O DRAGOSTE TÂRZIE

Privesc la ea cu suflet stins

Este ca boarea diminetii,

Plânge tăcut…. încet a strâns

În inimã căruntul vieții.

Alea este goalã ,e pustie

Ea, biata floare plânge.

Durerea taie-n carne vie

Tristețea  cântă și o frânge.

Plecă alene spre un tei

Se-așează încet pe iarbă

Din ochi îi ies mii de scîntei

Privirea ca să-i soarbă.

Dar o minune se întâmplă,

Iar floarea cea pustie,

Găsi pe-o bancă rătăcită ,

O dragoste, târzie!

Pleacară atunci la braț cântând

Pe- aleea întunecată,

O floare,o șansã vieții  dând

Și-o dragoste de mult uitată.

Silvia Bya