CUVINTELE ÎMI SUNT TĂCUTE - Silvia Urlih

Sunt rămureaua dintr-un ram,

sunt pomul vremii

ce-a murit,

sunt mugur

sau sunt frunză verde ,

am adormit în crâng bătrân,

atâtea timpuri urgisite am scris pe scoarță

și-am trăit

și vremi frumoase fără nouri

și doruri

ce le-am strâns

la sân.

Cu ceață densă m-am pictat,

cu rouă

mi-am rescris ursitul,

secundele mi le-am sorbit

ca frunzele

ce-au vrut să zboare,

visul din mine n-a murit,

a stat,

mi-a oblojit cernitul,

balsam pe răni mi-a pus mereu,

știa că va-nvia …

dar doare.

Sunt rămureaua dintr-un ram,

mă-mbrac

în vorbe nerostite,

cuvintele îmi sunt tăcute

în rugi

ce-s mute la altar,

aș vrea să înverzesc în mugur

iar mugurul

să-mi stea pe frunte,

aș vrea iubirea să mă-mbete,

să-mi fie-n amurgit

un dar.

Silvia Urlih 01.02.2018