IAR IZVOR - Silvia Urlih

Plutesc

pe lacuri,

nuferi albi,

valsează pe oglinda nopții,
și-afundă albul diafan

în păcura adâncului,

se caută-n pădurea vremii,
mai sunt încă

la suprafaţă,

n-au rădăcină

dar au suflet,

un bob de lacrimă cerească,
se strâng din gând

dar

se păstrează

în negura din lacul lor,

icoană

oglindită-n pleoapă.

Se roagă nuferii să scape de păcura ce-n viață-au strâns,

se roagă lacul să le spele amarul rănilor ce dor,

se roagă nuferii să-i doară doar rugăciunea fără plâns,

se roagă-n rugăciunea lunii, din lac, să nască iar izvor.
 Silvia Urlih 29.10.2017