Am fost
un suflet gol,
trist,
însângerat,
uitat
și
părăsit
pe-o
lespede pustie,
rănit
de dor,
resuscitat
și
iarăși aruncat
sub
frunze ruginite …
așa a
fost să fie.
Am fost
un suflet mut,
tăcut
și fără
glas,
stropi
albi de neputință
mi-au adăpat
privirea,
pe-aleile
uitate
n-am
mai pășit…
un pas…
am
căutat
și
mi-am aflat
nevrednicia.
Am
fost…
dar nu
mai sunt
un suflet fără viață,
căci
soarta mea,
mi-a
arătat cărarea,
am fost
un ac care cosea
fără de
ață,
dar
borangicul
ce-am țesut
mi-a
arătat
aflarea.
Silvia Urlih - 14.02.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu