AMINTIRI... Silvia Urlih

Se cern din suflet amintiri trecute…

se cern cu anii copilărie ce mă–ntristă…..

mi-aduc aminte de anii iernii crude,

c-am fost copil cu mamă…fără mamă…tristă.

Ce dor de mamă mângâindu-mi chipul!

ce  dor de tată ce lacrimile-ntoarnă !

ce dor de anii verii alinându-mi trupul !

ce dor de viața mea pierdută–n miez de toamnă.

Adolescență,unde ești, ai fost doar vis ?

pe unde-ai fost și unde te-am pierdut?

în pomi, în floare, unde te-ai ascuns?

în care cer cu soare-albastru, abătut .?

Tu…tinerețe, pe unde ai umblat ?

prin ce coclauri te-ai pierdut, în ce unghere?

te-am căutatîn cer fără culoare și uscat

și nu te-am regăsit cu nici o priveghere.

Mireasă neagră a durerii, în albul diafan,

mi-am pus inelul marilor neliniști,

am împletit din lacrimile-mi un caftan,

de sânge și de chin, în câmp cu miriști.

Of.., amăruie viață cum te-ai scris,

pe fila vieții mele dureroase…

am strâns volume-întregi de vechi abis,

pe aripa însângerate-i  ierni geroase.

Dar vine vremea verii mele-n alb încins,

și vreau să cresc un lotus în grădină

știu azi că visul meu nu-i  vis închis,

știu azi, că mâine viața îmi va fi senină.

Silvia Urlih - 28.01.2012