ÎMI DORESC SĂ FIU EU

Afarã e ger și plouã și tună,

Și-în sufletul  meu e viscol și ger.

Verzi îmi sunt ochii,pierduți  în furtună,

Fulgere vin,  de-acolo din cer.

Afarã e ger și plouã și tună

Și-n inima mea e-un acru fior

Sufletu-mi sterp, legat în cunună,

E rază ce-apune , cerând ajutor.

Afarã e ger și plouã și tună,

Iar buzele tale de sângele  meu

Pãtate-au rãmas de când e furtunã

În inima mea și-n sufletul greu.

Ajutã-mã, Doamne sã scap de furtunã,

Să scap de durere, sã scap de-acest rãu,

Ajutã-mã, Doamne sã scap de minciună,

Ajutã-mã, Doamne, să scap de călău.

Deodatã lumina se-ntoarce spre mine

Ființa mea fuge , dar fuge și ea

Rămân  pironită de parcã-s-un câine

Atunci când hingherul vine sã-l ia.

Lumina speranței plutește spre mine

Cu lacrimi de gheață privesc către ea

 O-aștept în genunchi,o văd,știu că vine

la El să mă-nalțe, povață să-mi dea.

Albastru  e cerul  de jos, de sub mine

Veseli sunt îngerii în jurul meu,

Zâmbesc supusă  luminii divine,

Îmi doresc să fiu eu și al meu Dumnezeu. 

Silvia Bya Urlih 

ELIXIRUL IERTĂRII

Merg cu pasi mãrunți prin cimitir

Mã uit cu drag la albele morminte

Și-încerc sã îmi aduc aminte

De-al vremilor trecute elixir.

Aud  a noptii unde-n depărtare

Strigoi , ce din cavou se  ridicau

Cu glas de tunet stins, gemeau,

Dar eu treceam cu nepãsare.

Deodatã, gându-mi dispãru departe

Spre alte zări de mine neștiute

Spre ulițe de nimeni nebătute

Acolo unde nu existã moarte

Pluteam pe aripe de îngeri nepătați

Acolo unde vise nu-s deșarte

Acolo unde n-a fost niciodată noapte,

Acolo unde toți suntem iertați.

Erau cu toți la masă adunati,

Copii, bătrâni , sãraci și împãrați

Iar dacă pe pământ  nu au fost frați.

Cu toții sunt acum iertați și  împăcați.

Silvia Bya

O DRAGOSTE TÂRZIE

Privesc la ea cu suflet stins

Este ca boarea diminetii,

Plânge tăcut…. încet a strâns

În inimã căruntul vieții.

Alea este goalã ,e pustie

Ea, biata floare plânge.

Durerea taie-n carne vie

Tristețea  cântă și o frânge.

Plecă alene spre un tei

Se-așează încet pe iarbă

Din ochi îi ies mii de scîntei

Privirea ca să-i soarbă.

Dar o minune se întâmplă,

Iar floarea cea pustie,

Găsi pe-o bancă rătăcită ,

O dragoste, târzie!

Pleacară atunci la braț cântând

Pe- aleea întunecată,

O floare,o șansã vieții  dând

Și-o dragoste de mult uitată.

Silvia Bya

ICAR

Când aripi se vor frânge-n zbor

Iar ceara va cãdea pe toate ,

Atunci , cu-n strigãt de cocor

Îți vei dori eterna moarte .

Când pene vor zbura în vânt

Gonite de o adiere ,

Atunci cu-n suflet trist și frânt

Pleca-vei în tãcere.

Dar aripi , cearã , pene sau gunoi

N-au toate o valoare ?

Când el se aflã în noroi

Iar ea , sãraca , moare ?

De ce tu soare blestemat

Ai ars a lui aripe ?!

Și n-ai putut sã-l faci uitat

Și nici acele clipe?!

Când el și ea , ca doi nebuni

Doreau ca din tãcere

Să-mpartă mii de alte lumi

Lipsite de durere ?!

Și el și ea-s acolo sus ,

Îpart iubire dintr-un car

Iar noi  , plângând , cuminti ne-am pus

Speranța în Icar.

