Prin
uragane și
furtuni,
printre
grădini de
mucava,
mi-am
perindat sufletul gol
și
am sperat să
înfloresc,
dorul de
tine n-a secat,
dorul
de cine-am
fost cândva,
știam
că mă vei
regăsi,
știam
că iar am să
trăiesc.
Cu
zorii nopții
m-am luptat,
am fost în
grote
sechestrată,
m-am apărat
de-nnămoliri,
de mine
m-am păzit
mereu,
printre
milenii am plutit,
viața
ades mi-a
fost furată,
am fost și
zână
și argat,
mi-a fost
ușor,
mi-a fost și
greu.
Pământul
ne-a chemat
la el,
ne-a dezlegat
din neființă,
ne-a rătăcit
doar o secundă,
ne-a alungat
din cerul
sfânt,
îngerul tău
și-al meu
n-au stat,
ne-au adunat
într-o ființă,
un trup
și-un suflet
să renaștem,
să fim din
nou
sub
legământ.
Silvia Urlih 28.08.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu