Luăm
decizii. Da, luăm decizii și nu știm dacă sunt alegerile noastre, dacă ne
aparțin în totalitate nouă. Poate că sunt mai degrabă produsul unor reacţii inconştiente. Poate
că suntem influențați de gândurile, vorbele și faptele celor din jurul nostru.
Luăm
decizii când suntem supărați sau când suntem fericiți. Luăm decizii când suntem
vulnerabili. Luăm decizia de a ne îndrăgosti imediat după divorț. Luăm decizia
să ne angajăm oriunde,în urma unei concedieri de la serviciu. Luăm decizia de a
ne căsători , dar nu vedem defectele de comportament ale partenerului, pentru
că suntem prea îndrăgostiți. Poate că luăm decizii fără a ne auzi glasul
sufletului, care, ne previne, dar nu-l auzim.
De multe ori, deciziile noastre sunt greșite.
Oare de ce ?! Întâlnim oameni care la prima vedere ni se par de același calibru
ca și noi. Vorbe frumoase, promisiuni, gesturi alese. După o vreme, zile, luni
sau ani, constatăm că ne-am înșelat în alegere. Constatăm că omul de lângă noi
s-a schimbat, a devenit „negru la suflet” , indiferent sau violent verbal și
fizic. De ce ?! De ce omul de lângă noi, omul pe care l-am ales să ne fie
suflet alături se schimbă ?!
O să încerc să-mi dau niște răspunsuri, chiar
dacă nu sunt pe placul tuturor, sau poate că nu sunt pe deplin pertinente..
Omul se schimbă, chiar dacă sufletul lui la
naștere este LUMINĂ. Îl schimbă viața trăită, experiențele nefericite,
dezamăgirile, conjunctura, educația din familie, fricile, frustrările,
societatea în care trăim. Toate acestea sting lumina din suflet și, încet-încet,
îl întunecă.
Și, uite așa, alegem să ne închidem în
închisoarea gândurilor și simțirilor noastre, alegem să privim lumea printre
gratiile închisorii noastre, alese conștient, sau inconștient. Alegem să nu mai
avem încredere în noi și în cei din jur, alegem să ne izolăm de lume.
De ce alegem asta ?! Poate pentru a ne feri
de lume și de răutățile ei, poate pentru a ne feri de fricile și neîmplinirile
noastre.
Ce putem face ca să ieșim din închisoare?
Ar trebui să avem curajul de a avea încredere
în noi și în oameni. Nu știm unde se află un om sau un suflet asemenea nouă. Ar
trebui să ne reamintim că ne-am născut liberi, fără nici o credință
autodistructivă sau negativă. Ar trebui să alegem conștient să ieșim din noi,
din închisoarea gândurilor noastre distructive. Ar trebui să conștientizăm că
visurile, fără a le pune în practică, rămân simple visuri , iar dorințele rămân
simple dorințe dacă nu facem nimic să le realizăm. Ar
trebui să ne eliberăm de prejudecăți și de teama legată de ceea ce vor gândi
alții despre noi. Nu ar trebui să ne afecteze ce spun alții sau, ce fac alții.
Nu ar trebui să ne intereseze de ce noi acționăm diferit decât ceilalți, sau de
ce noi gândim altfel decât ceilalți. Ar trebui să trăim liber, ar trebui să
luptăm pentru libertatea de a fi noi înșine. Ar trebui să înțelegem că „cine nu
riscă, nu câștigă”
Într-o lume nebună, noi suntem nebuni ?! Toți
avem „nebuniile” noastre. Doar cei bolnav psihic nu-și recunosc nebunia. Fără a
risca, fără un strop de „nebunie”, nu avem cum să reușim în viață, pe nici un
plan….nici cel sentimental, nici cel financiar, nici cel social. Frica ne
sălbăticește, ne determină să fim negativiști și pesimiști.
Vezi partea plină a paharului ! Orice
experiență negativă e un pas înainte (dacă conștientizezi asta) .
LUMINA VIE A IUBIRII DIVINE FIE CU TINE !
NU FI TRISTĂ !