Silvia Bya Urlih

UN PUMN DE HUMĂ - Silvia Urlih

Inima se zbate

în zboruri fluide,

sufletu-mi zburdă

peste cer

în ninsori,

lacrima–mi curge lăsând urme crude,

durerea-i absurdă,

o durere ce doare,

dar

plutesc cârmuită

de grădina

cu flori.

Albastrul privirii

scrutează departe

spre divinul iubirii în al casei pridvor,

albastru-mi zâmbește,

urcă spre soare,

întorc fila vieții

și zbor

cu speranțe

spre lumina din piscuri,

spre

nenăscut izvor.

Speranța plutește

pe aripi de fluturi,

zâmbește și-aleargă

condusă

de sus…

nici lacrimi, nici dor

nimic nu–mi stă-n cale,

plutesc,

nu mă mir,

nu mă-ntreb,

accept ,

zâmbesc,

și-mi spun…

că sunt…

un vers, o lacrimă, un pumn de humă !

Silvia Urlih 20.01.2012

CÂRJA, UN PRIETEN BUN

Nu, astăzi nu pot spune ‘’am un prieten bun’’

Doar cârjele din mână ce mă-nsoțesc la drum.

Doar ele mi-au rămas și abia au venit,

Din cauza lor astăzi cu toți m-au părăsit.

Ieri mi-a căzut o cârjă și am căzut și eu.

Am vrut să mă ridic ,dar mi-a fost foarte greu.

Treceau pe lângă mine mai mulți ce se numeau

Numai la fizic oameni,căci suflete n- aveau.

Mă priveau cum în durere ,cu jenă mă-afundam,

Mă priveau uimiți de parcă,a lor viață o-încurcam.

M-am ridicat cu greu , plecând la drum plângând.

Nu mi-am întors privirea, să nu-i văd râzând.

De-ar fi să mă-nțeleagă măcar un singur om !

De-ar fi să mă-nțeleagă de viață că mi-e dor!

De-ar fi să mă-nțeleagă că sunt și eu un OM !

Aș vrea să știi străine c-aș  crede-n viitor......(1986)

de Silvia Bya

O INIMĂ RĂNITĂ

Un suflet sunt și eu, și să trăiesc aș vrea

Și bucurii să am ca cei de vârsta mea.

Dar nu e cum gândesc , și cum visez mereu,

În viață nu am parte decît de Dumnezeu.

Lumea mă privește , cu ură-ngrozitoare

Ce parcă vrea să spună :nu mai e mult, și moare..

Asta o știu doar eu ,și este adevărat,

Dar este asta viață, să fii așa tratat.?

Soarta asta îngrozitoare , ce nu se mai sfîrșește,

E ca un țipăt de copil ce rău mă chinuiește.

Puțini mai sunt aceia ce pot să mă-nțeleagă,

Dar  nu sunt lîngă mine ,iar viața , nu se leagă.

Sunteți și voi oameni și veți  trăi mereu,

Întindeți-mi o mînă să pot trăi și eu!

Voi ! faceți viața bună și-un trai mai fericit,

Pentru acel ce astăzi  de viață e lovit !!! (1986)

Silvia Bya

SUFLET BOLNAV

Sufletul

mi-e bolnav

de primăvară,

îmi plânge de tristețe

amară,

sufletu-mi suspină

în amintiri,

printre

 spinii de albi trandafiri.

Sufletu-mi strigă

căutând

 într-o doară,

îmi suferă

alergând

înspre seară,

sufletu-mi freamătă tremurând

nevrotic,

amețit de prezentul haotic.

Sufletu-mi cântă,

căutând alinare,

sufletu-mi zboară

plin de apăsare,

îmi zace cântând

în tril

de chitare

pe aripă frântă

de deznădejdi amare.

SUFLET TRIST

Noapte vine cu suspine,

zboară sufletul cu mine

Și se duce ,se tot duce,

la Domnul să mă aline.

Zboară sufletul meu singur

spre lumina de argint

În grădina de aramă

pentru puțintel alint.

În singurătatea tristă

eu îmi plâng acum amarul,

Cu durere,cu venin,

s-a umplut din plin  paharul.

Ziua trece, noapte vine,

singură-mi petrec tot timpul.

Doamne,vino lângă mine,

șterge-mi lacrima și chipul.

De Silvia Bya

AMINTIRI... Silvia Urlih

Se cern din suflet amintiri trecute…

se cern cu anii copilărie ce mă–ntristă…..

mi-aduc aminte de anii iernii crude,

c-am fost copil cu mamă…fără mamă…tristă.

Ce dor de mamă mângâindu-mi chipul!

ce  dor de tată ce lacrimile-ntoarnă !

ce dor de anii verii alinându-mi trupul !

ce dor de viața mea pierdută–n miez de toamnă.

Adolescență,unde ești, ai fost doar vis ?

pe unde-ai fost și unde te-am pierdut?

în pomi, în floare, unde te-ai ascuns?

în care cer cu soare-albastru, abătut .?

Tu…tinerețe, pe unde ai umblat ?

prin ce coclauri te-ai pierdut, în ce unghere?

te-am căutatîn cer fără culoare și uscat

și nu te-am regăsit cu nici o priveghere.

Mireasă neagră a durerii, în albul diafan,

mi-am pus inelul marilor neliniști,

am împletit din lacrimile-mi un caftan,

de sânge și de chin, în câmp cu miriști.

Of.., amăruie viață cum te-ai scris,

pe fila vieții mele dureroase…

am strâns volume-întregi de vechi abis,

pe aripa însângerate-i  ierni geroase.

Dar vine vremea verii mele-n alb încins,

și vreau să cresc un lotus în grădină

știu azi că visul meu nu-i  vis închis,

știu azi, că mâine viața îmi va fi senină.

Silvia Urlih - 28.01.2012

SCRISOARE FRATELUI MEU

SCRISOARE FRATELUI MEU

În fiecare zi mi-e dor de tine.

Tu ai plecat demult , eu am rămas .

Acolo între îngeri ți-este bine

Și sper că mergi spre și mai bine , pas cu pas.

Atunci când te ”visez” sunt încântată.

Atunci când te ”visez” nu vreau sa mă trezesc,

Căci lumea  ta  îmi pare minunată ,

Nimic pe lumea asta nu îmi mai  doresc.

Eu nu visez, de fapt ești lângă mine !

Te simt, te văd, ești tare fericit.

Vorbesc cu tine, te văd cu îngeri și ți-e bine

Eu sunt tu, tu ești eu,ne-am împlinit.

Nu vreau să îți creez probleme.

Ai treabă și ești tare ocupat.

Sufletul meu se zbate-ntre  dileme,

Dacă ți-am fost de ajutor sau doar te-am încurcat.

Doresc să vin aproape, să te văd,

Mi-e teamă că ești singur de atunci…

Ești lângă  îngeri , stelele-s de jad

Divinul te iubește și-ți dă putere ca să te descurci.

Ti-am scris , fiindcă despărțirea e cumplită.

Pe tine rudă te-am avut , și-atât

Dețin un teanc de dragoste nedăruită

Și mamei, tatii,nu le vorbesc decât în gând.

Când îmi voi termina aici îndatorirea,

Dacă voi fi trăit frumos și mi se va permite,

Mă voi muta aproape și Dumnezeirea,

Ne va uni în multe sfere împletite.

Până atunci mă străduiesc din răsputere

Să fiu aici, viața să curgă pe deplin.

Îți spun cu dragoste și dor “ La revedere”

Și când va fi momentul, clipa de adio, o să vin.

Silvia Bya

PLEACĂ IARNĂ ! - Silvia Urlih

Fulgi în cădere

zburdă, cîntând alene,

căutîndu-mă

prin albul gerului

pe mine,

eu ce am fost cândva

îngropată

în nămeți de durere.

Nu mă găsești iarnă?

Sunt aici, sus !

Plutesc pe aripi de înger!

Am ieșit zgribulită

la lumină,

să trăiesc !

Pleacă iarnă ,

degeaba te căznești ,

degeaba mă cauți .

Am uitat amăgirea,

am uitat suferința

am uitat trecutul

am uitat tot.

Vreau să zbor,

să zâmbesc,

să visez.

Am gonit amintirea

și trăiesc !

de Silvia Urlih 26.01.2012