În clipa
cea din urmă, cu gerul voi pleca,
de
dincolo de stele cu drag te voi veghea,
te voi
ierta, mă voi ierta, lumină îți voi da
și-n
cerul fără nori cu drag te-oi aștepta.
Pașii
mă duc încet spre noaptea luminată,
mai
am puțin și gândul se va opri în clipă,
dorul
nu-mi va mai plânge, căci eu voi fi
plecată,
sufletul
își va alege din nou, altă aripă.
Poate
mai am un pas spre Poarta-n cer sculptată,
poate
mai am o clipă, să fiu aici oricine,
poate
printre alei voi merge altă dată,
poate
că ora mea se va opri chiar mâine .
Dacă
secunda mea va sucomba-n tăcere,
să știi
copilul meu că-n noapte mi-ai fost ziuă,
să știi
că sufletu-mi nimic nu va mai cere,
să știi
că nu mereu în suflete ne plouă.
Silvia Urlih - 14.02.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu