet amintiri trecute…

se cern cu anii copilărie ce mă–ntristă…..

mi-aduc aminte de anii iernii crude,

c-am fost copil cu mamă…fără mamă…tristă.

Ce dor de mamă mângâindu-mi chipul!

ce  dor de tată ce lacrimile-ntoarnă !

ce dor de anii verii alinându-mi trupul !

ce dor de viața mea găsită–n miez de toamnă.

Adolescență, unde ești, ai fost doar vis ?

pe unde-ai fost și unde te-am pierdut?

în pomi, în floare,unde te-ai ascuns?

în care cer cu soare albastru , abătut .?

Tu…tinerețe , pe unde ai umblat ?

prin ce coclauri te-ai pierdut, în ce unghere?

te-am căutat în cer fără de pată, cer curat

dar nu te-am regăsit cu nici o priveghere.

Mireasă neagră a durerii, în albul diafan,

mi-am pus inelul marilor neliniști,

am împletit din lacrimile-mi un caftan,

de sânge, de chin, în câmp uscat, cu miriști.

Of.., amăruie viață cum te-ai scris,

pe fila vieții mele dureroase…

am strâns volume-întregi de vechi abis,

pe aripa însângerate-i  ierni geroase.

Dar vine vremea verii mele-n alb încins,

când vreau să cresc un lotus în grădină,

știu azi că visul meu nu-i  vis închis,

știu azi, că mâine viața îmi va fi senină.

CE BINE MI-E !

Ce bine mi-e

când dorm

pe pătura de flori ,

când luna

mă sărută

cu raza-i la ureche ,

iar cerul

mă-nvelește

în plapuma-i de nori

și mă adoarme șoptindu-mi

cuvinte nepereche !

Ce bine mi-e

când steaua

îmi este felinar

și soarele-mi recită

balada miorița,

când muntele

îmi spune

că-mi dă stânca în dar,

să-mi fac din ea brățară ,

să îmi îmbrac ființa.

Ce bine mi-e

când pașii

mă poartă-n infinit

și îmi arată

că lumea nu se sfârșește-aici,

că voi ajunge acolo

de unde am venit,

dacă mă las furată de vis

și nu de frici.

fragment din cartea „Nu mai am timp” Silvia Urlih