Nu te mai întreba… ascultă-ți sufletul! Silvia Urlih

”Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti…
Iartă-i, oricum.
Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…
Fii bun, oricum.
Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi…
Caută succesul, oricum.
Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela…
Fii cinstit şi sincer, oricum.
Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi…
Construieşte, oricum.
Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi…
Fii fericit, oricum.
Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine…
Fă bine, oricum.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată

de-ajuns…
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.
La urma urmei, ce este între tine şi Dumnezeu…
N-a fost niciodată între tine şi ei. ” (Maica Tereza)

Prin rugăciuni , rugăciuni simple, reînviem speranța și ne întărim în fața provocărilor vieții. Roagă-te  și vei vedea că rugăciunea ta se intensifică și se adeverește. Roagă-te cu vorbele tale , dar roagă-te, căci nici nu știi ce putere au propriile tale cuvinte asupra sufletului și inimii tale. Rugăciunea îți influențează gândul, gândul îți influențează fapta, iar fapta îți conduce viața.

În sufletul nostru sufocat de sărăcia cuvintelor de mulțumire, nu prea mai gândim limpede... dar în concedii, în weekenduri vedem şi simţim că ne înconjoară frumusețea pământului acesta pe care viețuim .

Mândriţi-vă ! Eu mă mândresc ! Suntem un popor ales. Aici e vatra vechii Europe de aici se trag toate naţiile. ”Grădina Maicii Domnului'' aşa i-a spus Papa... oare de ce? Aşa că atunci când spunem Romania ar trebui să ne bucurăm că am fost şi suntem aici . Suntem daci, suntem Eminescu, Ştefan, Vlad , Mihai, suntem români.

Ai trecut poate prin experienţe nedorite, dureroase, oribile chiar. Pe moment ţi s-a părut că e nedrept ce ţi se întâmpla… dar după un timp, poate zile, poate ani, după ce ai reflectat îndelung asupra celor întâmplate, ai început să realizezi că fără a trece acele obstacole n-ai fi putut să-ţi cunoşti adevăratul potenţial, forţa şi puterea inimii , a dorințelor tale…

Toate acele experienţe care te-au zguduit în străfundurile fiinţei tale au fost asemeni unui catalizator. Nu erai conştient de forţele latente care zăceau în tine… ar fi putut rămâne dormitând în tine, fără ca tu să bănuieşti existenţa lor, fără să le scoţi la iveală şi să te minunezi de puterea lor… Dar te-ai trezit. Viața ți-a zâmbit și tu te întrebi ”Ce se întâmplă acum cu mine ? Cine sunt eu cel adevărat… cel de ieri… cel de azi ?! ” Nu te mai întreba și ascultă-ți sufletul. El știe foarte bine cine ești și de ce ești,ce trebuie să faci și cum să faci. Supune-te lui, căci el este conectat la divinitate și te va conduce pe drumul spre lumina divină. Până azi ai fost un om… azi simți că ceva se zbate în mintea și sufletul tău. Nu te mai supune minții… ascultă-ți sufletul, căci doar el, sufletul , se poate conecta la univers, acolo unde locuiește El, Dumnezeu.

Ți-ai dorit și-ți dorești confort. Ce însemnă de fapt pentru tine ”confort”?  Vrei să trăiești precum o floare printre buruieni ? vrei să nu te atingă nici un spin ? vrei să fii udat la rădăcină ? Vrei să primești lumina soarelui și atât ? Știi foarte bine că prea mule buruieni te sufocă, prea multă apă te usucă, prea mult soare te desființează. Într-un cuvânt, prea mult bine asigurat de cei din jurul tău te dezintegrează ca om, îți pierzi personalitatea. Nu ai să fii niciodată TU. Cine să  facă toate acestea pentru tine ? Părinții ? Prietenii ? Nimeni nu poate trăi în locul tău și pentru tine. Nu spera să trăieşti toată viaţa în zona de confort, pentru că nu vei ajunge să-ţi cunoşti adevărata valoare. Vei continua să crezi că eşti răţuşca cea urâtă, fără să bănui măcar că eşti de fapt o lebădă în devenire. Bucură-te de orice provocare! E o oportunitate de a-ţi testa limitele. Nu-ți fie teamă să mergi spre unde nu ai mai fost vreodată și nici să faci ceea ce nu ai mai făcut vreodată. Fii curajos ! Doar așa vei cunoaște ce nu ai cunoscut și vei avea ce nu ai avut!

Mai ții minte copilăria? Mai ții minte cum percepeai atunci lumea ? Ți-aduci aminte ce înseamnă să fii copil ? Ai uitat ? Îți reamintesc eu. Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, înseamnă să crezi în îngerii și să-i lași să te ocrotească, înseamnă să spui o rugăciune cu pălmuțele unite și privirea îndreptată spre cer,  înseamnă să transformi bostanii în calești, josnicia în noblețe, urâțenia în frumos și nimicul în orice, căci un copil poartă o zână în sufletul lui. Anii trec, copilul crește și uităm să mai păstrăm și să iubim copilul din noi. Schilodind inocența copilului, uităm să fim noi înșine, uităm să ne respectăm și să respectăm.

