Câteodată,
sunt
gând,
un gând
caruia îi place să se confunde cu
un unicorn
care aleargă
prin
marea mea adâncă,
iar în
fuga lui
alungă
timpul
înapoi
în timp.
Câteodată,
unicornul
calcă printre frunze moarte,
stăpân
pe gând necunoscut
și lasă
în urma copitei
parfum
din stelele credinței.
Câteodată,
din umbra
copitei lui
îmi
plouă
cu
lacrimi aprinse.
Din
praf și colb și din parfum de stele
gândul
rupe
strunele vântului
ce-n
rostogol adună simțăminte,
adună în
coama sufletului
lumea
în
note, pe portative de rugi.
Nechează
naiul
din
nări de inorog,
cânt născut
din
spuma gândului tăcut.
Galopul gândurilor e iute ca vântul
dar se liniștește, când marea-n scoică se retrage,
un suflet oboist de drum își
ține-n frâu blând inorog,
coboară cerul în albastru, din suflet,
sufletul își trage,
adoarme gândul în tăcut… și,
uite-așa, în gând mă rog.
Silvia Urlih 16.10.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu