DOUĂ LINII PARALELE - Silvia Urlih

Urci pe scara fără trepte,

doare palma gândului,
sângele

fierbe în vene

când

își vede nevăzutul,
două linii paralele,

întuneric și lumină,
se desprind din vechi tunel

şi ajungi

o-mbrățișare.

Ești adânc şi suprafaţă,

umbra-ți cade-n hăul negru,
trupul

merge pe pământ,

sufletul

îți e alături
două linii paralele,

trup de lut şi umbra lumii,
poartă sufletu-n oglindă,

trenă lungă

de nisip.

Ești un om cu junglă-n tine,

e şi verde

şi-arămiu,
e şi floarea

ce-a căzut pe bucata ei de dor…
sub o frunză adormită,

stă sfios cu-aripa strânsă,
pui de om

ce-și ține-nchis,

sufletul,

ca-n mănăstire.

Silvia Urlih 11.02.2018