Am fost
străin
pe drum
cu pietre,
mă reîntorc
la ţărmul verii,
cu tălpi
murdare de nisipuri
sparg
valurile
argintii,
privesc
tăcută înainte,
m-așteaptă
luna-n pragul serii,
mă urcă
iar la pieptul mării,
sub
tălpi
să-mi
pună alifii.
Mă simt de valuri învelită,
Mă simt de valuri învelită,
biet pelerin
în scoica sorții,
simt valul cum mă strange-n mare
simt valul cum mă strange-n mare
și
mă
lipesc precum o perlă,
de pieptul cald al vieţii mele,
de pieptul cald al vieţii mele,
ce mă
așteaptă-n
sanctuar…
îmi oblojește-nstrăinarea
care-a
umblat
pe drum
cu pietre.
Azi,
Azi,
viața
m-a îmbrățișat,
un tron
regesc mi-a oferit,
coroana
ei împărătescă
o simt
ca
penele de îngeri,
eu îi
zâmbesc,
ea îmi zâmbește,
mi-alintă
păru-ncărunțit,
mă-ncoronează
în rergină,
regina
fără de înfrângeri.
Silvia Urlih 04.02.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu