Mamă,
când ajungi la ceruri,
să pui vorbă pentru mine,
să le spui că îți sunt fiică
și că sufletul mă doare,
să le spui că îmi voi fi
sufletul, ce-i aparține,
să le spui că-n viața asta
mi-ai fost apa
din izvoare.
Să le spui măicuța mea,
că mi-ai fost pădurea-n care
mi-am sădit și eu lăstarul
care azi
e bradul mândru,
să le spui că m-am unit
cu-nsorita depărtare,
că am înflorit în toamnă
și că-mi sunt acum
leandru.
Mamă,
când ajungi la îngeri,
să le spui că încă-mi sunt,
îmi sunt floarea ta din glastră
care-a înflorit
la geam,
îmi sunt pomul ce-ai sădit,
rădăcină-s în pământ,
încă-mi sunt lumină vie,
încă-mi sunt floare pe ram.
Mamă,
când ajungi la Domnul,
să îi spui că m-ai iubit,
să îi spui cu glas cântat
că ți-am fost toiag în viață,
să îi spui să nu mă uite,
să îi spui că n-am albit,
n-am albit de bătrânețe
și c-ascult
a Lui povață.
Silvia Urlih - 10.02.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu