FALSĂ NOSTALGIE - Silvia Urlih

Copacul e nostalgic,

când frunza

în cădere și-o privește,

și omul e nostalgic,

grăbit spre viitorul lui

absent,

își pierde frunza-n ani

dar singur,

în alergare și-o stivește,

grăbește spre alt mâine,

uită că visul,

visul lui e în prezent.

E visător copacul,

un lujer iar se vede la margine

de soare,

o frunză-nmugurită visează

că a fost

la sân de mamă,

își vrea iar frunze-n ram,

dar uscăciunea-l doare,

apusul îl grăbește,

nu vede,

nu aude,

nimic nu ia în seamă.

Se scutură în iarnă…

și flori

și frunze

și ramurile-l dor,

îi cade frunza deasă

cu lacrimi ruginii din umăr,

în viață

omul moare,

grăbit de vreme către viitor,

doar visul îi rămâne viu…

în vis se vede

încă tânăr.

Silvia Urlih 17.10.2017