UN PUMN DE HUMĂ - Silvia Urlih

Inima se zbate

în zboruri fluide,

sufletu-mi zburdă

peste cer

în ninsori,

lacrima–mi curge lăsând urme crude,

durerea-i absurdă,

o durere ce doare,

dar

plutesc cârmuită

de grădina

cu flori.

Albastrul privirii

scrutează departe

spre divinul iubirii în al casei pridvor,

albastru-mi zâmbește,

urcă spre soare,

întorc fila vieții

și zbor

cu speranțe

spre lumina din piscuri,

spre

nenăscut izvor.

Speranța plutește

pe aripi de fluturi,

zâmbește și-aleargă

condusă

de sus…

nici lacrimi, nici dor

nimic nu–mi stă-n cale,

plutesc,

nu mă mir,

nu mă-ntreb,

accept ,

zâmbesc,

și-mi spun…

că sunt…

un vers, o lacrimă, un pumn de humă !

Silvia Urlih 20.01.2012