Îți scriu pentru că am obosit. Am obosit să mă mai lupt cu
mine. Am obosit să-mi tot spun ”Ești puternică, hai scoală-te iar din
îngenunchiere” . Poate că nu sunt chiar atât de puternică precum vreau să par,
precum vrei Tu să-mi spui că sunt.
Am obosit pentru că văd că mă supui la prea multe cazne. Tu
știi că eu pot duce mult, dar… dar chiar atât de mult ?
Vezi tu Doamne… Eram o fetiță ce nu știa absolut nimic despre
Tine. Nu te cunoșteam și Te-am renegat . Când te-am cunoscut prima dată nu mai
eram un copil. Te-am cunoscut când eram deja matură. Apoi, ai început să pui
cărămidă peste cărămidă pe talerul vieții mele. Într-un tas al talerului viața,
în celălalt, moartea. Mi-ai echilibrat mereu
talerul. Știai că pot, pe umerii mei firavi , să
duc tone de lacrimi, să strâng din
dinți, să nu mă plâng și să merg mai departe. Râdeam sub greutatea cărămizilor.
Râdeam deși lacrimile îmi șiroiau pe obraji, la început tineri, apoi din ce în
ce mai brăzdați de suferință.
Mereu îmi spuneai că pot. Da, am putut și poate că încă mai
pot, doar că …iar am obosit. Să te întreb DE CE ? Nu, nu te mai întreb, pentru
că știu deja răspunsul. ”Îți dau atât cât poți duce.”E laitmotivul vieții mele.
M-am supus cu fruntea plecată la tot ceea ce mi-ai oferit. Nu
am crâcnit, nu am comentat. E-adevărat că mi-am pus la început întrebarea DE
CE, dar apoi am înțeles. Am înțeles că trebuie să mă supun voinței Tale. Și
astăzi mă supun, dar sunt obosită. Vreau ”acasă”. Ia-mă te rog frumos la Tine
”acasă”. Simt că nu mai pot. Simt că viața mea nu-și mai are rostul. Vreau
”acasă”… te rog frumos….vreau acasă.
Mă pedepsești că am vrut să-mi dau viața iadului ? Iartă-mă !
Eram disperată, nu mai puteam nici atunci cum nu mai pot nici acum.
Singurătatea mi-a întunecat gândirea. Simt cum din suflet mi se scurge lumina
lumânării. Suflă te rog în lumânare și stinge-o. Am obosit. Dacă mă iubești,
ia-mă la Tine. Vreau
acum să mă culc și să mă trezesc dincolo…acolo unde mi-ai arătat că este căsuța mea, acolo unde mi-ai
arătat e locul meu veșnic.
Arată-mi te rog drumul spre Tine. Ia-mă „acasă” la mine,
acolo unde mi-ai spus la născare că
trebuie să cobor pe pământ.
Mi-ai dat chip de fată, mi-ai dat suflet, dar uite că acum
iar nu mai pot și vreau înapoi acasă. Mi-ai spus să pot, mi-ai arătat mereu că
pot, eu am plâns zâmbind, am putut, am căzut, m-am ridicat, acum iar am căzut
și simt că nu mă mai pot ridica.
Dă-mi mâna și ajută-mă să mă ridic din nou. Pune-mi aripile Tale
și lasă-mă să zbor spre Tine. Iartă-mă că nu mai pot. VREAU ÎNAPOI ACASĂ LA
TINE, la mine.”
-Fata mea, nu Eu ți-am pus pietrele pe umeri, nu Eu ți-am dat
suferința, nu eu te-am pus la cazne, nu Eu te-am determinat să plângi, nu eu te-am
îndemnat să-ți dai viața iadului. Tu ai ales. Tu ți-ai scris destinul prin
alegerile tale care, din nefericire, erau greșite.
Eu, doar ți-am fost alături și nu te-am lăsat să stai prea
mult timp cu fruntea și genunchii lipiți de pământ. Eu doar ți-am spus că POȚI.
Eu ți-am dat viață pentru a te bucura de ea, nu pentru a suferi.
Te-am trimis pe pământ ca și înger. Eu te-am învățat să zbori, eu ți-am dat aripile.
Dacă tu ți-ai tăiat aripile, a fost doar alegerea ta. Nu-ți plânge de milă și nu
te mai văicări. Ai realizat tot ce ți-ai dorit, pentru că Eu te-am vegheat zi și
noapte.
Tu ți-ai adus
suferința. Nu te primesc încă „acasă”.
Mai ai multe de spus. Mai ai multe lecții de învățat până să ajungi să cunoști
fericirea.
Nu mă învinovăți pe mine pentru viața pe care tu ți-ai
croit-o. Eu te iubesc și-ți voi fi mereu aproape. Cheamă-mă și voi veni ori de
câte ori ai nevoie de Mine.
Eu sunt IUBIRE, nu suferință. Eu sunt LUMINĂ, nu întuneric.
În întuneric te-ai pierdut tu și nu ai văzut lumina pe care Eu ți-o dădeam.
Iartă-te pentru ceea ce ai gândit. Iubește-te așa cum ești ,
pentru că tu ești copila mea bună.
Sufletul Eu ți l-am dat. Trupul, tu ți l-ai ales, iar
caracterul ți l-ai format în timp. Nu te mai judeca și fă doar ceea ce-ți
șoptește sufletul ( pentru că doar el e de la Mine).
Eu mereu ți-am arătat calea cea dreaptă, dar tu ai ales să te
pierzi prin labirinturi. De orbire, nu ai mai văzut LUMINA MEA.
Poate că fuga după înavuțire te-a orbit, poate că orgoliul te-a
orbit, poate ura, răutatea și invidia față de aproapele tău te-au orbit, poate că
alegerile tale greșite te-au orbit și nu m-ai mai văzut.
Să nu uiți niciodată, că eu nu-mi pedepsesc copiii, pentru că
eu sunt un Tată blând și iubitor.
TE IERT PENTRU RUGĂMINTEA CE MI-AI TRIMIS-O, aceea de a reveni
„acasă” la Mine, înainte de vreme. Te iubesc, copilul meu cu suflet frumos!
LUMINA VIE A IUBIRII MELE FIE CU TINE !
-Mulțumesc Doamne al meu pentru această convorbire. Mulțumesc
pentru sfaturi. Mulțumesc pentru ceea ce mi-ai dat, pentru ceea ce-mi dai și pentru
ceea ce-mi vei da. Tu știi cel mai bine ce e bine pentru mine. Iartă-mă că iar nu
te-am simțit.
AMIN !
fragment din cartea „CINE SUNT EU” - Silvia Urlih
Silvia Urlih- 03.02.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu