Sunt în
derivă,
sunt vânt
fără
catarg,
flori ofilite
mă
poartă peste câmpuri,
valuri
de frunze,
în
vuiete de fulgere se sparg,
mă dor
cuvintele,
mă dor
a tale foste
gânduri.
Sunt
surdă,
mută, sunt
oarbă,
nu-ți
văd chipul,
nu mai
aud,
dar
parc-aud a tale vorbe de iertare
tu
mi-ai ucis și sufletul,
tu mi-ai
ucis și trupul….
nu te
mai vreau,
nu-mi
mai cerși iar
îndurare.
Tu
m-ai
făcut să-mi fiu un trup
cu suflet
frânt,
mi-ai
fost poate bărbat
în timpuri
neumblate
poate mi-ai
fost cuvânt…
cuvântul
vechi și sfânt
dar ai uitat
de ce-ai venit…
ne vom găsi
în altă
eternitate.
Silvia Urlih - 15.02.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu