Mi-e
înc-a primăvară
sădită
în grădină,
mi-e
floarea-nmugurită
în
primăvara
crudă,
mi-e
verdele a soare
iar
negrul
mi-e lumină,
îmi
e a vis de noapte,
ce
noaptea vrea s-ascundă.
De sub covor de rouă
răsar
ca firul ierbii,
mirajul de sub pleoapă
mi-arată
altă fată,
privesc de sub o frunză
cum
se-ncunună cerbii,
aud
cum cântă luna
cu rouă când se-mbată.
Mi-e înc-a primăvară
în toamna –ngălbenită,
mi-e înc-a zi de vară
sub
zilele-nsorite,
îmi e a amintire,
mi-e ziua
prea grăbită,
îmi e a înserare de nopți
prea istovite.
Silvia Urlih 12.06.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu