Ce este prietenia ?!- de Silvia Urlih

Prietenia…. este prietenia un sentiment complex!?

S-au dat definiții despre prietenie. S-au spus mii de cuvinte, s-au scris mii de pagini despre un sentiment ”banal”, cum ar fi prietenia. Ce este de fapt prietenia ? Cum o înțeleg eu? De ce am spus ”banal”? Poate că unii mă vor judeca pentru că am minimalizat, am înjosit acest minunat sentiment PRIETENIA.

Prietenia , dragul meu prieten, este atât de greu de descris în cuvinte, încât te simţi dezarmat în fața miilor de gânduri pe care le nutreşti față de acest concept. Cu toate acestea, atunci când te gândeşti la un prieten este imposibil să nu conştientizezi trăinicia acestei noţiuni....
                Un prieten adevărat este cel care reuşeşte să te facă să zâmbeşti când totul pare fără de speranţă ... cel care îţi aduce curcubeul după o ploaie rece ... cel care îţi este aproape atunci când nimeni nu e... Prietenia adevărată este ceva care se naşte din lacrimi de fericire, nu de durere .
                Un prieten adevărat e greu de găsit, dar şi mai greu este  de părăsit şi, spun eu mai departe, imposibil de uitat.
Prietenia este ca relaţia dintre mână şi ochi. Când mâna se răneşte, ochii plâng. Şi când ochii plâng, mana le şterge lacrimile.

                Prietenia poate fi înţeleasă ca o profundă apropiere sufletească. Oricine doreşte să aibă un prieten bun, căruia să i se poată destăinui. Dar câţi dintre noi îl poate asculta cu tot sufletul şi poate chiar ajuta pe acel "timid"? Timiditatea este o infirmitate? Uneori da, pentru că-ți zidește garduri de beton peste care nu poți sări. Nu ai curajul să cauți o scară, un scaun, o buturugă , de care să te folosești și să escaladezi zidul. Preferi să rămâi zidit între propriile gânduri și temeri, preferi să rămâi încuiat în durerile tale, decât să te atașezi de un suflet de om care-ți poate fi cel mai bun prieten .

Este de ajuns o privire pentru ca sincerul sentiment de simpatie să încolţească. De ce nu ştim cu toţii să apreciem prietenia adevărată cu ochii sufletului şi nu doar a fizicului? "Un om frumos este o bijuterie care în timp se uzează, iar un om bun este şi rămâne veşnic o comoară."

                Uneori ne este teamă să ne punem sentimentele pe tava unui om, care apoi se dovedește a fi oglinda noastră. Ne este teamă. De cine ne ascundem ? De noi înşine. Oare înţelegem toţi sensul cuvântului prietenie? A fi prieten nu înseamnă numai distracţie şi bani. Nu înseamnă ca ajutorul să vină doar din partea unuia. Asta în niciun caz nu este o prietenie. Asta aș numi-o eu INTERES.

Este greu în viaţă să fii singur, să nu ai un prieten căruia să-i vorbeşti, să nu ai cu cine să-ţi împarţi bucuriile, să nu ai un umăr pe care să plângi, la nevoie. Este un dezastru să n-ai cu cine să râzi, să gândeşti, să meditezi.

Se spune că generaţia noastră este o generaţie fără limite, asta înseamnă că nu îi lipseşte nimic şi totuşi îi lipseşte ceva, esenţialul: prietenia. Ar trebui să ne dezvăluim gândurile acum când încă mai putem, să ne dorim să fim cu cineva cu care să ne înţelegem reciproc.

Zâmbetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie. Noi toţi dorim şi vrem să avem prieteni, dar nu toţi prietenii sunt buni... Acel prieten bun, care nu te lasă la greu, căci despre acest prieten vreau să vorbesc, cred că are multe calităţi ce trebuie amintite. Acest prieten bun este atent, ştie să observe când ţi-e greu, este acolo unde şi când ai nevoie. Este iubitor, ştie să mângâie, ştie să se comporte frumos, are capacitatea să iubească necondiţionat. Acest prieten nu va avea despre sine o părere mai bună, ci este egalul tău, acest bun prieten va avea întotdeauna uşa deschisă şi va fi gata să te primească cu dragoste. Toate acestea însă nu sunt valabile dacă tu, omul care azi plângi, care azi ești îngenuncheat, care ai nevoie de umărul, de ușa acelui om, nu-i ești alături când și el trece prin perioade mai grele, mai dificile.

                Te poți cunoaște cu o persoană ani de zile, să treci pe lângă el fără să realizezi că-ți poate fi cel mai bun prieten. La un moment dat, viața te apropie de el… intervine un ”clic”. Te întâlnești cu el la o petrecere, povestești și constați că ai multe sentimente, simțăminte, trăiri, în comun. Se leagă astfel o prietenie durabilă, de nedespărțit.

Sau, întâlnești întâmplător un om, spui câteva cuvinte, îi privești ochii și se leagă o prietenie trainică.

                Prietenia…este prietenia un sentiment complex!? NU !  Pe un prieten îl accepţi cu defectele şi calităţile pe care le are . Un prieten adevărat , nu se arată doar la bine , ci te susţine , mai ales , când ești la răscruce de drumuri, când nu ai unde merge, sau nu știi încotro să te îndrepți. El poate privi lucrurile ”la rece” și-ți poate deschide ochii. Va ştii ce trebuie să spună pentru a te face să te simţi mai bine , te va susţine din umbră când e nevoie . Sentimentele se oferă reciproc.
                Prietenul e cel căruia îi place să te vadă , care este dispus să-ţi ierte slăbiciunile şi să le ascundă de ochii altora, te tratează cu menajamente când eşti absent, şi cu francheţe când eşti prezent .

Prietenia sinceră presupune ca cineva să ia parte la soarta celuilalt cu căldură , în mod curat şi obiectiv fără nici un interes , şi aceasta presupune o identificare desăvârşită între cei doi prieteni .

Prietenia presupune cel puţin două suflete . O prietenie adevărată trece de interesul material . Prietenul este acela care gândeşte pentru tine ca pentru el însuşi şi care este capabil să te ajute să înţelegi că uneori greşeşti pentru ca, prietenul care eşti tu să se schimbe . O prietenie este ca un carusel în care cei doi se ţin de mână , împreună coboară , împreună urcă . 

Prietenia adevărată nu o cumperi. O câştigi. Nu la loterie, ci o câştigi prin eforturi zilnice, continue şi prin demonstrarea calităţilor şi a abilităţii de a fi lângă prietenul care are nevoie de tine. Uneori trebuie să te uiți pe tine însuţi în favoarea prietenului. Prietenia aș numi-o cu un singur cuvânt : CEVA ce transcende cuvintele. Spun că acel ceva le implică pe toate celelalte: ca un frate, ca un părinte, ca tu - ţie, ca toate-n tot. E tare rară prietenia , e o floare de colț. E floarea care crește pe stânci. O poți culege doar dacă reușești să urci acolo, pe vârf de munte, să o miroși, să o admiri dar să nu o rupi. Îți plantezi rădăcina lângă ea și creșteți împreună, feriți de intemperiile mamei natură. 

Mă doare fizic, nu numai sufletește,  când oamenii judecă prietenia dintre un bărbat și o femeie. În conceptul lumii așa ceva nu este posibil. Foarte puțini sunt cei ce pot înțelege că se poate. Eu vă pot garanta că se poate. Ba mai mult, vă sfătuiesc să nu ascultați bârfele celor din jur. Nimeni nu are dreptul să judece. Doar Dumnezeu. Păstrează-ți prietenul aproape și nu pune la suflet vorbele goale și fără conținut. Lumea așa este făcută. Să bârfească. 

 De-a lungul vieții mele, mulți mi-au spus că-mi sunt prieteni, dar putini au dovedit-o. Le-am fost prieten, dar doar eu . Eu am oferit, celălalt a profitat.   

                Se spune, iar eu am constatat deja asta, că Dumnezeu lucrează prin oameni. El, divinul, mi-a scos în cale anul trecut o femeie deosebită , o femeie care-mi este astăzi soră. Lunile trecute, mi-a mai dăruit o familie de tineri. Sunt minunați. Au apărut în viața mea absolut întâmplător. Dar oare se poate numi întâmplare ? Fiecare dintre ei au apărut lângă mine , în viața mea, într-un moment în care mă simțeam foarte singură, în care aveam mare nevoie de un umăr pe care să-mi las lacrimile să curgă. Cu sinceritatea sufletelor lor m-au cucerit. Ne-am privit preț de câteva clipe și am simțit reciproc o atracție divină. I-am simțit ca pe frații mei. Cine știe… poate că într-o altă viață chiar am fost frați… sau rude foarte apropiate. Mi-au adus lumină în viață. Familia are o fetiță, Ilinca . Îmi umple sufletul de gol. Îmi umple multele goluri aduse de undeva , o dată cu urma pașilor mei rătăciți, abătuți. Fiecare dintre ei și-au deschis poarta sufletului și m-au poftit în casa lor.

Tinerii , ieri au plecat în concediu…. Doar pentru câteva zile. Deja mi-e dor de ei. Mi-e dor de privirile calde, sincere, mi-e dor de râsul fetiței, de întrebările ei. 

Astăzi , ei îmi sunt alături. Mâine, roata se învârte și le voi fi eu alături. De ce ? Pentru că viața are urcușuri și coborâșuri. Ca în carusel. Dacă mergem mână-n mână, putem urca și coborî mai ușor.

Tu, prietene, câți prieteni ai ? Este o întrebare pentru fiecare din noi în parte! Vezi tu, noi ne întrebăm câţi prieteni avem, dar întrebarea cea mai cu rost e alta: la câţi oameni le suntem prieteni?

PRIETEN BINECUVÂNTAT

Dă-mi mâna, drag prieten

și s-o pornim agale ,

cu pas săltat și sprinten

pe-al vieții dulce cale.
Uniți să fim  în toate

și umăr lângă umăr,

din drum nu ne-om abate

uitând de-al grijei număr.

Ai umărul meu tandru

drept pavăză și scut,

privește-n față mândru

la greu , eu te ajut.

Senin privim cum oful,

dispare - acum în ceață,

la braț pornim cu gândul,

că ne vom fi o viață.

 fragment din cartea „Nu mai am timp” Silvia Urlih