Am avut tristețile și neîmplinirile mele în copilărie , în adolescență, în tinerețe , la maturitate. Am trecut peste fapte care m-au marcat, dar care m-au întărit . Am reușit cumva să mă detașez de ele , să le privesc ca pe o etapă , o treaptă , o experiență care m-a ajutat la un moment dat să mă descopăr, să mă afirm , să mă definesc. Nu le lăsa , oricât de neplăcute ar fi , să-ți umbrească viața mai departe. Nu le poți uita , știu asta , au fost prea dureroase , dar nu le mai lăsa să te acapareze.   Rupe-te de trecut , păstrează-l doar în măsura în care te ajută , ca pe o experiență plăcută sau nu. Păstrează-l  doar ca pe o experiență care te face mai bun , mai puternic , mai înțelegător, mai iubitor de oameni, de viață. Nu lăsa tristeţea și dezamăgirile să te copleșească. Aruncă-le departe de tine. Nu le mai lăsa să te amărască. Ești o ființă minunată. E păcat să lași trecutul să te afecteze în continuare. Trăiește , acum, trăiește în prezent. Trăiește clipa. Lasă trecutul. Nu-l uita, nici n-ai putea , este al tău , dar nu-l mai lăsa să te rănească. Împacă-te cu tine ! Iubește viața, iar ea te va iubi pe tine. Trăiește ! Trăiește frumos și în armonie cu tine, cu sufletul tău, cu universul din tine !

Ce înseamnă de fapt a trăi ?! Transformă în lumină și bunătate tot ceea ce ești și tot ceea ce întâlneşti ! Prezentul din viață este doar partitura dintre trecut și viitor . Învaţă melodia trecutului, pentru a trăi în prezent și pleacă spre viitor ferm și hotărât. Cântă-i vieții ! Murmură-i melodia iubirii ! IUBEȘTE și vei fi iubit !Iartă și vei fi iertat ! Dăruiește și vei primi.

Suntem captivi zonei necunoscute a sufletului , a subconștientului . La un moment dat, simțim că se întâmplă ceva … ceva se revoltă în interiorul tău. Te străduiești să scoți la suprafață , să identifici și să cureți acel ceva de acolo , din adâncurile ființei tale, unde sunt depozitate lucrurile urâte, refulările și frustrările, gândurile negative, ambițiile, traumele sufletești din perioada copilăriei și a adolescenței, fricile, etc.

Întrebările și căutările continuă, cu sau fără rezultatul așteptat : liniștirea sufletească. Soluția din punctul meu de vedere este simplă: încredințează-te lui Dumnezeu atât cât te cunoști și cât simți despre tine și vei reuși să scoți la suprafață partea frumoasă din adâncurile necunoscute și întunecate ale sufletului. Vei ajunge să te cunoști pe tine însuți cu adevărat și în întregime. Te vei putea accepta cu calitățile, dar mai ales cu defectele tale, pe care te vei strădui să le transformi tot în calități. În plus, te vei trezi că ai ajuns la liman sau pe "malul celalalt", adică, ai ajuns la Dumnezeu.

POT FI SOARE

Soarele

ce-a fost închis în vremea lui adâncă,

a scos o rază

să-și încălzească-aripa,

și-a rupt din piept

durerile din stâncă

și a plecat cu timpul

să-și întâlnească

clipa.

În golul ce-a rămas

după furtună

și-a pus un pumn de lut

să-i fie leac

pelinul l-a amestecat cu miez

de lună

și l-a băut

cu nuferii albaștri de pe lac.

Din marmuri reci

și nude

a construit castele,

pe carnea ruptă în bucăți

a ridicat ogoare,

m-a scos din stânca goală

și m-a urcat pe stele

mi-a mai șoptit că SUNT…

că-s EU …

și pot fi soare.

DE VORBĂ CU TIMPUL

Știi ce mi-a spus aseară

timpul ?

Mi-a spus

că primăvara asta

e a mea,

că a venit să-mi umple

anotimpul

cu mine…

și cu soarele

din stea.

Știi…

aseară mi-a bătut la ușă

și m-a rugat s-arunc tristețea

în neant,

s-arunc cu aur

peste-a mea cenușă,

o nouă casă

să-mi clădesc

în diamant.

Și ușa

și ferestrele i le-am deschis,

în suflet

l-am poftit

la masă,

i-am pus pâine

și sare

și-o floare de cais

să înfloresc cu mine

în viața mea

din casă.

 fragment din cartea „Nu mai am timp” Silvia Urlih