De ce ești tristă ?
de ce speli cu lacrimi focul?
lasă….uitarea vine
apoi pleacă,
rămâi iar…curată.
De ce ești tristă?
nu lăsa amintirea să te
îmbete
cu durere,cu lacrimi,
lasă întristarea…
luna, galbenă te-așteaptă.
De ce ești tristă?
nu lăsa albastrul ochilor tăi
plânși , să se piardă-n tine
lasă dorul….
fericirea există.
De ce ești tristă ?
adierea iubirii vine, se va
împleti în părul
tău galben de soare
lasă supărarea…
nu mai fi tristă.
CAPTIV ÎN TRUP
În dialoguri mute sunt
sufletele noastre,
se-ntreabă ne-ncetat
unde-au greșit;
de ce nu mai plutim
ca ieri
spre astre ?
de ce rămâne
destinul ne-mplinit?
Sunt întrebări ce ți le pun
în gând…
nu îmi răspunde,
oricum nu te mai cred,…
tu m-ai ucis
când m-ai lăsat plângând,
iar ura ta,
m-a transformat din șevalet
în pled.
Am fost îndrăgostită de sufletu-ți
uzat…
de suflet,
nu de trupu-ți ofilit …
cu vorbe otrăvite în hău
m-ai aruncat …
eu am ieșit,
tu ai rămas în trupul tău
zidit.
Azi, sufletele noastre
sunt îndoliate.
eu voi pleca,
din lanțul tău
o să mă rup…
când trunchiurile noastre
pe veci vor fi uitate,
sufletu-ți va rămâne,
un muritor,
captiv în trup.
ÎN LUMEA MEA
Îmi stau cuvintele ascunse
în privire,
tăcerea le-a furat….
nu vor să iasă,
se tânguie-n altarul iernii-n revenire…
colindă iar ,
spre sufletul îndurerat de-acasă.
Sunt iar cu mine,
închisă cu lacăt de mătasă,
privesc prin mic grăunte
de văpaie,
iar desenez cu sânge
pe rochie de mireasă,
valsez
pe riduri de durere ce mă taie.
M-am rătăcit
în disperarea care doare,
încerc perdeaua groasă
să o scutur,
e iarăși negru….
iar nu mai văd a strălucii soare…
dați-mi ceva, o vorbă…
durerea negăsirii s-o-nlătur.
Sunt trează,
durerea căutării vreau s-o vând,
perechea mea de aripă
mi-a mai strivit un vis,
vreau ca să pot vedea ,…
vreau iar să cânt,
să fug de cel strigoi ce flacăra
mi-a stins.
Al meu e visul ,
a mea e lumea-ntreagă,
lumina vieții este tot a mea
visez să pot zbura
cât mai departe,
și sper uitarea
să o prefac în stea,
Să mă întreb
de ce se-ntâmplă toate-acestea?
să mă întreb
cât voi putea să mă mai peticesc ?
nu are rost s-aștept răspuns,
căci sunt din oastea
celor ce din Hristos se trag,….
al celor ce-L iubesc.
DE CE SĂ ÎȚI ADUCI PĂCATUL
De ce să te răzbuni
pe zei, pe flori, pe spice
și pe cer,
de ce să te răzbuni
pe lume, pe nori, pe bunii
tăi străbuni,
de ce să te răzbuni
pe soare, de ce să îți fii
temnicer,
de ce să te răzbuni
pe lună, de ce pe râu
să te răzbuni?
De ce
să rupi o floare care
își mai dorește să trăiască,
de ce
să pui stavilă apei,
când se îndreaptă către mare,
de ce
să frângi pădurea-n două,
când vrea noi lujeri ca să
crească,
de ce
să îți provoci dureri
când doar iubirea
ți-e cărare ?
De ce
să îți aduc păcatul
cu ură și cu răzbunări,
de ce
să-ți umpli sufletul
cu foc , cenușă, mâl și jar,
de ce
să-ți tai viața-n bucăți
și să te pierzi în supărări,
de ce
nu te împaci cu tine ?
Nu-ți face viața
un calvar !
fragment din cartea „Cine
sunt eu” - Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu