Giulgiul iubirii- Silvia Urlih

Doar când iubeşti trăieşti, în rest… doar ești. Ești o ființă vie și atât. Nu știi să-i iubești pe cei de lângă tine, dacă nu te iubești pe tine. Nu știi să dăruiești, dacă nu-ți dăruiești. Nu știi să apreciezi, dacă nu te apreciezi. Nu poți dărui din ce nu ai. 

            În viaţă sunt foarte multe furtuni. Unele vin şi ne pătrund, aducând cu ele soare, bucurie și fericire. Altele ne sfâşie şi ne dezgolesc de suflet, de puterea de a merge mai departe, de încrederea în noi și în semenii noștri, de speranţe. Rămâne în urmă cenușa tristeții şi râuri de lacrimi. Întotdeauna însă, oricât de puternică ar fi această furtună, după ce trece, lasă ceva frumos în urmă... curcubeul, apoi, iar, soare. De noi depinde cât de repede putem să le vedem. Când dai voie sufletului să uite măcar o parte din fereastra lui deschisă, lumina şi căldura va şti să-i pătrundă în interior. Cineva va vedea înăuntru şi... se va minuna de ceea ce vede. Sunt sigură de ceea ce spun, pentru că am trăit asta.

În micul tău univers creat de suflet, sădește și ajută să crească muguri ai magnoliilor, lasă să se nască primii fluturi străvezii ai iubirii, simte-le zbaterea aripilor, lasă să trăiască veşnicii unicorni, pentru că prinţul născut pentru tine, va ştii să te găsească după mireasma unică și îmbătătoare a sufletului tău.

Nu poţi strânge în braţe o lume întreagă, dar îl poți strânge la piept pe cel ce-l iubești. Strângându-l pe el, pe omul iubit, aduni lângă inima ta, întreaga lume .

Iubirea adevărată este aceea care te lasă să trăieşti, să exprimi liber ceea ce eşti, să poți fi tu însăți, fără a-ți căuta cuvintele și gesturile pentru a-i fi pe plac . Ea te face să te simţi liber şi mai puternic, tocmai pentru că iubeşti. Dacă ești obligat să renunţi, fie şi numai la o parte din ceea ce ești, atunci ești obligat să trăiești într-o iluzie care, mai devreme sau mai târziu, se va destrăma dureros. Ești obligat să te retragi în tine. Îl iubim pe celălalt pentru ceea ce este, nu pentru cum ne-am dori să fie acesta. Iubirea se construieşte şi se păstrează prin gândirile diferite pe care le avem. Fiecare fiinţă este o entitate unică. Ceea ce avem diferit,  trebuie să ne apropie şi mai mult, pentru că, astfel, învăţând unul despre altul, unul de la altul,  ne cunoaştem  şi ne definim pe noi.

A iubi, înseamnă a ști fără să știi, a descoperi fără să cauți, înseamnă a fi în ritmul unei continue mişcări spre un orizont nevăzut, dar  simțit.

Atunci când identifici iubirea dinăuntrul tău, aceasta se va manifesta şi în relaţiile de iubire din exteriorul tău. Până ce nu devii propria ta sursă de iubire, nu vei atrage iubire în viaţa ta.

Iubește, apoi privește-te în oglindă. Reflexia luminii iubirii tale te va orbi. Astfel, nu vei mai vedea în jur doar fețe posomorâte. Și ei se vor încărca din lumina pe care tu o dăruiești. Ne suntem oglinzi. Eu mă reflect în cel de lângă mine, el se reflectă în ceea ce sunt eu.

Iubirea care provine din minte, este neiubire. Iubirea care provine din suflet, este iubirea cea adevărată. Iubirea nu poate exista ca un monolog ; ea este și trebuie să fie un dialog, un dialog armonios. Vioara e un nimic , fără arcuș. Doar împreună sunt un instrument.

A iubi este lucrul cel mai frumos din viaţa unui om, iar când eşti şi iubit este mirific. Cu toată suferinţa care poate apărea pe parcursul iubirii, merită să iubești și să te lași iubită. Este ceva constructiv, este ceva care te determină să te cunoşti cu adevărat, să îţi conștientizezi  adevărata valoare , dar mai ales te face să îţi cunoşti latura interioară, adică ceea ce mulţi pierd din vedere. Te ajută să scoţi din tine tot ce ai  mai bun. Consider că este un noroc să îţi fie dăruită iubirea. Nu mulţi oameni au parte de acest noroc, iar atunci când îl primeşti este mare păcat să îl iroseşti şi să nu faci tot ce îţi stă în putinţă să păstrezi acest sentiment, acest dar de la Dumnezeu. Asta înseamnă să oferi fără vreo aşteptare, pur  şi simplu să fii fericit doar văzându-l pe cel de lângă tine cât de fericit primeşte ce îi oferi tu.

Se spune că există diferenţă între dragoste şi iubire. Da, pot spune că dragostea este diferită de iubire. Te îndrăgostești, simţi fluturi în stomac la vederea  persoanei dragi, îţi place să fii în preajma sa, etc.. Te îndrăgosteşti în general de o imagine, însă de iubit nu iubeşti o imagine, iubeşti întregul, iubeşti interiorul, iubeşti calităţile şi defectele, partea bună şi partea rea a partenerului.„ Te iubesc pentru că te iubesc, nu pentru că mă iubești” Iubirea nu este o marfă care se vinde la tarabă : îți dau pentru că-mi dai, ci îți dăruiesc pentru a-mi dărui.

A iubi, este ceva mult mai elaborat, este atunci când pur şi simplu simţi că nu poţi exista fără acea persoană în viaţa ta, când eşti capabil de sacrificii pentru acea persoană, când faci totul ca să îi fii pe plac, când comunici doar din priviri sau gesturi, când, chiar  dacă persoana respectivă este la mii de kilometri distanță, senzaţiile enumerate mai sus te fac să-l simți alături. O iubire adevărată, o iubire la care visezi și care la un moment dat se materializează, nu moare niciodată, cu condiţia să existe acea chimie şi profunzime în sentimente.   

Zâmbeşte vieţii, draga mea... zâmbeşte ! Zâmbetul tău va fi văzut.

Dă-ți voie să simți, dă-ți voie să fii tu însăți, dă-i voie să fie el însuși! Îmbracă giulgiul dragostei divine pe care l-ai primit la naștere și iubește !

ÃÄ

GIULGIUL DRAGOSTEI

Mi-e trupul gheață-n flăcări

și mă doare,

mă-ngreunează drumul …

îmi spune-abia mergând,

că Domnul meu e lângă mine,

și e-n stare

să-mi ușureze crucea

ce merge

spre mormânt.

Trupul

îmi e străpuns

de gânduri ce m-apasă,

lacrimi de îndurare îngenunchează-n rugă,

sunt ca doi plumbi adânci

ce nu mă lasă…

dar focul în iertare vor

să-l stingă.

Fă Doamne !

Fă o minune mare pentru noi !

Noi… ce-am uitat

că ai murit

și-ai înviat ...

 iubirea-ți curge din giulgiul învierilor șuvoi,

iar noi

să ne hrănim din tine,

cu suflet împăcat.

ÃÄ

MI-E SUFLETUL

Mi-e sufletul

fereastră-naltă,

iar geamul ei îmi e cristal,

mi-e sufletul

o stâncă spartă

în mii de cioburi lucitoare,

tunelul meu

în mine-i ușă,

ușă ce duce spre-al meu val,

un val stătut sub val de neguri,

ce-și caută

lumina-n soare.

Mi-e sufletul

cocor în zbor,

iar zborul lui mi-e ursitoare,

mi-e sufletul

a primăvară

ce înflorește din zenit,

lumina mea

mi-e drum spre lume,

o lume-n care totul doare,

durerea mi-e piatră pe umeri,

ce-mi spune iar

că m-am trezit.

Mi-e sufletul

toiag în viață,

o viață dusă-n pribegii,

mi-e sufletul

minut în oră,

minut ce bocetul și-ascultă,

bocetul meu

mi-e a zâmbire,

zâmbet ascuns de vijelii,

ecoul lui l-aud din suflet,

un suflet care-acum

îmi cântă.

Mi-e sufletul

doină-n doinire,

mi-e a doinire sufletul,

balada lui

o-aud în mine,

din mine zburdă a beție,

mi-e mintea cântec a iubire,

iubire mi-e și cântecul,

mulțimea râde,

se mânie,

dar eu trăiesc,

eu încă-s vie.

ÃÄ 

MĂ JOC DE-A VIAȚA

În marea mea nimicnicie,

privesc în suflet,

la sufletu-mi copil…

mă-ntreb de-i bine…

poate așa-i să fie

închisă-n trupul lui,

să-i fiu

umil.

În micul univers creat de mine,

eu sunt

un bob de grâu

nefrământat,

un fir de praf

tocit de necuprinsa lume,

un aluat naiv

de timp

uscat.

Cu sufletul ce uită să îmbătrânească,

mă joc de-a viața

în lumea-ntunecată,

fug de-ntuneric

spre casa

părintească,

să-mi fie adăpost,

în crucea

luminată.

ÃÄ

                                     fragment din cartea „ Giulgiul iubirii”- Silvia Urlih